1. DESCOPERITĂ: De mult timp de un chimist pe nume ADAM. Data descoperirii este necunoscută.
2. SIMBOL: Fm
3. APARIŢIA ÎN NATURĂ: peste tot atunci când nu o cauţi şi nicăieri atunci când e căutată. De obicei, apare in locurile cu populatie umana.
4. OBŢINERE: La început a fost preparată dintr-o coastă; cu timpul, însă, datorită evoluţiei, se prepară din greşeală. Cu toate că s-au întreprins multe încercări, o sinteză a acestui element nu a reuşit nici unui cercetator.
5. GREUTATE ATOMICĂ: Se cunosc mai mulţi izotopi:
izotopul „şnur” ( 45 kg ),
izotopul „damă bine” ( 55 kg ),
izotopul „forme pline” ( 65 kg )
izotopul „batoză” ( 100 kg ).
Din cauza acestor izotopi, elementul nu are un loc bine stabilit în sistemul periodic al elementelor.
6. RĂSPÂNDIRE. Se găseste în natură, în stare liberă sau în combinaţii.
7. PROPRIETĂŢI FIZICE: Suprafaţa este acoperită, în general, cu un strat de pudră. Se găseşte în patru stări de agregare:
stare amorfă (până la 16 ani),
stare cristalină (16-35 de ani),
stare gelatinoasă (35-50 de ani) şi
stare uscată (peste 50 de ani)..
Aflat în stările cristalină şi gelatinoasă, elementul fierbe la simplul contact, îngheaţă greu şi brusc se topeşte când este bine tratat. Dacă la început e dulce, o dată cu trecerea timpului se acreşte, devine amar şi apoi otravă curată. Poate fi acru şi la tratări nepotrivite. Dacă e lovit, scoate sunete ascuţite.
Poate crea multe dureri de cap. Spectrele sunt de la blond, roşcat până la negru. Se dizolvă greu în lichide. Solubilă în acid sulfuric.
8. PROPRIETĂŢI CHIMICE: Liber, atacă inima. Combinat,atacă ficatul şi buzunarul. Are o mare afinitate pentru metalele rare şi pietrele preţioase (mai ales combinaţii cubice cristaline ale carbonului) şi absoarbe uşor, în cantităţi apreciabile, băuturi fine, prăjituri şi multe alte delicatese. Poate exploda instantaneu dacă activităţile planificate nu au loc. O reacţie violentă apare atunci când e lăsată în stare liberă. Este un foarte bun agent reducător al finanţelor bărbaţilor.
9. ÎNTREBUINŢARE: Se întrebuinţează mai ales în bucătării şi în dormitoare. Se mai foloseşte ca podoabă, pentru ridicarea nivelului şi, accidental, pentru înmulţire. (Caz în care se produce o creştere în volum, cu centre de distribuţie a laptelui.) Este folosit pentru a creşte efectul estetic al maşinilor sport.
10. METODE DE ANALIZĂ: Elementul în stare pură se înroşeşte dacă este descoperit sau văzut în starea sa naturală. Se înverzeşte în prezenta unui izotop cu însuşiri mai bune.
11. ATENŢIE LA FOLOSIRE! Fiind exploziv, elementul trebuie tratat cu multă atenţie şi delicateţe şi mânuit cu multă îndemânare. În caz contrar, este vai şi amar de cel care o manipulează. Nu se recomandă manipularea de către bărbaţii fără vigoare. Elementul „femeie” se serveşte gol şi trebuie agitat înainte de întrebuinţare. În stare cristalină şi gelatinoasă se poate utiliza atât la lumină, cât şi la întuneric. În alte stări, numai la Întuneric. Este ilegal (deşi dorit) a se poseda mai mult de un izotop.
Primită pe e-mail.
Pingback: Femeia « Dan Lee
:))) si despre barbati? nimic?
Uite aici: http://danl33.wordpress.com/2009/01/22/13-dovezi-ca-barbatii-sunt-discriminati/
hmm, ai dreptate! desi nu sunt de acord chiar cu toate..da’ noi sa fim sanatosi!