Dispozitivele de manipulare în masă, sau armele psihotronice, acţionează prin transmiterea asupra unor grupuri de populaţie a unor mesaje subliminale, în general prin intermediul undelor electromagnetice de diverse frecvenţe şi au ca scop controlul mental al grupurilor ţintă. Prin ’89 se zvonea că ar fi fost folosite astfel de tehnologii pentru a crea diversiuni şi panică în rândul populaţiei. De asemenea în relatări în presă sau pe Internet, s-a vehiculat ideea utilizării de către puterile occidentale a armelor psihotronice, pentru a declanşa şi întreţine recentele revolte din statele lumii arabe.
Există un text care circulă de ceva vreme pe Internet şi a fost preluat pe numeroase bloguri şi site-uri, în care se vorbeşte despre armele psihotronice şi despre diverse locaţii din România asupra cărora acestea se presupune că ar acţiona.
Nu am reuşit să găsesc sursa originală de unde a plecat acest material şi nici nu pot garanta autenticitatea informaţiilor pe care le prezintă, dar totuşi merită luat în considerare şi meditat asupra lui.
Armele psihotronice sunt dispozitive de manipulare în masă, realizate pe baza tehnologiei de control a undelor cerebrale. Inducţia este realizată printr-o formă de influenţă subtilă şi nu este deloc uşor de perceput de majoritatea oamenilor care nu-şi observa gândurile zilnic. La nivel de ţară, efectele lor sunt destul de puternice şi afectează mulţimile de oameni atât pe plan subtil, cât şi în plan direct: mass-media (TV, ştiri etc.) şi reviste, ziare… Cu toţii suntem familiarizaţi cu ştirile de la ora 5 de la PRO TV şi nu numai acelea. Toate sunt pline de lucruri odioase, crime, violuri, atacuri, bătăi, accidente, toate menite să seteze mintea umană pe un nivel de vibraţie foarte jos, incapabil să observe armonia din lumea asta. Nedreptăţile, furturile şi justiţia coruptă sunt titlurile cele mai des vehiculate în mass-media, scandalurile de proporţii fiind o altă sursă de manipulare.
Şi totuşi, toate aceste lucruri, ce vor să realizeze în România ? Românii sunt supuşi chimicalelor de pe piaţa alimentară, sunt intoxicaţi zilnic fizic şi mental, emoţional şi verbal, şi pe deasupra, la conducerea ţării sunt doar oameni ce vor să se îmbogăţească fără să conducă poporul undeva. De ce acest haos total ? Pentru că omul nu este stăpân pe fiinţa sa. Pentru că românul este foarte influenţabil şi se lasă dus de conflicte şi agitaţie, de lucruri ce-i stârnesc curiozitatea şi care-l ţin treaz cu acţiune, fără să fie ceva mai profund în spatele lor. Românul se lasă condus de oameni cu o putere mai mare de convingere. Şi toate astea pentru că nu vrea să fie mai atent la gândurile sale.
Oameni precum liderii politici din România, guvernatorul băncii românesti, prim-miniştri şi politicienii inutili, sunt cei care sunt lăsaţi la putere pentru că românul este indiferent şi manipulat zilnic să fie indiferent. I se provoacă indiferenţa cu orice ocazie, este stimulat zilnic să plece capul, crezându-se incapabil să facă ceva. Dar ce poate face românul??? MULTE. Poate să creadă că el poate schimba ceva. Schimbă unul, schimbă doi, şi aşa se adună tot mai mulţi. Schimbă modul său de a gândi şi de a aborda viaţa. Schimbă nepăsarea din acţiunile sale, schimbă gândirea care-l face să fie incapabil să modifice ceva prin jur. Toate astea, vor schimba tot mai mult România. Şi este valabil nu doar pentru ţara asta, ci pentru toată lumea.
