Deşi se declară mulţumiţi de recolta din acest an, reprezentanţii producătorilor agricoli susţin că importurile de fructe şi legume la preţuri foarte mici, precum şi evaziunea fiscală din domeniu le creează probleme în valorificarea producţiei.
Ei spun că vina este împărţită, pe de o parte aparţine autorităţilor, care nu îi sprijină suficient, pe de altă parte producătorilor, care nu reuşesc să se asocieze.
„Importurile ne sufocă, inclusiv când vine vorba să livrăm pentru supermarketuri. Avem contract cu supermarketurile. Noi le-am spus că preţul roşiilor este de 0,85 lei pe kilogram plus TVA, însă ei ne-au transmis că au roşii din Turcia la un preţ mai mic”, a declarat pentru Gândul Mircea Croitoru, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale Profesionale Legume-Fructe şi directorul executiv al Societăţii Agricole „Legume-Fructe” Matca (judeţul Galaţi), una dintre cele mai mari zone legumicole din România.
În prezent, la Matca, roşiile nu se mai vând la kilogram, ci la bax, astfel că un kilogram de tomate ajunge să coste 30 de bani, mai spune Croitoru. Din păcate mare parte din producţia de legume din zonă ajunge la groapa de gunoi, pentru că producătorii nu reuşesc să o vândă şi nici nu deţin depozite frigorifice.
El spune că în acest an producţia este mai bună faţă de alţi ani, „însă nu chiar atât de bună pe cât se spune la televizor”. Cu toate acestea, Croitoru arată că, de exemplu, producătorii de pepeni nu şi-au recuperat nici măcar cheltuielile, pentru că atunci când au dorit să livreze marfa la un supermarket cu care aveau contract, li s-a spus că deja acolo aveau pepeni din Grecia cu 0,3 lei pe kilogram.
Sursa: Agenţia.org