Atentat la Boston sau o nouă înscenare?

By | 17 aprilie, 2013
Distribuie prietenilor!

De la bun început, atentatul cu bombă de la Boston, din 15 aprilie, în urma căruia 3 persoane au murit şi 140 au fost rănite mi s-a părut foarte dubios. Nu că celelalte nu ar fi fost dubioase, dar acesta pare chiar ridicol de dubios.

Când am auzit prima oară ştirea la televizor se spunea, aproape simultan, că autorităţile americane nu au stabilit încă dacă exploziile au fost accidentale sau este vorba de un atac terorist şi că, totodată, au fost găsite încă două dispozitive explozive amplasate în pubele şi au fost dezamorsate.

Deci, dacă se ştia că e vorba despre bombe amplasate în pubele, de ce nu se poate spune dacă e vorba de un atac terorist sau nişte explozii accidentale? Să înţelegem că locuitorii din Boston mai aruncă din când în când bombe rămase de la masa de seară şi acestea pot exploda accidental?!

Faptul că exploziile ar fi putut accidentale poate fi explicat şi prin informaţiile pe care le voi prezenta în continuare.

Un martor la eveniment, Ali Stevenson, antrenor la University of Mobile’s Cross Country a declarat pentru o televiziune locală că, înainte de cele două explozii, i s-a părut ciudat faptul că atât la punctul de start al maratonului, cât şi la linia de sosire, erau multe echipe de genişti cu câini antrenaţi să detecteze explozibili, precum şi o serie de persoane aflate pe acoperişurile clădirilor din zonă.

Fiind întrebaţi ce se întâmplă, poliţiştii au făcut anunţuri repetate, îndemnând oamenii să stea liniştiţi pentru că este vorba despre un exerciţiu de antrenament. Deci, probabil că autorităţile, când au afirmat că exploziile ar putea fi accidentale, probabil că se gândeau la un astfel de “accident”, survenit în timpul acestor exerciţii.

Dacă vă aduceţi aminte aceasta este o tehnică folosită mereu în operaţiunile sub steag fals. De fiecare dată când se produce un atentat, forţele de poliţie sau serviciile secrete desfăşoară în zona respectivă un exerciţiu de antrenament care urmează exact scenariul atentatului real.

În cazul atentatului de la World Trade Center, New York, din 11 septembrie 2001, exact în timpul atacurilor, NORAD a efectuat exerciţii folosind avioane deturnate ca arme şi având ca obiective World Trade Center şi Pentagonul.

La fel şi în cazul atentatelor de la metroul londonez din 7 iulie 2005, o agenţie de consultanţă având conexiuni cu guvernul şi poliţia a derulat un exerciţiu pentru o companie anonimă, care se defăşura în zona London Underground, fiind bombardată exact în acelaşi timp şi în aceleaşi locaţii, aşa cum sa întâmplat în viaţa reală, în dimineaţa de 7 iulie.

Dacă ne amintim bine şi în cazul atentatului cu bombă de la Oslo, de pe 22 iulie 2011, în care au murit 8 persoane, urmat de uciderea a  69 de persoane aflate pe insula Utoya de către extremistul de dreapta Anders Breivik, chiar în acel moment forţele de poliţie desfăşurau un exerciţiu care simula un atac terorist.

Un lucru şi mai ciudat în cazul atentatului din 15 aprilie, de la maratonul din Boston, este faptul că ziarul „The Boston Globe” a publicat pe contul său de Twitter, cu puţin timp înainte, un mesaj în care anunţa că în ziua respectivă va avea loc o explozie controlată, ca parte a unui exerciţiu desfăşurat de echipa de genişti a poliţiei.

the-boston-globe-twitter

Dacă ne uităm la data mesajului vom vedea că acesta a fost postat la ora 12:53 PM, deci cu mai bine de două ore înainte de producerea exploziilor!

Aveţi aici linkul direct către mesajul de pe Twitter: https://twitter.com/BostonGlobe/status/323886879453892609 Sper să nu fie şters! 🙂

Un alt lucru şi mai sinistru, este un articol postat pe site-ul companiei SafetyPAD, care anunţa că serviciul medical de urgenţă din Boston va lansa la maratonul de pe 15 aprilie un nou dispozitiv mobil de prim-ajutor, dotat cu aparatură de înregistrare şi transmitere a datelor medicale ale pacienţilor, în timp real, către ambulanţe.

Platforma, de la SafetyPAD, este destinată utilizării în situaţii de accidente în masă şi dă personalului medical de urgenţă posibilitatea de a transporta prin mulţime şi de a evalua un pacient la sosire, documentarea în timp real, transmiterea datelor către unităţile de transport, înainte ca acestea să ajungă şi alte caracteristici.

Sursa

Articolul a fost postat pe 12 aprilie, deci cu 3 zile înaintea atentatului! Ulterior a fost şters de pe site-ul oficial al companiei SafetyPAD (eu cel puţin nu l-am mai găsit), dar au fost realizate capturi de ecran şi articolul a fost preluat de mai multe site-uri care se ocupă de conspiraţii.

Ce arată toate aceste date prezentate până acum, este faptul că se ştia cumva dinainte despre acest atentat şi probabil că a fost prevăzut şi planificat de către autorităţile americane, ca operaţiune sub steag fals.

Ciudate sunt şi imaginile video surprinse în momentul uneia dintre explozii. La doar câteva secunde după deflagraţie, doi paramedici se îndreaptă direct spre camera de luat vederi cu un cărucior în care era un copil rănit uşor la un picior şi avea şi un bandaj, iar alţi patru transportau pe braţe un sportiv rănit se pare mai grav.

Totul pare mai degrabă o filmare pentru o producţie hollywoodiană decât un eveniment neprevăzut care a luat lumea prin surprindere. Întrebarea este, cum au avut timp aşa de repede paramedicii să bandajeze acel copil, în doar câteva secunde, să- l pună în cărucior şi să ajungă cu el exact la timp pentru ca fotografii şi cameramanii să obţină cele mai bune cadre şi unghiuri de imagine?

Pe urmă, este semnificativ contextul şi locul alese pentru acest atentat. Maratonul s-a desfăşurat de Ziua Patrioţilor, o sărbătoare cu tradiţie pentru americani şi exploziile s-au produs la linia de sosire chiar în momentul în care mulţi sportivi se pregăteau să o treacă. Ce poate fi mai şocant şi cu impact emoţional, decât să mutilezi nişte sportivi, pentru care mişcarea şi folosirea membrelor este întreaga lor viaţă?

O altă „coincidenţă” ciudată este aceea că Bostonul este un oraş ales ca loc de desfăşurare a atentatelor teroriste într-o serie de producţii cinematografice şi de televiziune. Nu ştiu dacă vă mai amintiţi, dar este un film, lansat în 1994, cu titlul „Teroare în Boston” (Blown Away) în care Tommy Lee Jones interpretează rolul unui terorist irlandez psihopat, care produce mai multe explozii devastatoare în Boston cu bombe construite artizanal.

Mai există şi o premoniţie a acestui atentat în serialul de desene animate „Family Guy”, într-un episod în care ni se sugerează un atentat cu bombă la un maraton din Boston, declanşat prin apeluri de pe telefonul mobil. Iar numărul exploziilor este două…

Am urmărit, pe la 3 dimineaţa, în direct, conferinţa de presă organizată de autorităţile locale din Boston, cu privire la atentat şi toate răspunsurile mi s-au părut evazive, excesiv de diplomate şi eschivante. La fel şi discurul lui Obama, nu a oferit deloc informaţii suplimentare cu privire la autorii masacrului şi la scopul său. Am reţinut doar faptul că nu se cunoaşte nimic cu privire la autorii atentatului şi la scopul acestuia. Probabil încă nu s-au hotărât pe cine să dea vina…

6 păreri la “Atentat la Boston sau o nouă înscenare?

  1. werden

    Atentatul face parte planurile Ordinului Iluminatilor de creare a unui guvern mondial.Ceea ce e important in cazul acestui atentat e ca acesta corespunde „campaniei de constientizare publica” lansat de Department of Homeland Security (DHS).Campania poarta numele de „If You See Something, Say Something” http://www.dhs.gov/if-you-see-something-say-something-campaign Prin infiintarea DHS-ului,Staele Unite ale Americii a prins conturul unui stat politienesc,in care civilii sunt incurajati sa reporteze orice incident suspect la care sunt martori.De fapt asta e doar inceputul formarii unui comportament obedient al cetateanului fata de fortele de securitate politie.La un moment dat toti cetatenii americani care se vor opune ordinii create de elite, vor fi denuntati de prieteni,rude,vecini ca fiind posibil „teroristi” sau „dusmani ai statului”.National Defense Authorization Act stipuleaza ca orice cetatean american suspecat de acte teosriste poate fi retinuti pe o perioada nedeterminata fara mandat judecatoresc,fara proces.

  2. Dan Tănăsescu Post author

    Acum am văzut şi eu că au şters clipul nenorociţii! Dimineaţă era OK. Însă nu-i nimic că am găsit altul! 🙂

  3. Pingback: Boston 2013: înscenarea sângeroasă de la linia de sosire a Satanei | Blogul lui Donkeypapuas

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge