Despre capitalismul muribund şi traficanţii de istorie

Mutaţiile profunde care au avut loc pe harta social politică a lumii şi în raportul de forţe pe plan internaţional ca urmare a Marii Revoluţii Socialiste din 1917 şi a făuririi şi dezvoltării sistemului socialist mondial, nu corespundeau cu interesele Marelui Capital internaţional. Pentru apărarea intereselor Marelui Capital internaţional s-a pus la cale deturnarea secretă a cursului firesc al istoriei fiind creaţi traficanţii de istorie necesari pentru realizarea acestui obiectiv strategic.

Traficanţii de istorie sunt acei factori politici de decizie care ignoră faptele istorice ale popoarelor creatoare de progres economic şi social în beneficiul libertăţii, prosperităţii şi păcii, şi care deţinând monopolul alegerii obiectivelor ce trebuie urmărite, îşi bazează deciziile şi acţiunile pe propriile opinii eronate despre lume justificate prin prisma obţinerii profitului de către Marele Capital internaţional. Ei sunt profund antidemocratici şi în consecinţă sunt iresponsabili faţă de propriul popor şi faţă de toate popoarele lumii.

Potrivit opiniei analiştilor politici militari Marele Capital internaţional nu le-a iertat liderilor de la Kremlin faptul că între 1917 – 1991 imensul spaţiu al Rusiei bogat în uriaşe resurse naturale de energie şi materii prime şi cu o imensă piaţă de desfacere i-a fost interzis, iar din 1945 – 1989 la acest spaţiu s-a mai adăugat şi cel al Europei de Est (1).

Ca urmare, ţările socialiste nu au mai putut fi folosite pentru scopurile de profit ale Marelui Capital internaţional şi nici ca sprijin politic şi militar în lupta de acaparare de noi teritorii. În acelaşi timp sistemul economic-social creat de Marea Revoluţie din 1917 a însemnat răsturnarea raporturilor factorilor sociali faţă de putere. Adică a însemnat punerea în prim planul puterii a maselor. Prof. univ. american Noam Chomsky spune: “Ideea conducerii de către popor este considerată drept un pericol mortal pentru Marele Capital. Democraţia nu a existat în SUA. Acolo unde a existat a fost distrusă. Democraţia americană este o iluzie“.

În acelaşi timp măsurile şi programele economico-sociale în favoarea maselor elaborate mai întâi în URSS şi apoi în celelalte ţări socialiste erau de neacceptat de gândirea clasei celor bogaţi. Unele dintre măsurile luate în lumea socialistă care au îngrozit Marele Capital au fost:

– garantarea prin lege a locului de muncă
– asistenţa medicală gratuită la nivel naţional
– cheltuielile de întreţinere şi de plată a chiriei simbolice
– accesul neîngrădit la învăţământ, cultură şi artă.

Aceste măsuri din lumea socialistă au exercitat o presiune asupra burgheziei occidentale care, aflată şi sub presiuna mişcărilor sociale din propriile ţări, a fost obligată să adopte un sistem de protecţie socială. Desigur, în Capitalism sistemul de protecţie socială nu se poate ridica la plenitudinea celui din sistemul socialist şi nu poate exista garantarea locurilor de muncă.

În condiţiile actualei crize a Capitalismului izbucnită în 2008 în SUA şi generalizată cu rapiditate pe plan mondial, problema principală a majorităţii popoarelor lumii este salvarea supravieţuirii fiinţei umane care este ameninţată de ascuţirea inegalităţilor sociale şi politice specifice sistemului social economic capitalist.

Măsurile care se iau la nivel naţional şi la nivel internaţional de UE pentru Europa şi cele care se iau de către SUA pentru ieşirea sa din criză salvează doar Marele Capital, în timp ce pe umerii maselor muncitoare se aruncă întreaga povară a crizei. Bogaţii devin tot mai bogaţi, iar săracii tot mai săraci.