Armele psihotronice amplifică toată neputinţa asta a omului. Şi nu este pentru că omul nu ar putea face ceva. Armele astea există pentru că omul poate face atât de multe, încât i-ar arunca pe impostorii de la conducere direct în mizerie şi închisoare sufletească. Omul este capabil de multe, doar să creadă în asta, să creadă că EL SINGUR poate face multe. Că, odată ce se adună mai mulţi, puterea va creşte enorm. Nu vă mai luaţi după ideea că “sunt singur, ce pot face eu…?”. Ce puteţi face ? Gândiţi diferit ! Coordonaţi-vă viaţa altfel şi schimbaţi ceea ce faceţi cu propria voastră viaţă şi fiinţă. Atunci se vor schimba tot mai multe în jur. Credeţi în puterea voastră de influenţare şi veţi modela viaţa voastră mai mult decat aţi crede că puteţi. Nu-i lăsaţi pe alţii să decidă în locul vostru, nu lăsaţi să fiţi trataţi ca sclavi, pentru că PUTEŢI SĂ VĂ SCHIMBAŢI VIAŢA.
Din dorinţa de a informa lumea cât mai bine despre ceea ce se întâmplă în România, şi nu numai, am să postez o listă cu oraşele în care sunt montate instrumente psihotronice sau care sunt influenţate puternic de astfel de dispozitive, orele la care se fac emisii şi mesajul lor. Cei care veţi citi acest post, aveti grijă cât mai mare la mentalul vostru. Fără frică oameni buni! Doar fiţi atenţi la gândurile voastre şi verificaţi de două ori înainte de a accepta ca un anumit gând este al vostru. Multe dintre ele sunt puse acolo, pentru că majoritatea dintre voi sunteţi foarte neatenţi la ceea ce gândiţi.
Oraşele principale afectate de astfel de instrumente:
1. Bucureşti
2. Braşov
3. Cluj Napoca
4. Iaşi
5. Galaţi
6. Constanţa
7. Arad
8. Timişoara
9. Craiova
10. FocşaniOrele de emisie: 00:00, 04:00, 09:00, 12:00, 15:00, 18:00 si 21:00
Mesaje: de natură sexuală, carnală, mesaje de tip propagandist la adresa politicii, mesaje de tip revoltător la adresa comportamentului oamenilor, mesaje cu ură şi furie, crime şi atacuri fizice.
Deci, multă atenţie la gândurile voastre şi emoţiile pe care le emiteţi. De cele mai multe ori nu sunt generate de voi. Influenţa acestor instrumente se face simţită zilnic şi afundă omul şi mai mult în superficialitate, ură, furie, lipsă de armonie şi separare. Asta nu vă scuteşte însă de disciplină. Fiecare e responsabil pentru faptele sale. Astfel, faceţi ce puteţi pentru a evita să fiţi influentaţi subtil şi nu puneţi vina pe nimeni altcineva. Voi puteţi să fiţi vulnerabili sau puteţi să fiţi stăpâni pe gândurile voastre. Este o decizie ce trebuie să o luaţi personal.
Salut,
Este adevarat ca exista aceste tipuri de arme si se folosesc ilegal. Eu sunt la Montreal si sunt folosite ilegal unde eu lucrez. Stiu ca este o persoana in pericol sa-si piarda viata in orice moment si nimeni nu vrea sa opresca folosirea armelor. Prietenii mei Pascal si Lafreniere stiu si ei. Mai am un prieten mai in varsta care a zis ca a si vazut armele cum ar functiona. Vror sa para altceva decat realitatea, ca folosesc armele.
Interesant!
Am probe care rezulta din fapte in cazul acesta de la serviciul meu in legatura cu folosirea acestor arme pe una din colegele mele. Cum pot sa fac si sa obtin un montaj de probe. Am vazut unele arme chir eu si am aflat cum functioneaza si de la alti colegi. Inca se mai folosesc si persoana are aproape toate organele distruse. Vorbesc in minte tot timpul la serviciu si ii fac probleme. Din cauza acesata ea nu pote face mare lucru. Cum pot sa o ajut? Ce ma sfatuiti?
