Am văzut aseară pe Pro Cinema un film care mi-a atras atenţia. Nu că ar fi vorba de un film deosebit, find încă o comedie tipic americană pentru adolescenţi, menită să toarne otrava desfrâului şi promiscuităţii în minţile şi sufletele tinerilor americani şi din întreaga lume. Ceea ce mi-a atras atenţia a fost un lucru ciudat despre care voi vorbi în continuare.
Pe scurt, în film, care se numeşte „The To Do List“, este vorba de o adolescentă care tocmai a terminat liceul şi urmează să îşi petreacă primul an în campusul universitar ca studentă.
Problema ei cea mai importantă este aceea că este încă virgină, iar acest lucru îi afectează grav „imaginea“ în noua ei viaţă. Aşa îi vine ideea să întocmească o listă cu tot felul de experimente şi perversiuni sexuale, pe care urmează să le practice cu toţi băieţii car îi ies în cale, urmând ca, în final, totul să culmineze cu pierderea virginităţii. Bineînţeles că restul filmului constă în punerea în practică a acestui plan.
Până aici, nimic deosebit. Ceea ce mi-a atras însă atenţia a fost faptul că această adolescentă, care este de fapt o tocilară, o are ca idol pe Hillary Clinton, pe care o citează dealtfel şi în discursul de la ceremonia de absolvire, îi poartă tabloul peste tot în călătorii, o are şi acasă, pe perete, iar în momentul în care are primul orgasm, fata se sprijină de o uşă pe care este lipită o fotografie cu… Hillary Clinton. Chiar în acel moment, al climaxului, în cameră intră tatăl său care îi spune: „Ţi-am mai spus, niciodată pe uşa din dos!“, care poate fi şi o aluzie evidentă la sexul anal.
Filmul este realizat în anul 2013. Iar azi, după cum se aude, Hillary Clinton este implicată într-un scandal cu o reţea de pedofilie. Să fi fost acest film o premoniţie, sau un avertisment pentru ceea ce va urma?
Tot asa a fost si desenele cu familia simpsons cu presedintele SUA iar azi vedem ca acel presedinte din desene chiar e presedintele SUA.
Da. Şi atacurile de la World Trade Center, atentatul de la maratonul din Boston, etc.
Exceptional blog , site . Dar de ce numai articole din 2014-15? Sinter in 2018 .
Ma bucur ca mai sint oameni care vad adevarata fata a lucrurilor .
Mulțumiri pt tot ce ați publicat . Totul este , din pacate , adevarat .
Sunt şi articole mai noi. Acesta este din 2018. 🙂