Radu Banciu, jurnalistul cvasi-necunoscut de la B1 TV, urmează ca, începând cu 11 iulie, să realizeze o emisiune de tip revista presei, încercând să copieze formatul celei pe care o desfăşoară Mircea Badea la Antena 3. Şi ora de difuzare este apropiată de cea a emisiunii „În gura presei”, încă o dovadă că se doreşte o competiţie între cele două.
După ce nu a reuşit să îl copieze pe Mircea M. Stoian de la emisiunea lui Dan Capatos, acum jurnalistul băsist încearcă să-l cloneze pe Mircea Badea. Dar mă îndoiesc că îi va înjura pe Băsescu, Udrea şi Boc. Cred că favoriţii săi vor fi Ponta, Antonescu şi Dan „Felix” Voiculescu, iar la capitolul jurnalişti îi va avea în vizor pe cei de la Antena 3, în frunte cu Mihai Gâdea şi Victor Ciutacu.
Oricum nu îl acuz personal pe Radu Banciu de aceste intenţii, pentru că, aşa cum a declarat, conducerea postului TV decide, iar el nu se consideră un competitor al lui Badea:
Îmi place de Mircea Badea, nu sunt un competitor al lui. B1 se bate cu Antena 3, nu eu cu Badea. Emisiunea mea durează o oră, eu pot să vorbesc şi 12 ore fără să mă repet. Badea vorbeşte o oră şi jumătate şi înjură, să-l văd cum poate să comenteze 12 kilometri din Turul Franţei, în care nu se întâmplă nimic.
Sursa: Adevărul
Să vedem acum cât de talentat este b1-tevistul în comparaţie cu antenistul! 😀
Banciu e talentat. Tu si Badea siunteti epave ale rusinii. Radu iti da clasa. Diletantule. Sugi. Lingi. Mananci. Puricule. Esti un limbric. Pa.
Banciu e o namila baloasa, care sta mai mult cu limba pe afara cind prezinta emisiunea. Pentru ca mananca prea mult rahat si trebuie sa se mai si stearga la bot. Daca era atat de tare de ce oare a fost husuit de la atitea posturi radio/tv?
Daca o sa mai calce lume pe coada cu siguranta va zbura si de aici. Maninca atata rahat la tv si dupa ceea se duce acasa si isi pupa copii. Cat de frustat poate fi acest om?