În lume şi în Europa, încă din timpul primului Război Mondial, sistemul capitalist încearcă rezolvarea crizelor sale mai mari sau mai mici. Însă, de fiecare dată , faptul de a nu fi recunoscută cauza crizelor care constă în contradicţia antagonistă între caracterul social al producţiei şi însuşirea privat capitalistă a rezultatelor ei a determinat şi determină şi azi formularea unor răspunsuri eronate şi imposibilitatea găsirii soluţiilor pentru problemele ridicate de criză, ele amplificându-se neîncetat. Integrarea economică, realitate a Capitalismului contemporan al cărui prototip este Comunitatea Economică Europeană (CEE) largită în Uniunea Europeană (UE) după metamorfozele politice din Estul Europei din 1989 – 1991, strategiile şi politicile promovate de ţările capitaliste membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), de ţările capitaliste dezvoltate din G 7, de Comisia Trilaterală (SUA, CEE şi Japonia), reprezintă încercări de adaptare a relaţiilor de producţie capitaliste la nivelul forţelor de producţie intensificate de revoluţia tehnico-stiinţifică contemporană şi de promovarea pe plan intern dar mai ales pe plan mondial, a intereselor celor mai puternice capitaluri de a pătrunde pe piaţa europeană şi mondială prin acţiuni iniţiate de Guvernele lor.

Rezolvarea definitivă a contradicţiei fundamentale a Capitalismului care va pune capăt crizelor mai mari sau mai mici poate avea loc numai prin recunoaşterea de facto a caracterului social al forţelor de producţie şi trecerea lor în proprietatea întregului popor. Prin aceasta, producţiei sociale îi va corespunde şi forma socială a însuşirii ei. Ideea construirii Socialismului ca alternativă la Capitalismul perimat şi anacronic a fost validată de istorie şi s-a dovedit că până în prezent Socialismul este singurul sistem economic social care a oferit într-un timp istoric scurt un model şi o soluţie de rezolvare a problemelor umane în toată complexitatea lor la nivel de mase. Bogăţia cea mai de preţ a Socialismului şi a maselor muncitoare a fost timpul eliberat de exploatare. Pentru aceasta performanţă a Socialismului, pentru realizările sale remarcabile obţinute într-un timp istoric scurt care în jurul anilor 1970 devenise o atracţie pentru omenire şi un concurent redutabil pentru Capitalismul care se sufoca şi care prefigura tendinţa omenirii şi viitorul societăţii omeneşti, adică generalizarea orânduirii socialiste, Socialismul din Europa, pentru toate acestea, a primit în 1989 – 1991, o grea lovitură subterana, printr-un Război Secret Global din partea Capitalismului perimat. (2).

Prin acest Război Secret desfăşurat deocamdată doar în Europa, traficanţii de istorie au atacat timpul istoric al socialismului şi l-au deturnat din mersul lui firesc.

Această lovitură nu a fost înţeleasă nici de populaţiile din Europa de Est şi nici de populaţiile din Europa de Vest din două motive:

1. Războiul Secret desfăşurat pe timp de pace prin Operaţiuni sub Acoperire este invizibil şi nu impresionează pe nimeni, nu revoltă opinia publică;
2. El este organizat în subteran şi când este programat să iasă la lumină este prezentat sub conceptul de Revoluţie, iar acest concept are profunde rezonanţe pozitive în memoria umanităţii.

Războiul Secret Global aflat încă în desfăşurare este un eveniment important şi unic în istorie. Este cea mai mare înscenare, cea mai mare maşinaţiune pentru manipularea popoarelor. Acest război anulează dreptul natural al popoarelor la apărare. El transformă victimele în colaboratori fără ca aceştia din urmă să-şi dea măcar seama. Războiul Secret este creaţia strategilor militari, a serviciilor secrete din SUA şi a rămăşiţelor nazismului din al Doilea Război Mondial. Dacă ideea de Revoluţie se bucură de o glorie neobişnuită pentru beneficiile aduse progresului umanităţii, ideea de Război este respinsă în general de omenire. Ca urmare, accesul la termenul de Revoluţie este liber şi nu este cenzurat. În cazul Războiului Secret din 1989 – 1991 la care ne-am referit, lucrurile devin cenzurate. Despre Războiul Secret au cunoştinţă şi acces la informaţiile respective doar liderii politici de stat şi de guverne, miltarii de rang superior, fiind cum am mai spus opera strategilor militari, a Serviciilor Secrete şi a unor rămăşiţe ale nazismului din al Doilea Război Mondial.

Documente date publicităţii în 2001 au pus în evidenţă rolul deosebit de important al naziştilor în regizarea revoluţiilor din Europa de Est. În vara anului 2001 serviciile secrete ale SUA au publicat 10.000 de documente despre care un oficial al justiţiei americane a apreciat că ele atestă că Războiul Rece a fost caştigat de nazişti. Şi asta pentru că revoluţiile din Estul Europei care au încheiat epoca Războiului Rece au fost regizate de experţi nazişti în propaganda neagră politică şi psihologică. Aceşti specialişti germani, foşti colaboratori ai ministrului propagandei al celui de al 3-lea Reich, doctor Josph Goebbels, au fost aduşi în 1946 la Departamentul de Stat al SUA de către Henry Kissinger. (3).

Specialiştii nazişti germani aduşi de Kissinger au fost puşi la lucru în cadrul Departamentului de Stat al SUA şi au creat şcoli în domeniu pentru susţinerea Războiului Rece şi a Războiului Secret împotriva Socialismului. Numeroase atrocităţi din Europa de Est au purtat amprenta terorismului nazist. Operaţiunile sub acoperire şi atrocităţile fasciste produse cu ocazia evenimentelor din 1989 – 1991 au determinat NATO să ceară în 2004 fostelor ţări socialiste din Europa să treacă în regim de confidenţialitate toate documentele privitoare la “Revoluţiile din Europa din 1989 – 1991” (4).

Războiul Secret Global explică de ce puterea SUA fiind ameninţată din interiorul său de dezechilibrele economice şi sociale provocate de criză, locul oamenilor politici a fost luat de militari şi de serviciile secrete. Analize politico-militare scot în evidenţă “rolul extraordinar al factorului militar în democraţia americană care demonstrează că SUA, cu democraţia sa, se află într-o epocă de criza profundă” (5).

Şi în Europa nevoia de democraţie este mai necesară ca niciodată, dar acţiunea şi imaginaţia creatoare ale cetăţenilor europeni pentru construirea prezentului şi proiectarea viitorului sunt obstrucţionate de faptul că UE, FMI şi Banca Mondială ascund opiniei publice implicarea Statelor Unite, a CIA şi a NATO în evenimentele din 1989 – 1991 numite fals revoluţii şi în Tranziţia din Europa care în realitate este un devastator război economic.

După răsturnarea Socialismului din URSS şi din Europa de către traficanţii de istorie, socialism cunoscut şi sub denumirea de lume a doua, ţările acestei lumi în loc să se contopească cu ţările lumii întâi de care nu o despărţea un decalaj de netrecut şi pe care o egalase în multe domenii şi chiar o întrecuse în unele domenii, s-a contopit cu lumea a treia. (6).

În felul acesta, datorită aşa-ziselor Revoluţii şi a aşa-zisei Tranziţii, prin acţiunile de politică economică, socială, culturală şi psihologică aplicate din exterior lumii a doua sub formă de dictat, s-a creat o reală prăpastie între ţările Europei de Est şi ţările capitaliste dezvoltate din Europa de Vest.

Experienţa ultimilor 20 de ani de metamorfoze politice şi economice pentru lărgirea Uniunii Europene, precum şi bombardarea de către SUA / NATO a Jugoslaviei în primăvara anului 1999 care nu putuse fi îngenuncheată până atunci ca celelalte ţări socialiste din Europa, demonstrează că se lucrează asiduu la crearea condiţiilor pentru ca statele europene să nu mai poată fi guvernate de propriile lor guverne, încât acestea să accepte ca o soluţie salvatoare o guvernare suprastatală europeană, deocamdată, în aşteptarea unei guvernări mondiale. Se pregătesc noi procese. Acest rol revine Comisiei Europene care nu are nicio legitimitate democratică. Ea şi-a început opera cu distrugerea bazelor economice din fostele ţări socialiste fixând chiar şi un indicator pentru aceste ţări şi anume: numărul de falimente necesar pentru admitere în Uniunea Europeană care trebuia să fie şi chiar a fost de ordinul zecilor de mii. Toate acestea s-au realizat prin aplicarea teoriei Terapiei de Şoc a lui Jeffrey Sachs , a politicii FMI şi a Băncii Mondiale, cu susţinerea tacită a NATO care nu numai că nu s-a desfiinţat cum ar fi trebuit dar s-a şi extins în Europa.

