Minciuna neoliberală a falimentului statului social

Una din cele mai mari şi mai ticăloase minciuni răspândite de propagandiştii fascismului bancaro-corporatist este aceea că pentru criza capitalismului din Europa şi SUA ar fi responsabil statul social, care, prin „pomeni socialiste şi cheltuieli exagerate cu protecţia socială” a dus la creşterea datoriilor publice şi prin încurajarea lenei şi nemuncii la distrugerea competitivităţii firmelor.

Dacă nu te laşi dus cu preşul şi gândeşti puţin, vei vedea că această teorie nu se potriveşte deloc cu realitatea. În primul rând, cei mai mulţi bani pe care îi administrează statul se duc pe credite şi dobânzi la bănci şi pe achiziţii publice şi contracte clientelare cu diverse firme care devin din ce în ce mai prospere, ocolind aşa-zisele „mecanisme de piaţă”.

Pe urmă, dacă ne  uităm la cheltuilelile pe care statul le face cu acordarea de ajutoare sociale, vom vedea că acestea sunt mult mai mici decât cele care umflă conturile corporaţiilor. Iar cetăţenii beneficiază în mare parte de servicii sociale pe care le-au plătit deja din banii lor: şomajul, asigurarea de sănătate, pensia, sunt servicii pe care salariatul le plăteşte pe toată perioada în care este activ pe piaţa muncii, deci statul nu dă nimic din buzunarul lui.

Pe de altă parte, dacă „pomenile socialiste” ar distruge competitivitatea firmelor, atunci ar însemna ca în primul rând firmele să fie acelea care au de suferit de pe urma crizei, dar după cât vedem, băncile şi corporaţiile fac profituri record, în timp ce statul face datorii tot mai mari, iar populaţia sărăceşte din ce în ce mai mult, iar singurele care dau faliment sunt doar micile afaceri, care nu sunt favorizate de stat. Ca să nu mai spun că, după ce băncile şi investitorii străini îşi dosesc profiturile şi ameninţă cu prăbuşirea economiei, statul le acoperă pagubele cu bani publici.

În concluzie, situaţia este exact invers: criza capitalismului este cauzată de jaful bancaro-corporatist, care a atins proporţii astronomice. Oligarhii îşi privatizează profiturile şi naţionalizează pierderile provocate de jaful lor. Astfel naţiunile devin tot mai sărace, statele dau faliment, iar ei devin tot mai bogaţi.