Scrisoarea unui proaspăt recrut austriac către părinţii săi

Dragă mamă şi tată,

Mă simt foarte bine aici! Sper că şi vouă acasă, lui Karl, Peter, Hans, Annemarie, Karin şi Andreas. Spune-le lui Karl şi Peter că în armată este minunat şi să se înroleze şi ei neapărat, înainte să se ocupe toate locurile.

La început mi-a fost mai greu, fiindcă trebuia să stau în pat până la ora 6, dar m-am obişnuit. Mai spune-le lui Karl şi Peter că nu trebuie să-şi facă decât lor patul şi încă câteva fleacuri înainte de micul dejun. Nu tu muncă în grajd, hrănit de animale, tăiat lemne, făcut focul…

Micul dejun este mai ciudat: sunt tot felul de sucuri, chifle, dulceaţă, müsli, dar nici un cartof, carne, şuncă, cârnaţi şi varză aşa cum mâncăm noi acasă. Dar poţi să le mănânci porţia unor orăşeni care beau doar cafea.

Nu mă miră că orăşenii nu pot merge aşa repede şi departe. După un marş de câteva ore, au băşici la picioare şi se întorc în unitate cu camionul. Şi nu au mers decât cum ar fi la noi de acasă la poştă. Peisajul este frumos, dar din păcate foarte plat.

Acum or să râdă Karl şi Peter: am primit laude pentru tragere la ţintă! Nici nu ştiu de ce. Cercul negru din centru este mult mai mare decât un cap de şoarece şi nici măcar nu se mişcă. Şi nici nu trage înapoi ca fraţii Huber de peste deal… Unde mai pui că trebuie să te întinzi comod pe o saltea şi să aştepţi până trag şi ceilalţi (o veşnicie…)

Cel mai mult îmi plac antrenamentele de luptă corp la corp. Dar trebuie mare atenţie la orăşeni că se rup repede. Doar cu Sepp am probleme, l-am pus jos doar o singură dată. Cred că din cauză că eu am 1,80 m şi 80 kg iar el 2 m şi 130 kg. Oricum este mult mai uşor ca acasă când scapă taurul nostru la vaci şi trebuie să-l bag înapoi în grajd.

Deci nu uitaţi să le spuneţi lui Karl şi Peter să se grăbească, că nu prea mai sunt locuri.

Vă îmbraţisez cu drag,

Fiica voastră Maria

Primită pe e-mail.