Nu prea mai cred în Dumnezeu

By | 19 aprilie, 2020
Distribuie prietenilor!

Sincer, după ce s-a întâmplat în lume în ultimii ani, dar mai ales acum, de Paști, nu prea mai cred în Dumnezeu. Cel puțin nu mai cred în Dumnezeu așa cum este el imaginat în creștinism. Dacă Dumnezeu ar exista, puterea Lui ar trebui să se facă simțită în lume. Dacă Dumnezeu ar exista, acum ar trebui să dea de pământ și să-i facă praf pe toți nenorociții care acum își bat joc de omenire.

Să nu veniți acum cu căcaturi din astea expirate, că Dumnezeu e Iubire, că El îngăduie, că lasă omului liberul-arbitru, că e o taină, pe care păcătoșii nu o pot înțelege și alte abureli! Dacă citești Vechiul Testament vezi că Dumnezeu i-a ajutat tot timpul pe evrei și le-a făcut praf dușmanii. De la un capăt la altul, Tora este un marș triumfător al evreilor conduși de Dumnezeu spre victoria asupra altor neamuri. Chiar și Iisus a apelat la miracole pentru a ajuta oamenii! Unde este acum Dumnezeu când e atât de mult nevoie de puterea Lui?

Există 3 variante: ori Dumnezeu este ceva impersonal așa ca în Cabala sau Taoism, ori Dumnezeu nu există, ori Dumnezeu este Cel Rău, adică cel la care se închină masonii și illuminati. Dacă ne uităm azi prin lume se pare că Dumnezeu îi ajută numai pe cei răi. Chiar și Bisericile creștine pleacă capul și ascultă de Cel Rău!

Azi eroii și martirii creștini poartă mască, respectă distanțarea socială, ”stau acasă” și postează filmulețe amuzante ”de carantină” pe Facebook și Instagram. ”Păstorii neamului” ne conving să stăm în case în noaptea Învierii de frică să nu luăm o răceală. Poporul are acum nevoie mai mult ca oricând de un Arsenie Boca, de un Iustin Pârvu sau de un Ilie Cleopa. Unde sunt păstorii și martirii neamului? De 2000 de ani suntem amăgiți că va veni Iisus. Când vine Iisus? Și când va veni, măcar va mai exista poporul român, va mai exista măcar limba română???

18 păreri la “Nu prea mai cred în Dumnezeu

  1. ioanca

    „Unde sunt păstorii și martirii neamului?”, …păi păstorii adevărați sunt puși la propeală, pentru protecția lor și a noastră bineînțeles, ce haos ar fi provocat Dragnea cu ideea lui de a dechide magazine doar cu produse Românești, dacă ar fi reușit să le deschidă, (deși nu prea văd de unde ar mai fi luat acele produse),realizezi ce absurditate avea în cap?, s-ar fi dus de râpă toate investițiile alea americane de eliberare a țării din 89, (crime și condamnări ilegale) și apoi s-ar mai fi construit bazele astea nato noi de miliarde de euro?, …unde contribuie doar prostul de Român?, cei deștepți iau doar comisioanele, ne-ar mai fi îngrămădit covidul în casă?, zone de carantină, fără declarație mai ai dreptul să mergi doar la cules sparanghel nemțesc for my fuhrer, (tăriceanu susține că n-ar fi încă, dar mai poți avea încredere într-un politician?),lumină adusă de poliție, primită fără drept de refuz, (la spate țineau cătușele) și câte și mai câte minuni se petrec în aceste zile…, iar tu te-ai decis, în fine, să te lepezi de credință, privește la popi au pierdut în aceste zile de grea încercare, de la posibilii enoriași, zeci sau chiar sute de milioane de lei, dar nu și-a dat nici unul demisia, trăiesc în speranța recuperării tuturor creanțelor în viitor. Mai cugetă fiule nu lua decizii pripite, fii mai hotărât, „Nu prea…”, nu denotă hotărâre.

