Românii sunt uşor de prostit din vorbe

By | 31 iulie, 2011
Distribuie prietenilor!

Aseară, un amic de pe Facebook îşi exprima entuziasmat admiraţia pentru Dinu Patriciu, fiind pur şi simplu fermecat de „viziunea” şi de gândirea sa economică. Omu’ văzuse cu puţin timp în urmă o emisiune la Realitatea TV, în care vorbise Dinu Patriciu şi era încă în stare de transă hipnotică, vrăjit de limbajul mieros cu arome de capitalism, neo-liberalism şi pragmatism al miliadarului de tranziţie.

Nu am rezistat şi mi-am exprimat şi eu opinia, ca cetăţean al unui stat democratic european, aceea că domnul Patriciu este expert atunci când vine vorba de sifonat bani de la buget prin tot felul de combinaţii oneroase şi complicitate cu cei aflaţi la putere. În schimb, când vine vorba de afaceri în economia reală, unde există piaţă şi competiţie (două cuvinte mult iubite de capitalişti), Dinu Patriciu a dovedit că este un afacerist mediocru, înregistrând multe eşecuri şi pierderi financiare importante.

Bineînţeles că respectivului nu i-au convenit afirmaţiile mele, fiind în continuare în transa indusă de discursul lui Patriciu. Dar ceea ce m-au contrariat au fost argumentele sale în favoarea arhitectului petrolist şi mogul media. Dom’ne, cică are viziune, vorbeşte frumos, părerile sale “în ce priveşte anumite decizii economice şi politice luate de administrativ” sunt geniale etc. Referitor la modul cum miliardarul de carton a făcut bani, pentru amicul meu nu contează, atât timp cât “statul nu a putut să-l dovedească”.

La final a venit şi cireaşa de pe tort: Dinu Patriciu este un creator, care a produs în societatea românească valoare şi capital (de fapt astea sunt cuvintele lui Patriciu pe care l-am auzit spunându-le şi cu alte ocazii). Ce face?!!! Ce valoare şi ce capital? După ce a primit pe gratis o rafinărie şi a pasat datoriile contractate în cârca statului, a vândut-o cu 2 miliarde şi jumătate de dolari, după care a tocat banii pe proiecte falimentare precum “Adevărul” Holding, sau mai recentele reţele de magazine mic.ro sau macro. Iar acum, văzându-se la ananghie a refăcut alianţa cu Băsescu, cel care mai ieri îl înfiera ca mogul şi oligarh!

De aceea spun că, noi românii suntem uşor de păcălit cu vorbe frumoase şi discursuri sforăitoare şi demagogice. Aşa au urcat pe scara socială o grămadă de actuali politicieni, aşa a ajuns şi Traian Băsescu preşedinte, prin tot felul de declaraţii seducătoare, după care nu au respectat promisiunile făcute, apoi au venit cu alte vorbe goale, şi mai frumos ambalate şi tot aşa…

Din aceleaşi motive o armată de aşa-numiţi analişti a tot felul de lucruri, de la politică şi economie, până la nuanţa chiloţilor Simonei Sensual, s-au pripăşit pe la tot felul de televiziuni şi mănâncă o pâine barosană, asigurându-şi astfel un trai călduţ şi lipsit de griji. De aceea mulţi escroci fac bani frumoşi din servicii de consiliere financiară, de afaceri, dezvoltare personală şi alte bazaconii. De aceea e plină ţara noastră de tot felul străini care vin să implementeze aici modele de afaceri răsuflate, care, în ţara lor de origine, ar fi luate în râs sau ar atrage atenţia organelor de poliţie.

Dacă vrem să avansăm ca societate şi să ne maturizăm, trebuie să învăţăm să gândim critic, să analizăm şi să reflectăm bine asupra a ceea ce spune cel din faţa noastră sau de la televizor şi să nu ne lăsăm amăgiţi de tot felul de experţi în manipulare şi diverse şmecherii, cu care reuşesc să prostească pe mulţi dintre noi ca pe nişte copii naivi.

2 păreri la “Românii sunt uşor de prostit din vorbe

  1. Pingback: Românii sunt uşor de prostit din vorbe |

  2. Alecu

    În urmă cu ceva timp am avut o discuție deschisă cu un arab. Printre multele subiecte pe care le-am dezbătut, am adus în discuție și faptul că în România se perindă mulți străini cu activități cel puțin dubioase. Omul (arabul) a descris situația printr-o expresie simplă. „România este pământ fertil”! S-a referit la figurat că este „pământ fertil”. Mai exact, legislația, corupția și spiritul național deficitar, ii face pe toți vagabonzii (termenul ii aparține) să vină aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge