Capitalismul duce inevitabil la psihoză şi distrugere

Cred că toţi v-aţi întrebat de ce există atâta nebunie în lume atâta ură, violenţă, răutate, minciună, egoism, frământare continuă etc. Probabil că vi s-a spus că asta este natura umană, că toate aceste rele sunt inevitabile şi parte a firii omeneşti, dar nu este aşa. Toate aceste nenorociri sunt provocate de sistemul capitalist în care trăim, sistem care creează mediul ce determină astfel de manifestări în societatea umană.

Psihologul american Erich Fromm, vorbeşte despre acest lucru în cartea sa “To Have Or To Be” (A avea sau a fi). În concepţia sa, eşecul capitalismului, în afară de contradicţiile sale economice, are la bază două premise principale:

1. Ideea că scopul vieţii este fericirea, definită ca satisfacerea oricărei dorinţe sau nevoi subiective pe care o persoană o simte (hedonism radical).

2. Faptul că individualismul, egoismul şi lăcomia pe care sistemul trebuie să le genereze pentru a funcţiona, conduc la armonie şi pace.

Fromm face distincţia între nevoile subiective (dorinţele) a căror satisfacere duce la „satisfacţia monetară”, şi cele obiective, nevoi care sunt înrădăcinate în natura umană, şi a căror realizare determină dezvoltarea umană, care produce bunăstarea.

Cred că este limpede şi pentru oricine nu are studii înalte de psihologie şi sociologie, că ambele premise ale capitalismului sunt greşite.

Satisfacerea la nesfârşit a dorinţelor, nu poate duce în niciun caz la fericire, deoarece dorinţele nu încetează niciodată, iar publicitatea şi mass-media ne creează mereu altele şi altele. Iar în ceea ce priveşte concepţia că individualismul, egoismul şi lăcomia, este de-a dreptul absurd să crezi că ele vor duce la pace şi armonie! Competiţia pentru a aduna cât mai mult pentru tine, creează diviziune, dezbinare, conflicte şi ură. Oricât de mult ai avea, va exista mereu cineva care va fi mai bogat decât tine şi îţi va stârni invidia şi cineva mai sărac decât tine care îţi va inspira teamă.

Referitor la prima premisă Fromm spune: „…[] căutarea fericirii nu produce bunăstare”. Suntem o societate de oameni permanent nefericiţi, singuri, anxioşi, depresivi, distructivi, dependenţi – oameni care sunt bucuroşi atunci când reuşesc să „omoare” timpul pe care încercăm atât de mult să îl câştigăm!

De asemenea el respinge şi cea de-a doua idee, aceea că urmarea imboldului propriului egoism duce la pace şi armonie în societate, definind astfel egoismul:

Vreau să am totul pentru mine, pentru că posesia, nu dăruirea, îmi oferă plăcere, eu trebuie să devin lacom pentru că, dacă scopul meu este să posed, eu sunt mai mult, cu cât am mai mult. Nu pot fi satisfăcut, deoarece nu există nici un sfârşit pentru dorinţele mele: trebuie să fiu invidios pe cei care au mai mult şi să mă tem de cei care au mai puţin.

Erich Fromm, prin urmare, concluzionează că trăsăturile caracteristice sau cele generate de sistemul socio-economic capitalist sunt patogene, producând oameni bolnavi şi o societate bolnavă. Având în vedere acest fapt, ne îndreptăm spre o catastrofă economică, dacă nu vom schimba sistemul nostru social. Supravieţuirea fizică a rasei umane depinde de acest lucru.