Am căutat în ultima vreme motive lumeşti de a iubi oamenii. Am căutat un motiv, cât de mic prin care să justific de ce îmi pasă de cei din jur, de ce sunt preocupat de problemele lor, de ce îmi pasă de soarta poporului meu în final.
Dacă fac o analiză a ultimilor 15 ani din viaţa mea cu greu pot spune că am întâlnit o persoană care să nu fie încadrată la categoria jigodie. Cu greu pot spune că am întâlnit o singură persoană care să nu fie egoistă, lipsită de empatie şi interesată doar să se folosească de ceilalţi, pentru a-şi atinge propriile scopuri. Nu ştiu dacă am întâlnit un om pe care să-l pot considera fără rezerve, sincer şi cinstit.
Trăiesc într-o ţară în care conducătorii ei îşi bat joc de popor şi îl jefuiesc, îl trădează şi îl vând străinilor fără pic de ruşine. Azi ţara e condusă de un preşedinte care îşi urăşte conaţionalii şi îi supune la privaţiuni şi tratamente inumane. Toată lumea trăieşte pe principiul „fiecare pentru el” şi „cât mai mult pentru mine, cât mai puţin pentru ceilalţi”.
Din toţi cei pe care i-am întâlnit în ultimii 15 ani, 95% pot spune că au fost nişte jigodii şi nişte profitori lipsiţi de orice bun simţ. Iar despre femei, în special cele tinere, 99,99% s-au dovedit a fi nişte jigodii cu „J” mare, materialiste şi total lipsite de suflet. Chiar şi în copilărie şi adolescenţă am suferit multe necazuri din partea părinţilor mei, provocate mai mult sau mai puţin cu intenţie.
Cu toate astea continui să ţin la cei din jurul meu, să îmi pese de soarta lor. Cu toate astea îmi pierd timpul scriind pe blog articole care demască nedreptăţile sociale, manipulările şi crimele pe care cei puternici le comit împotriva celor mulţi, ignoranţi şi slabi. Personal nu câştig nimic din toate acestea şi nici măcar nu am o satisfacţie sufletească, văzând că oamenii înţeleg şi apreciază aceste lucruri!
De aceea mă întreb, ce mă reţine să îmi folosesc inteligenţa, abilităţile experienţa, pentru a profita de cei din jurul meu, pentru a-mi realiza interesele, pentru a trăi mai bine şi a mă bucura mai mult de viaţă şi de liberatea pe care ţi-o oferă câştigul pe seama altora, mai ignoranţi şi mai puţin dotaţi ca mine? De ce nu procedez ca alţii, care, deşi mediocri ca personalitate şi abilităţi, profită mai mult de pe urma societăţii şi trăiesc mult mai comod?
pe mine nu m-ai ajutat cu analiza pentru ca sunt egoist,lipsit de empatie si interesat sa ma folosesc de tine sau pentru ca nu ai avut timp?:))
1. Pentru că nu mă ocup cu aşa ceva.
2. Pentru că nu am timp.
3. Pentru că ai dovedit că eşti neserios.
4. Pentru că nu te cunosc.
ok