Citesc o ştire pe site-ul Realitatea şi mă crucesc:
Sute de americani şi-au dat jos fustele şi pantalonii, duminică, în metrou, în cadrul unui eveniment organizat din 2002 şi care are loc în prezent în circa 50 de oraşe din 24 de ţări din întreaga lume. Organizatorii au spus că, anul acesta, 10.000 de persoane au confirmat pe Facebook participarea la evenimentul No Pants Subway Ride.
Americanii, care pretind că sunt cea mai puternică naţiune a lumii, cei mai civilizaţi cei mai avansaţi de pe planetă, bla, bla, bla, se comportă în fapt ca o adunătură de maimuţe cretine, care fac tot felul de scălâmbăieli „just for fun”, cum spun ei!
Am înţeles care e propaganda cu libertatea, democraţia, gândirea liberă şi am înţeles care e treaba cu flashmob-urile. Dar în acest caz, nu reuşesc să-mi dau seama care este scopul acestei acţiuni, care sunt motivele şi ce îi determină pe aceşti oameni care nu se cunosc, nu fac parte din nicio organizaţie, să îşi dea jos pantalonii sau fustele şi să circule cu metroul în chiloţi! Mi se pare o joacă de copii idioţi, care ori se plictisesc, ori fac nişte lucruri automat, din spirit de imitaţie.