Va veni cu siguranţă rândul celorlalte ţări din Europa de Vest, Franţa, Italia, Germania, etc. ale căror baze economice sunt vizate de Comisia Europeană în interesul evident al speculatorilor internaţionali (7) ai Marelui Capital.

Un factor nou faţă de marile crize ale sistemului capitalist din 1929 – 1933 şi din anii 1970 este degringolada noii monezi euro (8) care ascute actuala criză izbucnită în 2008.

Actuala criză a sistemului capitalist mondial este terenul pe care va apare un nou fascism în Europa după al Doilea Război Mondial.

Factorii determinanţi ai resuscitării fascismului în Europa sunt:

1. Fragilitatea democraţiei burgheze capitaliste.
2. Adâncirea inegalităţilor din interiorul economiilor dezvoltate.
3. Tentativa de revizuire a istoriei în aşa fel încât fascismul să fie revalorizat.

Scopul resuscitării fascismului este dublu: menţinerea populaţiei în spaimă ca singura alternativă atroce la democraţia burgheză şubrezită şi orbirea populaţiei pentru a nu vedea şubrezenia acestei democraţii. Recentul eveniment de ultragiu produs prin arderea drapelului Franţei aflat pe clădirea primăriei din Villeneuve-Saint George petrecut în noaptea de 13 – 14 iunie 2010 şi înlocuirea lui cu un drapel algerian (9), este un exemplu în acest sens. Este un act de agresiune care vizează poporul francez şi suveranitatea Franţei. Dezaprobarea publică a acestui act barbar trebuie să se manifeste chiar înainte de rezultatele anchetei.

Federaţia Internaţională a Rezistenţilor Antifscişti (FIR) avertiza printr-o declaraţie politică din septembrie 2006 despre pericolul reprezentat de partidele şi grupările de extremă dreaptă din Europa prezente în inima politică a Europei, în ţări ca Italia, Franţa, Marea Britanie, Rusia, Belgia, Danemarca, Suedia, Ţările Baltice, Ungaria. Există posibilitatea ca partidele şi grupările fasciste să pătrundă cele opt grupări politice care stau la baza întregii politici a Parlamentului European. Sunt deja unele aspecte ale politicii Parlamentului European care poartă amprenta fascistă, cum este condamnarea comunismului.

Dar şi Organizaţia pentru Securite şi Cooperare în Europa (OSCE) simpatizează cu fascismul. Rezoluţia Adunării Parlamentare a OSCE din 3 iulie 2009 pune semnul egalităţii între stalinism şi nazism. Aceasta este o problemă de responsabilitate la nivel internaţional întrucât se atacă memoria istoriei şi se denigreaza contribuţia sovietică la victoria împotriva fascismului în cel de al Doilea Război Mondial. Mai mult, Adunarea Parlamentară a OSCE a început să se ocupe şi de “întocmirea unui calendar al sărbătorilor fasciste” (10).

Arderea steagului Franţei din iunie 2010 seamănă întrucâtva cu metoda steagurilor găurite care au precedat şi însoţit contrarevoluţia din 1956 din Ungaria şi evenimentele din decembrie 1989 din România. La Budapesta în 1956 peste feţele cadavrelor au fost aruncate steme rupte din steagul maghiar , iar în România în decembrie 1989, concomitent cu profanarea drapelului tot prin decuparea stemei au fost atacate instituţiile statului şi cadre ale acestor instituţii indiferent de locul unde se aflau. La Cugir, în România, un grup de aşa-zişi revoluţionari străini de localitate, pe baza unor liste negre prestabilite, au produs o pagină neagră de terorism fascist. Un căpitan de Miliţie de la serviciul judiciar pe numele lui Valeriu Pop, a fost lovit în cap cu o secure, apoi cu un par şi încă viu fiind a fost stropit cu benzină şi i s-a dat foc. Apoi un alt aşa-zis revoluţionar i-a tăiat victimei o ureche pe care a mâncat-o în faţa unei asistenţe îngrozite. Alţi aşa-zişi revoluţionari i-au tăiat carne de pe pulpe şi au oferit-o în mod canibalic mulţimii. Apoi i-au înfipt în abdomen un steag cu tricolorul românesc şi un par. Cadavrul a zăcut în stradă mai multe zile păzit de aşa-zişi revoluţionari ca să nu fie ridicat. (11, 11*).