  2. Realistul

    Dacă Isus ar veni în zilele noastre pe plaiurile mioritice , ar fi etichetat drept comunist, agent dublu al Coreei de Nord și Cubei, omul rușilor sau al chinezilor, reprezentant al ciumei roșii psd-iste, care încurajează pe asistați sociali cu pomeni,dandule fără bani pește și pâine, și tratând boli incurabile gratis , iar alții îl vor acuza că este anticrist.

  3. Xaeus

    Avand in vedere ce se intampla pe Planeta si cat de bine o duc aia care fac rau, prin logica de baza rezulta ca Dumnezeu este un tiran, sadic si phihopat. Cand am venit cu teoria ca daca de fapt Lucifer a fost ala bun care s-a revoltat impotriva tiraniei si a suportat consecintele bineinteles ca au sarit toate oile formatate de pochi. Orice e posibil …

  4. Dan Tănăsescu Post author

    Eu nu spun că Dumnezeu nu există, ci doar că nu mai cred că El este așa cum este descris în religia creștină și ceea ce spune religia creștină că este.

  5. Maridalen

    Apreciez faptul ca in articol expresii de genul „Dumnezeu este iubire, ca lasa liberul arbitru, pacatosii nu inteleg, sunt considerate abureli si rahaturi expirate”. Eu sunt si mai categoric si personal consider ca astfel de rahaturi nu au avut niciodata valabilitate, deci nici macar nu puteau expira. Totusi chiar si termenul „Dumnezeu” este interpretabil. Si nu este unic asa cum unele religii incearca in mod agresiv sa manipuleze. Nu pot spune prea multe aici, pentru ca nu vreau sa ma complic si nici sa dau idei si motivatie Serviciilor care vor incerca pe cat posibil sa deturneze adevarul printr-o inflatie de articole manipulatoare pe care le-ar publica pe platformele asa zisei opozitii controlate! Decat atat spun, mare precautie in privinta „Dumnezeului lui Israel”. Poate fi oricine, dar in nici un caz iubire, datator de liber arbitru, etc! Iisus nu a fost fiul acestui zeu, ci a fost victima sa! Dan Tanasescu, nu exista religie crestina. Religia este iudeo-crestina (din nefericire) ! Convingerile crestine sau cel mult credinta crestina le poti avea doar la mod personal. Da, masonii si multi altii se inchina la „Stapanitorul lumii acesteia” care este Dumnezeul lui Israel. De aceea nu ai sa vezi un crestin autentic bogat (milionar-iliardar). Crestini inchipuiti da! Iar „Stapanitorul acestei lumi” a viciat crestinismul prin manipulare (specialitatea lui) incat a aparut cultul moastelor, sarbatorirea sfintilor si mai ales inducerea sentimentului de vinovatie (de pacatos) si mania persecutiei. Toate cele bune va doresc!

  6. ioanca

    În aceste zile cam toată lumea priveşte totul în mod abstract, puţini sunt cei ce conştientizează că suntem la un pas de pierirea rasei umane, aşa cum a fost ea lăsată în creaţie, evoluţie prin iubire şi adevăr, iniţiatorii acestui proiect de înrobire a rasei umane prin modificarea conştiinţei populaţiei, plantarea egoului, inseminarea de culturi, tradiţii, religii şi politicieni, care astăzi vor să suprime, în numele nostru, prin puterea şi acceptul nostru mutual, tot ceea ce inseamnă libertate, renunţarea la liberul arbitru al fiinţei om, controlat şi terfelit de mii de ani prin manipulări perverse.
    Eu nu le dau nici o şansă de câştig, tot ce este clădit pe minciună şi violenţă va piere, printre oamenii sunt sunt fiinţe elevate care la un moment dat se vor ridica şi vor eradica tot ceea ce nu are coespondent adevărat în matricea divină.

  7. Iulian

    Sunt primele semne ale uneia dintre cele mai mari ispite: cea a deznadejdii
    Si ca si mandria aceasta are multe „fructe”

  8. Baciu stefan

    Un lucru e sigur!
    Oamenii buni nu pot, nu stiu, sa fie uniti!
    Oamenii rai, vicleni,oculti sunt foarte uniti!
    Raul mereu castiga!
    Acum ca om cand te dai de partea cuiva, normal ca te dai de partea celui care are mai multe sanse de castig!
    Asta e adevarul din pacate.