Schimbaţi-vă serviciul!
Schimbaţi-vă serviciul!???…Daca ar fi o solutie poate as zice ca armele psihotromice sunt un cadou. Insa serviciul este bine meritat dupa cate scrie in CV, dar armele nu isi au rostul acolo si nici 24 de ore pe zi sa fie folosite pe o persoana, CE parere aveti dumneavoastra! Merci, pentru un sfat bun si cu suflet.
dupa ce am citit, stiu la fel de mult ca si inainte de a citi. un text vag, speculind la nivel general pe o tema sci-fi. sariti cu ceva palpabil sau, daca nu este posibil, petreceti mai mult timp udind florile sau plimbindu-va prin parc.
succes!
Şi ce ai vrea palpabil, mă rog?! Vrei cumva să-ţi trimit prin poştă o armă psihotronică cu schema de funcţionare şi instrucţiuni de folosire?!!! 😆 Cred că ţi-ar prinde bine şi ţie o plimbare prin parc, sau să uzi florile în grădină, decât să pierzi timpul pe Internet! 🙂
Salut Tio Pepe,
Interesant este faptul ca este totusi un subiect care inca ne face sa scriem despre. Daca imi lasi si o adresa a ta pote iti dau si numele celor care fac. Altfel, cand o sa am mai mult timp o sa scriu mai in detail.
Mutumesc pentru interes.
In acest moment, armele sunt utilizate la Montreal in Canada. Folosesc si limba romana langa cea franceza ei engleza. Si nu este o intamplare ca eu incerc sa va spun despre gravitatea acestor fapte.
Seful acestei operatii este o persona nascuta aici in Montreal. El are un grup mixt care folosesc cuvinte din cele trei limbi si nu intamplator.
@Daniela din Montreal,
dupa cum spui intr-un post anterior citez: ” Am vazut unele arme chiar eu si am aflat cum functioneaza si de la alti colegi”…cred ca ar trebui sa ne spui si noua aceste amanunte.Asa ar fi normal!
Replici de genul „nu am timp” ,”da-mi o adresa de email” etc sunt manipulari ieftine!
Motivul pt. care s-ar folosi cuvinte romanesti ,la o arma psihotronica din Montreal,pare obscur si greu de inteles.
In concluzie @Daniela din Montreal da-ne un motiv sa te credem si ca nu esti de fapt ,@Gheorghe din Piteşti responsabil cu „propaganda”….
Salut,Ça va bien! Ici á Montréal il fait beau (15°C), mais on a des soucis. C’est vrai, tout ou rien, ça dépend qui le dit. Ce n’est pas surprenant, non. Je vous souhaite une bonne journée, mais n’oubliez pas, pensez-vous á nous? La vérité est une, et…il n’y a pas de fumée sans feu…on brûle, on s’engourdi, on gèle.
Va salut, cu respect.
Salut.
Sursa textului de mai sus sunt eu, si l-am publicat prima data pe blogul meu. Autorul blogului Dincolo de Limite doar mi-a preluat articolul, cu acordul meu. Spun asta pentru ca nu stiai cine a scris originalul, nu ca si vreo atentionare ofensiva.
Autenticitatea informatiilor nici eu nu v-o pot garanta din moment ce nu am dovezi prezentabile oricui. Dar asta nu inseamna ca am scris minciuni.
Eldariel´s last blog post ..Crestinismul si masonii
Aceste informaţii nu trebuie înghiţite pur şi simplu, trebuie doar luate în calcul, analizate şi comparate cu alte surse. De aceea le-am postat şi eu aici. 🙂 Apropo, tu de unde ai luat textul?
Salikova, ma numesc si cu Miron, Viziru si Lupascu am facut tot ce ar fi trebuit sa nu facem. Bobaru este exemplul nostru negativ. Cum sa mai fim cum am fost cu o constiinta de tradator de neam pentru 20 de arginti rosii.
