Am văzut zilele acestea la televizor, pe Antena 3, un episod din campania umanitară “Apa trece, România rămâne”. Alessandra Stoicescu lua interviu unor copii, o fetiţă şi un băiat, care urmau să fie beneficiarii acestei campanii şi cu acest prilej i-a întrebat ce doresc fiecare să le aducă Moş Crăciun.
Fetiţa a spus că vrea ceva de genul păpuşi, jucării, dulciuri. Când a venit rândul băieţelului, acesta a spus ceva care ma surprins: că îşi doreşte “un telefon de ultimă generaţie”. Deci un copil dintr-o zonă defavorizată, recent afectată de inundaţii, care trăieşte în sărăcie extremă, la limita supravieţuirii, nu îşi doreşte mâncare sau jucării, nici un telefon mobil obişnuit, pentru a comunica pur şi simplu, ci un telefon de ultimă generaţie… Aşa a auzit el undeva, că cea mai tare chestie e telefonul de ultimă generaţie. El nu-şi doreşte un telefon anume, pe care l-a văzut undeva, i-a plăcut şi pe care îl consideră util, ci un telefon care să reprezinte ultima modă.
Să ne mai mirăm atunci că Emil Boc şi-a cumpărat iPad, “ca orice român”?!
Pingback: Vreau un telefon de ultimă generaţie - Ziarul toateBlogurile.ro