  9. Dan Tănăsescu Post author

    Eu nu mă dau de partea nimănui, sunt mereu de partea adevărului. Nu am o problemă cu oamenii răi, ci cu faptul că Dumnezeu nu face nimic.

  10. Marian Papadopolis

    De ce Iohanis si guvernu sunt fugiti din tara, ascunsi intr-un buncar, ce asteapta sa se intample? Ce ia speriat asa de rau incat nu puteau sta in tara? ( transmisii online, nimeni din ro nu ia ma vazut live de la inceputul lui martie)
    Un presedinte care fuge si un guvern care abdica ce inseamna? Pe mana cui am ramas?

  11. Maria

    @ Xaeus : din cate am mai citit, teoria cu Lucifer cel bun nu e noua, e chiar veche, promovata si de altii. Dvs, ce argumente aveti?

    @ Dan : raportat la ceea ce este vizibil, flagrant, da, e mai mult decat evident ca aici predomina raul, iar Dumnezeul evreilor, acel Yahve, razbunator, sadic, demonic parand a fi exact asa cum este descris : unul din demoni/extraterestrii/o entitate superioara negativa. Acest zeu rau insa nu este Dumnezeu primordial, este doar o alta entitate negativa cu tehnologie superioara. Teoria cu Dumnezeu tolereaza totul, deoarece oamenii au liber arbitru si prin liber arbitru au ales raul este o explicatie, asa cum o alta explicatie este cea derivata din ideea reincarnarilor succesive si a platii karmelor individuale si de neam.

    Personal, nici eu nu cred in Dumnezeul evreilor, adica in demonul Yahve, Vechiul Testament fiind o apologie a crimei si nenorocirilor de tot felul, o legenda horror, nici macar buna de basme pentru copii, pt ca ii traumatizezi pe viata. Din cate am mai citit, mi s au confirmat banuielile ca Biblia a fost falsificata (in ciuda vrajelii oficiale de interdictie totala) de cateva ori, in functie de interese (modificata, eliminate si alte evanghelii, dupa bunul plac politico-religios), asa cum in functie de interesele afaceristilor religiosi au devenit sfinti niste criminali (ex Constantin cel Mare). Deci, personal nu cred ca Biblia e o carte sfanta, ci o carte manipulatorie, de conducere a turmei globale, o legenda horror primitiva, maxim, selectiv, pastrand in minte cateva aspecte din Noul Testament, atat. Totusi, cred ca exista ceva, o minte universala, un suflet/energie universala, deoarece dupa ani de ateism, cand mi s au intamplat mai multe tragedii decat media admisibila 🙂 si in care eram tare furioasa pe aceasta minte universala, am cerut insistent dovezi si mi s au oferit, astfel incat eu nu cred, stiu ca exista acea minte, suflet universal. Mai mult, de cateva ori, medici si alti specialisti mi au spus ca trebuia sa fiu moarta sau analizand si altii contextele respective au ajuns la concluzia ca e ciudat ca inca mai sunt in viata si singura explicatie a fost ca am protectie divina buna.

    Pe de alta parte, teoria cu salvatorii iar e periculoasa si manipulatorie, pentru ca cei mai multi sa stea ca vitele la taiere, sa astepte sa fie salvati in mod expres de Iisus si pana atunci sa pasca fericiti, cipati si vaccinati. E ca in bancul ala cu barcile de salvare trimise de Dumnezeu si Moromete care astepta ca insusi Iisus sa vina personal la el si sa l salveze, sa l ia in carca in zbor, eventual 🙂 Cam la fel e si cu asteptarea de catre unele oi a „pastorilor turmei” : sa vina cineva, oricine, sa i salveze, pt ca ei nu sunt in stare sa se salveze in primul rand de ei insisi, pe ei insisi, nu mai zic de restul! asta nu inseamna ca nu exista, poate exista, insa nu sunt vocali, poate sunt calugari, pustnici, facandu si „job ul”, rugandu se pentru salvarea turmei! cand cei mai multi o sa inceteze sa mai astepte orice de la oricine, poate atunci va mai exista vreo speranta….

