Când semidocţii se cred geniali

Unde sunt oare proştii de altădată? Unde sunt acei proşti simpatici şi trişti care stau într-un colţ şi privesc cu invidie la ceilalţi, mai deştepţi decât ei? Acum când Web 2.0 este accesibil tuturor, chiar şi proştilor, situaţia s-a schimbat radical. Acum proştii se adună în comunităţi virtuale şi se susţin reciproc, crezându-se chiar geniali.

Semidoctul este un prost care se crede deştept, mai precis, care vrea să pară deştept. În acest scop, citeşte diverse lucruri din mai multe domenii, pe care el le consideră de efect şi reţine şi înţelege atât cât este necesar pentru a se da mare în discuţii. Pentru că semidoctul vede conversaţia nu ca pe un mijloc de a comunica şi de a face schimb de idei şi opinii, ci ca pe o modalitate de a arăta celorlalţi cât de deştept şi de important este el. De aceea orice discuţie cu un semidoct este un duel continuu, un schimb de replici în contradictoriu, în care el vine cu argumente fabricate pe loc din bruma de cunoştinţe pe care o deţine, cunoştinţe pe care le distorsionează şi le potriveşte în aşa fel încât să sprijine argumentul fabricat ad-hoc.

Dacă se întâmplă să fii tu primul care cedează, atunci semidoctul va jubila, se va considera învingător şi se va bucura că el s-a dovedit deştept şi tu eşti mai prost ca el. În schimb, dacă rămâne fără argumente, va trece imediat la insulte şi injurii. Îţi va spune că eşti „prost”, „tâmpit”, „idiot”, „retard”, „ţăran”, „comunist”, dar nu va capitula sub nicio formă, pentru că orice înfrângere pentru semidoct echivalează cu anularea propriei persoane.

Aşa cum spuneam şi aici, cu ocazia sărbătorii Sfintelor Paşti, a fost multă propagandă ateistă pe bloguri. Am uitat să vă spun că mulţi semidocţi sunt atei, pentru că gândirea lor limitată nu poate accepta ideea existenţei Divinităţii, cu toate că religia a fost creată tocmai pentru proşti, care nu puteau percepe sacrul decât prin mituri şi parabole.

Pe unul din blogurile unde se dezbătea pe larg problema bisericii şi a preoţilor ipocriţi şi corupţi, un astfel de deştept închipuit a postat un comentariu în care spunea: „Pe acelaşi principiu Dumnezeu ne-a dat mâna şi curul. Deci fisting-ul nu e păcat…? ” Câtă profunzime! Câtă inteligenţă! E ca şi cum ai spune că firma X produce telefoane mobile şi baterii auto, deci înseamnă că bateriile auto sunt făcute pentru telefonul mobil.

Daţi click pe imagine pentru mărire

În ciuda acestei erori de logică grosolane, s-au găsit destui care să posteze pe Twitter acest comentariu şi să îl laude, pentru cât de genial poate fi. Doamne, câtă înţelepciune! Bineînţeles că susţinătorul cel mare este tot un semidoct care şi-a făcut un blog în care, împreună cu alţi doi ca el, batjocoreşte tot ce înseamnă învăţătură şi simbol religios creştin.

Un alt semidoct, care se consideră un mare afacerist şi se prezintă sub numele stupid de „Dicţionar englez-român„, mă atacă fără motiv şi mă face prost într-un comentariu plin de greşeli de ortografie, exprimare şi typo-uri, apoi se condamnă singur la moarte. 😆

Daţi click pe imagine pentru mărire

Ce nu înţeleg toţi aceşti indivizi este faptul că eu nu sunt ca ei. Eu nu comentez pe alte bloguri ca să mă dau deştept, genial şi cu „n-şpe” facultăţi absolvite. Ceea ce vreau este să îmi exprim opiniile şi să-i fac şi pe ceilalţi să înţeleagă ce gândesc eu. Dacă aş reuşi, asta ar fi satisfacţia mea cea mai mare!