Sindromul şefului universal

Am văzut de curând un film în regia lui Sergiu Nicolaescu realizat în 1976. Se numeşte „Zile fierbinţi” şi prezintă povestea unui director de şantier naval, interpretat, bineînţeles, de Sergiu Nicolaescu. Personajul principal se străduieşte să lanseze la apă, înainte de termen, un mineralier de mare tonaj, folosind pentru acesta o elice de concepţie şi fabricaţie românească, pentru a renunţa astfel la o elice de import, de producţie japoneză.

Acest personaj întruchipează perfect modelul şefului priceput la toate, inspirat, mai mult ca sigur, din exemplul tovarăşului Nicolae Ceauşescu, conducătorul luminat. Deşi este director general al şantierului, eroul nostru se pricepe şi la navigaţie, este şi inginer, direcor de resurse umane, contabil, administrator de depozit, instructor pentru protecţia muncii, ba mai face şi educaţie angajaţilor dându-le bani să se tundă.

Modelul şefului universal, priceput la toate, este prezent foarte mult şi în societatea românească de azi. Să ne gândim doar la micul patron de IMM, care nu este doar patron ci şi manager, director de marketing, tehnician, contabil, şofer, vânzător şi tot ce se mai poate face într-o firmă. Apoi să ne uităm la şeful statului, Traian Băsescu, care le ştie pe toate şi ia singur decizii ascuns după paravanul guvernului şi al primului-ministru.

Atât timp cât nu ne vom vindeca de această meteahnă şi nu vom avea o diviziune clară a muncii şi o delegare eficientă responsabilităţilor, vom continua să fim o ţară de 22 de milioane de şefi muritori de foame.