Dan, eu nu l-am preluat de nicaieri.
Tocmai am spus mai sus ca eu sunt autorul textului, si informatiile imi apartin ca si descoperiri proprii. Eu l-am scris asa cum e acolo si nu am copiat sau preluat nimic de nicaieri.
Insa blogul meu l-am sters, din cauza mai multor neregularitati care au inceput sa ma irite, cu privire la publicul cititor.
Păi şi descoperirile alea le-ai făcut cu binoclul şi lanterna, nu ai avut nişte documente ca sursă de informaţie?! 🙂
Din motive necunoscute unele persoane incep sa capete unele capacitati parapsihologice.Fenomenul care anticipeaza aparitia acestora este DEJA-VU-UL.Dupa oanumita perioada acestea capata o trezire a unei asa zise memorii ancestrale .Astfel intru-n articol publicat in REVISTA FENOMENELOR PARANORMALE in luna iulie a anului 1996 un mediocru absolvent de liceu isi cateva dintre cunostintele capatate pe cale psihotronica.Acesta sustinea caci intr-o alta existenta el a fost zeul VISHNU din mitologia indiana ,tot acesta sustinea ca intr-o alta dimensiune a fost erou al razboiului psihotronic,mai sustinea caci pe pamant sant trimisi spre reancarnare si alti zei.Totul parea a fi fabulatiile unui bolnav psihic si ierea sortit uitari daca acesta nu sustinea in acel articol publicat de Aurora Inoan ca zeilor trimisi spre reincarnare li se va schimba codul genetic,ca dupa anul 2000 va veni un asteroid si ca exista trei Dimensiuni Universale si anume UNIVERSUL BIOLOGIC in care oameni sunt compusi din celule,UNIVERSUL ENERGO-ATOMIC in care oamenii sunt compusi din atomi sus tinuti de un camp energic si a treia dimensiune universala UNIVERSUL ENERGETIC in care oameni sint facuti din energie.Daca in primele doua dimensiuni universale oameni se hranesc in cea de-a treia oamenii nu se hranesc si nu beau iar acestora din urma nu li se considera nici o fapta ca find pacat fiindu-le permis de catre Dumnezeu orice .S-a ras mult in acei ani despre ideia schimbarii codului genetic dar ultimele concluzii ale oamenilor de stinta sunt caci pe parcursul evolutiei speciile isi modifica codul genetic cititi Inteligenta Materiei carte scrisa de un roman.Despre venirea asteroidului este de notorietate faptul caci NASA a depistat in anul 2005 -2006 un asteroid care in anul 2029 va lovi pamintul.Cat despre dimensiunile universale si in special cea energetica am descoperit zilele trecute pe internet faptul caci in lume exista oameni care traiesc fara sa consume alimente sau apa.La vremea respectiva revelatiile acestuia au fost considerate de catre specialisti ca find o diversiune religioasa pusa la cale de catre serviciile secrete mai ales caci acesta va mai scrie si ii va fi publicat intr-un numar din revista ROMANIA MARE in prima parte a anului 1997 un alt articol intitulat ARMA PSIHOTRONICA SI RAZBOIUL PSIHOTRONIC.Desigur pare o aiureala ceea ce va spun dar unele mituri religioase vorbesc despre faptul caci pe pamant or reveni si vor avea avea loc razboaie ale zeilor.Ierea imposibil ca la nivelul anului 1995 un baiat de la tara,semidoct, sa aiba acces la informatii din care sa deduca si sa anticipeze viitorul.Acum cand se stie mai mult despre capacitatile psihotronice putem spune caci acesta a facut cu mintea un salt in trecut si unul in viitor.Daca despre primul se poate spune caci este vorba despre memoria energetica a spiritului acestuia,despre cel de -al doilea putem spune caci a facut cu mintea un salt in viitor la un interval de peste treizeci de ani.Aceasta capacitate fiind considerata o enigma ,mai ales caci acesta a mai prezis conflictul NATO-SERBIA din 1999 si cit va dura acesta cu doi ani inainte de a avea loc ,atentatele din 11 septembrie 2001 cu noua luni inainte ca acestea sa aiba loc si multe altele pe care serviciile de spionaj care iau racolat proetenii ,colegii,si vecinii le tin secrete.Un fizician american emitea o ipoteza conform careia capacitatile psihotronice capatate pe calea evolutiei spirituale transforma oamenii in zei.Sa capete unele persoane capacitati care sa le schimbe conditia de oameni si sa devina zei?vom vedea.
