Un fond de un trilion de euro de „înpotmolire” – nu un fond de salvare – a fost aprobat de recentul summit UE de la Bruxelles, în timp ce Grecia a intrat tot mai mult sub tutela dubioasă a FMI, susţine analistul economic Max Keiser.
Poporul grec îşi pierde suveranitatea în favoarea Fondul Monetar Internaţional, a declarat gazda emisiunii „Keiser Report” pe Russia Today. O altă „măsură de stopare a decalajului” pentru a vindeca economia grecească bolnavă vine deja „moartă la sosire” şi nu va sprijini Atena pentru prea mult timp.
„FMI îşi asumă un rol mai mare acum în această euro-catastrofă, ceea ce înseamnă că FMI va avea în viitor o putere mult mai mare asupra acestor state individuale suverane. Va fi o austeritate mai mare pentru poporul grec. Va fi încă o cerere de salvare în termen de şase luni, vă garantez”, a spus Max Keiser pentru RT.
„Poporul grec nu mai este poporul grec. Se vor numi FMI-işti”, a adăugat el.
Datoriile Greciei vor fi pur şi simplu rostogolite, bilanţurile frauduloase fiind organizate şi operate acum de către FMI. Acest lucru poate fi cu greu numit ştergerea a 50% din datorii, subliniază Keiser.
În ceea ce priveşte creşterea fondului de salvare UE – sau Fondul European de Stabilitate Financiară (European Financial Stability Facility) – de o mie de miliarde euro, această iniţiativă va adăuga numai mai multă complexitate la economia europeană. Acelaşi lucru este valabil şi pentru creşterea cu nouă procente a rezervelor de capital ale băncilor, fonduri care Max Keiser se aşteaptă să vină de la EFSF.
O problemă a datoriei nu poate fi vindecată prin adăugarea de şi mai multe datorii, deoarece toate acestea garantează colapsul economic, subliniază Keiser. Acesta este motivul pentru care răul ar trebui să fie curmat de la rădăcină, în următoarele două luni.
Sursa: RT
e vina poporului grec ca permite sa se intample una ca asta si nu sa revoltat la momentul potrivit… defapt si acum daca ar iesi toata tara in strada cum se face in america latina papandreu iti zic eu ca ar si fugi din grecia. n’au deloc sange in ei sunt la fel de lasi ca si restul europei
ChavaLito^´s last blog post ..Chavez: Pe Gaddafi l-au asasinat. A murit ca un martir!
Păi conducătorii lor spun că i-au salvat de fapt, dar de în realitate toată Europa a salvat nişte bănci, care nu vor să renunţe la furat! 🙂
asa au spus de fiecare tara cand le sare in ‘ajutor’ ca ia salvat dar masurile care le impun sunt AntiEconomice care duc defapt la dezastru nu la redresare. de ce oare au doar politica de austeritate? de ce doar oamenii sa plateasca pentru greselile lor?
ChavaLito^´s last blog post ..Chavez: Pe Gaddafi l-au asasinat. A murit ca un martir!
Pentru că oamenii sunt proşti şi conducătorii nişte ticăloşi şi trădători.