Tocmai ce am terminat de văzut documentarul „Debtocracy” (Creditocraţia). Este un documentar realizat în acest an de jurnaliştii greci Katerina Kitidi şi Aris Hatzistefanou. În Grecia a avut un mare succes fiind vizionat, numai pe Internet, de peste un milion de oameni. Filmul se concentrează pe două aspecte: cauzele care au dus la situaţia actuală a Greciei şi posibilele soluţii propuse guvernanţilor pentru ieşirea din actuala criză.
Cauza dezastrului economic din Grecia şi din multe alte ţări ale lumii ar avea la bază înşelătoria de tip neo-liberal pusă în practică de aşa-numiţii „asasini economici”. În acest sens este făcută o paralelă cu situaţia din Argentina, de acum câţiva ani, ilustrată în documentarul Memoria del saqueo.
Este evidenţiată de asemenea lipsa de viabilitate a zonei euro, datorită inegalităţii tot mai evidente dintre statele Europei, atât la nivel social cât şi economic. Se precizează faptul că există state aflate în poziţie superioară, precum Germania, Franţa, Marea Britanie sau Belgia şi state periferice precum Grecia, Italia, Spania sau Portugalia. La acest lucru eu aş adăuga faptul că, în realitate, cele din urmă sunt state semi-periferice, iar cele periferice sunt cele din categoria României şi Bulgariei.
Problemele ar proveni din faptul că statele periferice sunt un fel de vasale ale celor centrale, contribuind la prosperitatea economică a acestora. Este demontat şi mitul “puturoşeniei genetice” specifică anumitor popoare din zona statelor de la periferia Europei, considerat ca fiind rasist. În cazul Greciei principalii vinovaţi pentru dezastru ar fi guvernanţii corupţi care au acceptat mită pentru a achiziţiona, pe baza împrumuturilor, armament, avioane, fregate etc. din spaţiul UE, sau pentru a încheia o serie de contracte avantajoase pentru anumite comapanii şi corporaţii din ţări ca Germania sau Franţa, sporind în acest fel economia acestor ţări şi falimentând propria ţară.
O altă idee interesantă este aceea a datoriei odioase, concept elaborat în 1920 de economistul rus Alexander Sacks, conform căruia o datorie contractată de un regim în mod fraudulos pentru interese potrivnice naţiunii şi fără cunoştiinţa şi aprobarea cetăţenilor, nu trebuie să fie plătită. Pe baza acestei teorii ar putea fi salvată şi economia Greciei, aşa cum a fost şi în cazul Argentinei.
Şi mai interesant este faptul că în 2003 americanii, în urma ocupării Irak-ului, au aplicat acest principiu pentru a şterge datoria acestuia faţă de state ca Rusia sau Franţa, datorie contractată de dictatorul Sadam Hussein. Cu această ocazie a pierdut şi România 1 miliard de dolari, pe care îi avea de încasat de la irakieni. După aceasta americanii au căutat să treacă sub tăcere incidentul, pentru a nu deveni un precedent, care ar fi justificat cereri similare din partea altor ţări, subjugate de finanţa mondială.
Documentarul trebuie văzut, pentru că este foarte interesant. Singura problemă este că nu beneficiază de subtitrare în limba română, iar în versiunea engleză, trebuie să faci un efort de concentrare pentru a putea urmări subtitrarea pasajelor vorbite în greacă, spaniolă sau franceză.
salut Dane. Ai strecurat o greaseala si anume „Debtocracy” (Creditocraţia).. Debt inseamna datorie, iar nu credit; prin urmare s-ar traduce „Datorcratia”. Pace
Păi şi atunci când faci un credit, nu înseamnă că faci o datorie? Creditul nu este o datorie? Aşa că am adaptat titlul ca să sune mai bine. 🙂