pe Google despre cateva efecte ale armelor psihotronice:
How it affects (Physical & psycho-physical damages):
Physical damage, visible results achieved at the moment of influence.
* burns, pricks, cuts, wounds (ray weapons, laser)
* bleeding into the brain (laser ray with energy pulses of 40 joules) and on the skin energy in pulses: 3 – 100 joules)
* Blindness in the eyes, loping of eyelashes (laser ray)
* loss of memory (influence of frequency of up to 100Hz. and a reduction to 5 Hz.)
* destruction of the vestibulary [inner ear] apparatus, spatial orientation
* symptoms of [***] [with a large exposure and strength, paralysis (UBCh) in the area of the beginning of the spinal column
* irregular sleeping, heart-beating
* numbness of the hands; at night, cramping of the legs
* sharp decrease in hemoglobin, micro-burns to the skin, ionization of the blood and body fluids, an increase in the deterioration rate of clothing material, photographic material [illuminating], (thermal-electronic emissions from lamps in the room with the feeding units of electrical networks and fittings of the wall, […]
* vibrations (separate organs can vibrate: the heart, kidneys, etc.), […] (from
* vibrational technologies)
* pressure, coolness of the skin
* feelings of non-specific fear and panic (from the weapons) […] tremors, tapping, destruction of fragile objects from the waves, from the impulses and from other manifestations of technological poltergeist
Psycho-physical damage depending on intensity and duration of effects. Damage in the physical sphere (up to programmed premature death).
Stage I.
* changes in the blood (early signs)
* overheating substances especially and increase in crystallization, leading to cataracts (early sign)
* ill reactions along the path of the bio-energetic potential from the effects [… ]
* prickly sensations, tremors to the muscles of the feet
* aggravation of chronic illnesses
* internal bleeding (nose, stomach, gynecological)
* auditory tones of various frequencies
* sharp pain in the internal ear
* dull pains in the area behind the ears
* internal trembling, vibrations
* head pain in the temple and a warmness in that area, pain in the eye-sockets
* likelihood of miscarriage, an increase of 80% for chances of premature births, anomalous
* development of the fetus, often with defective brains
Stage II.
* „radio-sound” effect (before this is long-conducted the resonance-loosening of spinal and brain fluids at the frequency of 2-10 Hz. for maintaining the fluids of theskull and brain in stimulation
* steady reactions to all aspects of coding
* lowering of energy (observed with irradiation at the frequency carrying frequencies of ~780 Hz.and amplitude modulation ~71 Hz.)
* aggravation of dermatosis
* eye pains (cataracts, asymmetry in lenses of the eyes, puffiness [?] of the retinas )
* aggravation of the course of chronic illnesses
* destruction of the functions of the kidneys, liver, organs of digestion, circulatory system, bleeding in gingivae, gums, peridontal and others
* gauntness
* „sand” in the eyes, burning sensation, loss of hair, brittleness of nails
* compression pain in the heart fits of coughing
* changes of the color of the face (bronze shading of the skin)
* asymmetrical puffiness of the face
* disfiguration of the face, the intentional emaciation of separate muscles, cartilage
* syndromes of destruction to the external nerves of the thighs
* impotence
Stage III.