  12. ioan

    Adevarul se afla in scrierile Sfintilor Parinti. Ele sunt lumina in aceasta lume intunecata. Acolo sunt raspunsurile la intrebarile noastre existentiale. Acolo este calea spre Hristos, Cel ce a spus: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.

    Sfantul Vasile cel Mare a spus: Dumnezeu nu este autorul relelor si are un cuvant de invatatura despre:
    https://www.impantokratoros.gr/sfantul-vasile.ro.aspx

    Din cartile folositoare de suflet amintim cele ale Sfintilor Ioan Gura de Aur, Nicolae Velimirovici, Ignatie Briancianinov, Teofan Zavoratul. Lumea aceasta raneste sufletele care cauta adevarul. Calatoria in acesta lume se aseamana unei calatorii pe o mare zbuciumata, intr-o noapte intunecata si plina de furtuni. Singura lumina care ne poate indruma pe aceasta mare si in aceasta noapte intunecata este cea care vine de la far. Cei care nu vor sa urmeze lumina de la far vor pieri. Nu putem ajunge la liman fara indrumare. Acesta indrumare vine de la cei ce au ajuns la liman si l-au cunoscut personal pe Hristos- Adevarul. Cei care nu il vor urma pe Hristos, Lumina Lumii vor pieri din voia lor proprie. Nu va descurajati, domnule Dan. Daca aveti puterea, va rog sa incercati sa cititi aceste minunate carti ale Sfintilor Parinti iar sufletul dumneavoastra isi va gasi linistea si raspunsurile la intrebarile pe care le aveti. Numai bine!!!

  13. ioan

    Si inca ceva: Dumnezeu a trimis acestui popor si pastori dar si conducatori, insa ei fie nu i-au ascultat, ori i-au batjocorit, fie i-au omorat. Iar Dumnezeu, respecta libertatea omului si se retrage, nu sileste pe nimeni.

    Fericitul Filothei Zervakos a avut o vedenie in urma cu aproape 100 de ani:

    Cu puţine zile după marele dezastru petrecut în Asia Mică în anul 1922, într-o noapte am văzut cum mă aflam împreună cu alţii departe de mănăstirea mea, pe marginea unei văi, în înaltul cerului fiind un nor întunecos, negru, care tocmai începea, puţin câte puţin, să se destrame. Şi de cum s-a luminat, s-a arătat desluşit fiara apocalipsei, având şapte capete şi zece coarne. La început, zbura ca un avion la înălţime, apoi a coborât şi s-a apropiat de mine ca la 15 metri. Şi am văzut, aşezaţi pe capetele şi pe coarnele ei, pe mulţi dintre stăpânitorii pământului – împăraţi, regi, prim-miniştri, precum şi dintre mai-marii Bisericii: Papa, patriarhi, arhierei, îmbrăcaţi toţi în veşmintele lor, mai-marii popoarelor, cu coroane pe cap şi sceptre în mâini, iar mai-marii Bisericii în veşmintele preoţeşti, cu mitre, cu mantii, cu toate însemnele. M-a cuprins frica şi groaza şi mâhnit în inimă am zis:

    «Vai şi amar de vieţuitorii acestei lumi! Câtă întristare va să vină peste oameni, dacă stăpânitorii lor sunt slujitori şi robi ai Antihristului!»”

    Ceea ce trebuie sa se intample se va intampla. Noi nu avem cum sa oprim apostazia generala. Ci trebuie numai sa ne ferim de ea. Toate acestea au fost proorocite si trebuie sa se intample.

    http://zona4.arhiva-ortodoxa.info/4.document/Biblioteca%20Misionarului%20Ortodox/%28Averchie%20de%20Jordanville%29%20Marea%20Apostazie.%20Semnul%20apropierii%20sfarsitului.pdf

  14. DPG

    Ioan, daca Dumnezeu nu este autorul tuturor relelor cum se face ca in Vechiul Testament Dumnezeu este cel ce porunceste la crima, tortura si sadism ?

  15. Dana

    Toate sunt cu voia lui Dumnezeu. Test, pt ca Imparatia nu se cistiga oricum.
    Si probabil meritam ceea ce avem. Aici si aiurea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge