Am primit azi dimineaţă, pe Twitter, un mesaj cu un link către un video care, la început, m-a făcut să cred că este o ştire deosebită faţă de ce primisem până acum: simţeam aşa un fel de mândrie naţională şi o clipă am crezut că lucrurile pot sta şi altfel în ţara noastră, care se afundă tot mai mult în dezastru.
Este vorba despre Crina Coco Popescu, o fată de 15 ani, care a putea deveni cea mai tânără alpinistă din lume, care a urcat cele mai înalte 7 vârfuri de pe cele 7 continente. Wow! L-am ascultat pe Cristian Ţopescu, vocea din off, care o compara pe Crina cu Nadia Comăneci şi Helmuth Ducadam şi mă făcea să-mi umflu pieptul de mândrie… dar, la sfârşit, aflu cu stupoare că, pentru a-şi îndeplini visul, Crina Coco Popescu trebuie să strângă, până pe 7 octombrie, suma de 70.000 de euro…
Deci o mulţime de semi-anaflabeţi din România cheltuie seară de seară zeci de mii de euro în cluburi şi cazinouri, iar Coco poate rata ocazia de a intra în Cartea Recordurilor, pentru că nu poate strânge din mila publică 70.000 de euro!
Este foarte trist dacă, pe lângă faptul că trebuie să cerşeşti bani pentru bolnavii de cancer, leucemie sau paralizie, sau dacă eşti femeie trebuie să te tunzi zero pentru ca un ciudat cu bani să-ţi dea 2000 de euro pentru donaţii caritabile, mai trebuie să cerşeşti bani şi pentru a-ţi pune în valoare talentul într-o competiţie internaţională şi a intra în Cartea Recordurilor. Oare ce spun Statul, organizaţiile de profil sau ONG-urile?!
Astăzi e 6 octombrie. E cam târziu, dar dacă mai poate cineva s-o ajute pe Crina, să intre la această adresă http://www.celmaisus.ro/

termenul de plata s-a prelungit! Crina mai are totusi nevoie de bani pentru echipamente si bilete de avion (iar un bilet costa 3000-3500 euro)