Democraţia capitalistă, cea mai mare minciună a secolului XX

Dacă întrebi azi pe cineva care nu încă s-a trezit din somnul indus de mass-media, ce îi vine în minte atunci când pronunţi cuvântul „capitalism” sau „America”, cu siguranţă că îţi va spune fără să clipească, „democraţie”, „libertate”, „drepturile omului”, „egalitate de şanse” etc.

Acesta este rezultatul a câteva decenii de uriaşă propagandă derulată în media şi pe orice alte mijloace, de către Statele Unite ale Americii şi Vestul capitalist. În realitate capitalismul şi democraţia nu sunt sinonime, dimpotrivă, de cele mai multe ori capitalismul exclude şi suprimă democraţia şi dreptatea socială.

În capitalism, ţara nu este condusă de cetăţeni, – nici măcar politicienii nu deţin puterea reală – ci de o oligarhie de miliardari, bancheri şi industriaşi, care se întreţese cu o clasă politică coruptă. Patronul nu este prieten cu angajatul şi nici nu a fost vreodată, ci este un exploatator al muncii salariate. Egalitatea de şanse nu există pentru că un simplu cetăţean nu se poate compara cu o mega corporaţie precum Coca-Cola, Monsanto sau Exxon. Iar statul nu este un instrument aflat în slujba poporului, ci unul de represiune şi control al mulţimii.

Cum s-a ajuns aici?! Pentru mulţi dintre cei care citesc aceste rânduri, poate părea incredibil, dar pe la sfârşitul secolului XIX, în minunatele State Unite ale Americii, familii celebre de industriaşi, precum Rockefeller, atunci când muncitorii făceau greve, cerând condiţii de muncă mai umane şi salarii cât de cât decente, ce credeţi că făceau? Ei bine, angajau militari, pe care îi puneau să îi împuşte pe grevişti!

Pe vremea aceea şi mai târziu, mai ales în timpul Marii Crize sau Depresii Economice din anii 30, părerea maselor populare despre capitalism era una foarte proastă şi manifestaţiile îndreptate împotriva exploatatorilor burghezi erau destul de frecvente.

După Al Doilea Război Mondial, oligarhii şi-au dat seama că este mai eficient să foloseşti propaganda şi manipularea în masă în locul violenţei şi forţei brute şi profitând de experienţa cîştigată în timpul războiului de către nazişti, britanici sau chiar comuniştii ruşi, au folosit masiv aceste metode ca forme moderne de control al maselor. Reprimarea brutală a protestelor populare a fost înlocuită cu comunicarea publică şi îndoctrinarea trepatată a indivizilor, pemtru a gândi şi acţiona aşa cum doresc elitele.

Un rol important l-au avut teoriile psihologice ale lui Sigmund Freud, folosite după război de către nepotul său Edward Bernays, pentru a elabora în SUA ceea ce azi numim relaţii publice şi publicitate. Un uriaş avantaj l-a constituit dezvoltarea şi perfecţionarea mijloacelor moderne de comunicare în masă, precum radioul şi televiziunea, pe lângă presa scrisă folosită până atunci ca mijloc principal de informare publică.

Astfel printr-o campanie permanentă de manipulare şi îndoctrinare în masă, desfăşurată la nivel global timp de câteva decenii, oamenii au ajuns să creadă şi să perceapă ca adevăr de necontestat o mare minciună, aceea că sistemul capitalist ar fi acelaşi lucru cu democraţia şi libertatea individuală. Ei, bine nu este deloc aşa!