Citesc un articol de pe Academia Caţavencu, în care se vorbeşte despre faptul că multe din aplicaţiile realizate pe platforma Android, accesează, colectează şi difuzează date şi informaţii personale ale utilizatorilor, fără ştirea acestora. Este foarte probabil ca informaţiile respective să fie transmise unor site-uri, ale diverselor companii, pentru a putea fi folosite de acestea în scopuri de marketing sau spionaj.
Aceasta îmi reaminteşte de o întrebare pe care mi-am pus-o mai demult: câtă încredere putem acorda programelor de calculator sau pentru alte echipamente IT & C? Pentru că dacă stăm să analizăm, foarte puţini dintre utilizatori ştiu cum este conceput un program, înţeleg cum funcţionează şi au posibilitatea să analizeze codul sursă al aplicaţiilor pe care le folosesc. În aceste condiţii realizatorii programelor pot strecura fără probleme secvenţe de cod „maliţioase”, destinate furtului de date şi informaţii personale ale utilizatorului, accesul la fişiere etc.