Ieri o serie propagandişti ai Occidentului, în frunte cu Moise Guran au postat articole şi au făcut zarvă pe Internet, iar în offline, alţii au făcut proteste în faţa Ambasadei Rusiei. Motivul fiind faptul că Ambasada Rusiei a donat 100 de euro în contul destinat strângerii de fonduri în vederea recuperării operei lui Brâncuşi intitulată „Cuminţenia Pământului“.
Un alt motiv de nemulţumire a fost un spot video, care în opinia celor care s-au simţit ofensaţi de conţinutul său, ar prezenta o variantă falsificată a istoriei comune româno-ruse.
Personal nu m-am simţit deloc jignit de faptul că Ambasada Rusiei a donat 100 de euro pentru recuperarea sculpturii „Cuminţenia Pământului”, de asemenea nici de clipul de propagandă despre istoria comună româno-rusă, care rămâne la aprecierea istoricilor cât de apropiat este de realitate. O sută de euro nu pare mult, dar având în vedere că sunt milionari şi miliardari în euro români care nu au donat nimic, gestul pare mai degrabă lăudabil.
Mult mai jignit m-am simţit însă atunci când mi-a fost pusă la îndoială inteligenţa cu clipul ăla din campania pentru donaţii unde era arătat un tren sovietic, care ar fi transportat în afara ţării tezaurul şi lucrarea Cuminţenia Pământului, făcând astfel o legătură deplasată cu Rusia, lucru ce a determinat de altfel şi reacţia Ambasadei Rusiei la acest spot.
M-am simţit de asemenea jignit de faptul că Statul îmi cere mie bani pentru a recupera o statuie a lui Brâncuşi de la nişte persoane private, despre care nu ştiu absolut nimic şi nici nu ştiu cum a ajuns lucrarea în posesia lor. Deci Statul nu are 11 milioane de euro pentru a da unor persoane particulare pe o statuie, dar are 110 milioane de euro pentru armament anti-tanc nemţesc şi 32 de milioane de dolari pentru radare militare americane de la Lockheed-Martin! Asta chiar îmi insultă inteligenţa!