În urmă cu mai mulţi ani, lucram la un notariat. Una din atribuţiile mele zilnice era să achit, la trezoreria de sector, suma încasată pentru taxa de timbru. În fiecare zi trebuia să depun în numerar, o sumă care ajungea uneori şi la câteva sute de milioane de lei vechi şi pentru asta trebuia să stau de multe ori la cozi interminabile.
Într-una din zile se crease o situaţie asemănătoare cu cea din acest moment, când mii de oameni stau la cozi uriaşe pentru a-şi plăti birurile la stat fără să ştie prea bine care sunt normele de aplicare ale unei legi tâmpite. Stăteam la o coadă care ieşea din clădirea trezoreriei, ocolea curtea şi se termina undeva, departe, în stradă.
Unul din contribuabilii exasperaţi, care stătea ca şi mine la rând, o acostează pe şefa trezoreriei, care trecea pe acolo din întâmplare. O roagă pe aceasta să mai deschidă un ghişeu, pentru că din cele patru existente, numai unul era deschis, iar funcţionara de acolo nu mai făcea faţă valului imens de persoane.
Cu un aer dispreţuitor, „şefa” i-a răspuns cu glas tare, ca să audă şi cei din jur: „Şi care e problema??? Lasă să muncească, că d-aia e plătită!”
Mi-am adus aminte de acest incident, când l-a auzit astăzi pe ministrul Muncii, Mihai Şeitan, folosind aceeaşi expresie ca şi directoarea de la trezorerie, atunci când o jurnalistă i-a arătat imaginile cu aglomeraţia de la instituţiile de stat unde persoanele fizice plătite „pe drepturi de autor” sau PFA, se înghesuie să-şi depună declaraţiile de venit. Primul ministru Emil Boc fiind paralel cu realitatea susţine chiar că această situaţie pur şi simplu nu există, atât timp cât el nu a văzut-o.
În toate aceste cazuri statul îşi arată profundul dispreţ şi nepăsarea faţă de cetăţean, privit ca un „dobitoc”, care trebuie să muncească, doar pentru a avea de unde plăti taxe la fondul pentru îmbuibarea guvernanţilor.