* destruction of the brain, irreversible changes to the structure of the brain (academician V.P. Vekhtereva)
* irreversible processes in the muscle material, in the bones of the skull, and in the structures of neurons „..minimalization of life” –external reaction to EMP appears as an illness, up to heavy, sharp, chronic, organic pathological processes (academician V.P. Kaznacheev)
* „..the entire speeding up of the aging process, sclerosis, oncogenesis (academician V.P. Kaznacheev)
* destruction of bio-chemical processes in the cells with distrophic changes in the organs (academician V.P. Kaznacheev)
* destruction of the cell membranes, chemical connections in the cells -leading to leukemia, cancer of the brain and prostate gland, breast cancer, (even with weak EMP, but of long duration „…the genetic apparatus is altered…” (academician V.P. Kaznacheev)
* the reflex activities are destroyed
* the functioning of the hormonal system is destroyed
* [….] Parkinson’s disease (trembling of the hands) and Alzheimer’s disease (from changes in the production of the hormone melanin ([…] gland) that causes degenerative changes in substances at the molecular level disfunctions of the sino-atrial node of the heart (even with a low frequency)
* infarction, cerebral thrombosis, osteo-[*** ], peridontal, sugar diabetes
* allergies
* epilepsy (especially caused by the multiple-rapid stimulation by a weak, low frequency waves)
* hypertension, hypotension
* programmed or instantaneous (with the subjection to extreme effects -up to the border of deadly conditions) premature death –it is well known by the experimentors that cases of death do occur (academician V.P. Kaznacheev)
* a decrease and dying off of the population, humanity, mankind
daca aveti in timpul convorbirii telefonice un fluierat scurt sau bazait uniton fiti sigur ca acolo era un „pachet’ FOARTE LUNG DE FRECVENTE CARE TE VA AFECTA CAND ESTE DATA COMANDA, SAU TE VA DESCHIDE LA ORICE IMPULS DAT DE UN DISPOZITIV BANAL DE PE STALP.
Daniela Bobaru Raducan este numele unei femei romance care utilizeaza aceste arme psychotronice ilegal din oct. 2009 in mai multe locuri, in apartamentul lui P., la serviciu cu L. si impreuna cu M.P.. Are 2 cetatenii si varsta de 38 ani. P. are si in acest moment aceste arme si le foloseste. Este adevarat si foarte important. Sotia sau prietena lui P. doamna I. este avocata si este una din persoanele importante in asasinat. Ea stie ca tentativa se pedepseste si infractiunile sunt in concurs. Sunt numai o parte din grupul de persoane care le folosesc pentru un interes important. Tot ce scrie mai sus este adevarat, distrugerea organelor este adevarata. Daca ar trimite putin mai multe radiatii persoana ar muri. Limita sau extrema este de 3 secunde pana a inceta sa mai respiri.
Va spun eu cares armele psihotonice, salarul mic si stresul de la locul de munca. Aia ne mai lipseste sa incepen sa ne ucidem unu pe altu si sa dam vina pe nustiu ce arme psiho….blabla. aveti o fantezie mare, asa se intampla cand nare omu de lucru :D. macar mam distrat cat timp am citit articolul si comentariile. daca va e frica EU SUNT CLARGANDITOAREA XYZ, VA CURAT DE EFECTELE NEGATIVE ALE ARMELOR PSIHOTONICE, PRIN TELEFON PRIN ATINGERE, PRIN VOCE, PRIN GAND. NAVETI SA FACETI ALTCEVA DECAT SA MA SUNATI LA 0723111111. :D.
Armele psyhotronice pe care Daniela le-a utilizat in octombrie 2009 sunt inca in apartamentul lui Pascal. El le foloseste in apartamentul sau si Daniela la serviciul ei unde lucra in 2009, nu singura si cu un grup impreuna cu seful ei.
