Motive să-l regretăm pe Ceauşescu

Am fost întrebat de unii cititori, dacă ce am scris ieri despre Nicolae Ceauşescu a fost ironie sau chiar pe bune. Ei bine, 40% a fost ironie şi 60% este ceea ce cred cu adevărat.

Aniversarea post-mortem de ieri a fostului preşedinte al României, din perioada comunistă, a fost un subiect de dezbatere pentru mulţi şi un nou prilej de pelerinaj pentru nostalgici la mormântul fostului dictator.

Părerea mea despre perioada de dictatură a lui Ceauşescu este că atunci au fost cei mai buni ani ai României din ultimele cinci decenii. Sunt convins că cea mai mare parte a populaţiei trăia atunci mult mai bine ca acum.

Spun asta nu pentru că sunt un mare fan al acelui regim, ci doar în comparaţie cu ceea ce trăim acum. Atunci România era încă un stat naţional, iar conducătorii săi apărau interesele poporului român, aşa cum nimeni din clasa politică de azi nu mai face.

Activiştii anti-comunişti de acum, care în ’89 erau sugaci, sau încă mai făceau caca la oliţă, vin cu poezia învăţată mai mult de la televizor decât de la părinţi, cea cu statul la cozi, frigul, penele dese de curent, alimentele raţionalizate, abuzurile securităţii, programul tv de două ore pe zi etc.

Ceea ce nu ştiu ei, este faptul că perioada proastă din comunism a început prin anii ’80, când au început să-şi facă efectele primele acorduri cu FMI (dovadă că şi atunci FMI provoca dezastre economice, sub pretextul ajutorului financiar acordat statelor), încheiate începând cu 1973. La acestea se mai adaugă şi pagubele masive provocate de cutremurul din 4 martie 1977 şi presiunile tot mai mari care se făceau pentru destabilizarea ţării, din afară, prin propaganda unor posturi ca “Vocea Americii”, “Europa liberă” şi “Deutsche Welle”, iar din interior de către foştii bolşevici, metamorfozaţi în dizidenţi.

Cei care au trăit în perioada anilor ’70 ştiu foarte bine că atunci se găseau alimente din belşug, toată lumea avea un loc de muncă şi o casă, litoralul era plin de străini, la televizor erau filme şi seriale americane “foarte capitaliste”, gen “Columbo”, “Kojak” sau “Dallas”, la radio se asculta “Beatles”, “Led Zeppelin”, “Deep Purple”, “Rolling Stones” şi multe altele.

În anii dictaturii lui Ceauşescu a fost construit Metroul bucureştean, a fost amenajat râul Dâmboviţa, s-au construit majoritatea apartamentelor de bloc în care locuim azi. S-au construit mii de fabrici, infrastructură rutieră, s-a dezvoltat învăţământul şi cercetarea. Producţia agricolă era înfloritoare, la fel şi comerţul şi exporturile. Astăzi toate astea sunt doar amintiri…

Toată austeritatea din anii ’80 s-a datorat efortului de a plăti datoria către FMI, iar cenzura sporită s-a datorat încercării de a contracara atacurile şi presiunile făcute asupra României, care au culminat cu răsturnarea de la putere a lui Ceauşescu din decembrie 1989. Dacă am fi rezistat şi am fi depăşit acest impas, acum România ar fi fost în situaţia Chinei, sau chiar mai bine de atât.

Îl apreciez pe Ceauşescu pentru că a fost un mare patriot şi a apărat interesele românilor în faţa marilor puteri. Celebrele sale principii din politica externă: respectarea integrităţii şi suveranităţii statelor şi neamestecul în treburile interne sunt încălcate azi chiar prin Constituţie.

Ceea ce nu mi-a plăcut la el şi pentru asta îl condamn, a fost faptul că nu a luat în considerare opiniile cetăţenilor şi a făcut totul numai după mintea lui de ţăran prost. Trei lucruri pe care le-a făcut poporului consider că au fost greşite:

• Decretul nr. 770 din 1967, prin care erau interzise avorturile. Acest lucru a dus la numeroase drame familiale, femei moarte datorită întreruperilor de sarcină ilegale, copii nedoriţi, familii disfuncţionale şi tineri inhibaţi sexual.
• Dărâmarea multor biserici şi clădiri de patrimoniu, în numele unei sistematizări urbane făcută doar după mintea lui.
• Industrializarea forţată, care a dus la mutarea unui număr mare de ţărani la oraş şi transformarea lor într-o pătură de parveniţi, care azi nu îşi mai găsesc locul în societate.