Daniela Raducan si Isabelle R. sunt doua femei care folosesc armele psihotronice pentru a radia electromagnetic. Prima data impruna le-au folosit en apartamentul unde se afla Isabelle. Armele sunt si acum in acest apartament unde Daniela a facut intles ca s-ar afla. Nu este exculus sa se afle si in alte locuri cunoscute de aceste persoane.
Salut,
Daniela Raducan Bobaru care face infractiuni cu armele psihotronice cu grupul lui L si Isabelle est notara din 2012 in Montreal. Din 2009 le foloseste si vorbeste pe frecventele creierului. Poate timite radiatii catre corpul persoanei pana persoana nu mai poare respira. Spune cuvine cum: curva, tuta, proasta, te-ai culcat cu, pe cine iubesti, are o amanta etc. Isabelle la primit in apartament ca sa radieze si noaptea, sa faca si tortura cu privarea somnului.
Daniela Raducan Bobaru Montreal, Mihai Raducan Montreal, Lafreniere Richard ministerul justitiei Quebec Montreal si Isabelle Routhier avocate Montreal utilizeaza armele din 2009, Montreal etc. (Scris de Isabelle Routhier cu forta armelor.)
Isabelle Routhier avocata din 2009 la Montreal foloseste armele cu Dumitru Vasile un alt roman care este in afacere cu familia sa…ca Daniela Raducan Bobaru care este la Montreal…seful gupului terorist NOUS este Lafreniere Richard.
Isabelle Routhier avocate din Montreal fae inca atacul terorist cu Daniela Raducan Bobaru si grupul NOUS al lui Lafreniere Richard. Ele au inceput in 2009 si prin folosirea acestor arme nu sunt inca arestate.
aha si cum propui sa ne schimbam viata cand toata puterea este in mainile unor nelegiuti, vezi ce fac rusii si americanii cu protestatarii ca tot scrii despre arme psihotronice, o sa murim in casa, inganand vorbe blande.
Nu stiu prea multe detalii despre aceste arem insa din ce am citit functioneaza pe baza de unde electromagnetice de joasa frecventa.
Exista si in Romanai acum perdele de protectie si vopsele speciale de protectie pentru radiatii electromagnetice (cautati in google).
Perdelele pot fi folosite pentru frecvente inalte (radio, gsm, wifi, dect, radar, etc) iar vopseaua atat pentru cele inalte cat si pentru cele joase.
google: perdele de protectie radiatii electromagnetice.
Daca este o persoana importanta si aude voci in cap,exista mai multe tehnologii,dar cea mai veche se practica cu ajutorul dentistului,la care toata lumea merge.Astfel la anestezie ti se injecteaza un microfon miniatural alimentat chiar de energia electrica a corpului tau.Exista mult material pe net.
Dar cel mai simplu prin telepatie,mai ales daca persoana tinta a manifestat interes pentru asa ceva si a reusit sa comunice voluntar macar cu o singura persoana.Se rezolva si asta prin parola pusa de hipnotizator,care trebuie sa fie si el telepat.
Si mai sunt si alte metode..
si in baia mare se folosesc astfel de arme si eu am probleme de asemenea gen,am avut in trecut si am si acuma am fost si la politie si o perioada de timp nu am mai avut probleme dar am fost luat iar in vizorul acestor persoane care folosesc astfel de armament,la politie au stiut sa-mi spuna ca umbla cineva dupa locuinta mea dar din pacate este cand politia te ajuta sau nu face nimic
torser
De 5 ani ma lupt cu asa ceva „arme psihotronice”.. si acum am si reusit sa deslusesc niste chesti pe care le fac public.. arma psihotronica = un soft dezvoltat sa controleze oameni,care este interfata unui emitator,asta este tot.. Ea devine arma atunci cand ne gandim ca ea provoaca cancer,agraveaza bolii cronice pe care le avem deja (ex infecti urinale=septicemie),caderea parului,dinti cariati rapid,imbatranirea tenului,etc. Acesti oameni care au aceste softuri in mod complet ILEGAL nu se sfiesc sa le foloseasca pe oameni normali care nu au nici o legatura cu ei sau pe copii,atunci apare intrebarea omului simplu : dar ce ar avea cineva ceva cu mine?? ce importanta prezint eu pentru ei?? de ce?? in timpul „Atacului Psihotronic” se intampla un fenomen care se numeste TRANSFER DE DATE dintre noi si softul lor..ca sa ii poti controla unui om gesturile sentimentele lui,starile emotionale s.a.m.d,trebuie ,normal sa le detii..ele sunt inregistrate de soft si pe urma normal jonglate de un om in functie de necesitate..in functie de omul care este controlat.. Emitatorul merge pe o frecventa fixa inofensiva ,aplicatiile sunt modulate din frecventa de baza ATENTIE !! direct pe corpul uman(motivul pentru care faci cancer) .. Sunt multe aparate implementate in societate care cica distrug aceste campuri… nimic mai fals 🙂 ca sa poti opri aceste atacuri in primul rand trebuie vazut cand se intampla,scanata frecventa de pe care se emite(modelul posturilor de radio pirat) si acea frecventa anulata, si predata politiei merge ..trust me 😉 .. Astept orice intrebare la : romania_2015@yahoo.ro sau o pagina de facebook deschisa chiar azi : https://www.facebook.com/pages/Se-Intampla-in-Romania/536996999751029 Va doresc.. Multa Sanatate.
armele psihotronice draga Daniela nu folosesc mai multe limbi pentru ca ele folosesc campuri electronice care convertesc ceea ce noi numim alfabet, mai precis functioneaza telepatic pe unda pe frecventa
Buna ziua!
Si eu sunt o victima a atacurilor psihotronice! Locuiesc in Bucuresti, la Dumbrava Noua si in acest cartier sunt indivizi care folosesc astfel de arme pe oameni nevinovati, numai la comanda din dorinta de a face rau! Vecinii mei au platit un individ pe nume Gabi sa le faca rost de un asemenea aparat sa ma faca sa ma mut din bloc deoarece ei nu isi mai pot desfasura activitatile lor ilicite linistiti. Sunt foarte periculoase aceste arme, iti dau dureri cumplite in tot corpul, te fac din om neom, iti anihileaza vointa, iti fac viata un iad. Acesti indivizi trebuie opriti inainte de a ucide pe cineva!
Si eu sunt victima a unui asemenea abuz de foarte mult timp. Sunt victima a unor ucigasi (de oameni, nu de suflete, sunt ‘ucigasi’ in adevaratul sens al cuvantului) si violatori (viol electronic). De acceasi soarta au parte si prietenii mei (de care incerca cu disperare sa ma izoleze), cunostine, rude si absolut toate persoanele cu care am contact intr-un fel sau altul (mai mult sau mai putin, in functie de cat de simpatici le sunt). Sunt victima unei bande criminale de tigani si romani care detin asemenea arme. Am aflat destul de tarziu din pacate. Nu sunt in Romania iar autoritatile locale de aici (in Statele Unite) nu fac absolut nimic sa ma ajute, sunt nepasatori, iau in deradere tot desi stiu cine sunt animalele si fac. Nu ma ajuta pe mine, ii ajuta pe ei sa ma urmareasca, desi avem cetatenie americana si studii aici.Mai sunt ajutati si de comunitatea de romani de aici, tigani si alte natii.
Suntem torturati (eu si sotul) fizic si mental, ne sunt dereglati hormonii pt a ne produce probleme de fertiliate, hartuiti zilnic peste tot pe unde mergem, urmariti, umiliti si izolati de comunitate si de restul lumii.
Victimele controlului mental Contactați-mă
http://www.mind-control.ro
0787891047
dannnpaunn@gmail.com
Si eu sunt urmarita cu arme hipertronice 24 ore din 24 , stie cineva cui trebuie sa ne adresam sau ce trebuie sa facem sa-i bruiem?