În altă localitate, tot unui ofiţer de Miliţie, aşa-zişii revoluţionari i-au tăiat capul şi au jucat fotbal cu el.

Acestea sunt numai două exemple din numeroasele atrocităţi care au însoţit pângărirea drapelului Republicii Socialiste România şi care au fost ascunse opiniei publice de Televiziunea română şi de cea mai mare parte a presei din România. Dacă Grecii antici şi Romanii au înţeles că viitorul se leagă de trecut, de ce nu ne-ar servi învăţătura lor şi nouă ca un frumos exemplu? Seneca spunea: “Chibzuinţa cu privire la viitor vine din trecut“, iar Socrate arata că “Trebuie să deducem cele viitoare din cele trecute“.

Revenind la criza euro din actualitate şi la panica europenilor care a fost declanşată de criza actuală constatăm că în Europa de Vest, reprezentanţi ai elitei intelectuale au lansat pentru opinia publică teze noi, cum ar fi teza distrugerii creatoare. Creatoare de ce? Creatoare pentru cine?

Se cunoaşte destul de bine că această teză a fost fabricată la Washington în urmă cu ceva timp. Henry Regnault, profesor de economie la Universitatea PAU afirma că actuala criză, cea mai mare şi fără precedent în istorie, “deschide un proces de distrugere creatoare de o intensitate excepţională şi că problema nu este de a relansa ci de a refonda Capitalismul“. (12) Nu putem fi de acord cu această afirmaţie şi considerăm că această teza susţinută de profesorul Henry Regnault este aberantă. Teoria distrugerii creatoare aparţine acelor forţe sociale angajate în dialogul politic care apără Capitalismul devenit anacronic pentru timpul de azi şi pentru timpul de mâine. Capitalismul, se ştie bine, este determinat în mod obiectiv de propriile sale relaţii de producţie care au devenit de mult timp o frână pentru dezvoltarea societăţii, el trebuind să părăsească scena istoriei cât mai reprede.

Dar aceste forţe au tendinţa, inevitabilă dealtfel, de a contracara pe plan politic, doctrinar, reuşita analizei celorlalte forţe care lucrează corect pentru rezolvarea problemelor de importanţă maximă puse de actuala criză şi care impun răspunsuri şi soluţii rapide. Aceste forţe anacronice lansează construcţii teoretice doar în funcţie de propriul lor interes.

Teoria distrugerii creatoare şi teoria Terapiei de Şoc a profesorului Jeffrey Sachs atacă însăşi spiritul critic şi constructiv al ştiinţei. Experienţa aplicării teoriei terapiei de şoc în tranziţia fostelor ţări socialiste din Europa pentru distrugerea bazelor economice ale acestor ţări şi pentru deturnarea cursului istoriei de la Socialism, cu efectele ei dezastruoase de aruncare a milioane de oameni de pe o imensa suprafaţă a Europei în mizerie şi sărăcie trebuie să dea foarte mult de gândit europenilor. Ei trebuie să gândească lumea de azi şi de mâine pe baza experienţei trecutului apropiat. Să separe teoriile bune de cele proaste precum orice gospodar separă grâul de neghină. Aplicarea teoriilor proaste în economie înseamnă otrăvirea societăţii şi în acelaşi timp irosirea resursei societăţii şi a omului numită timp. Înseamnă întârzierea promovării unei societăţi libere de exploatare.

Procesele economice şi politice care sunt în plină desfăşurare în timpul actualei crize şi care se află sub imperiul traficanţilor de istorie semnalează că popoarele Europei sunt în pericol, fiind împinse spre haos şi mari dezastre, care nu vor mai putea fi nici controlate şi nici cuantificate pe plan naţional.

Aşa cum arătam mai sus, Marele Capital ca să poată domina va fi însoţit de fascism.

În această situaţie de pericol extrem popoarele Europei de Est şi de Vest trebuie să-şi elaboreze propriul proiect. Este o cerinţă urgentă. Popoarele Europei au ceva de făcut împreună: să nu mai admită dictatura Marelui Capital.

Însă pentru a construi prezentul şi pentru a conştientiza viitorul ca unul din drepturile fundamentale ale omului trebuie să ştim cât mai mult despre trecut. Trebuie să ştim cât mai mult despre trecutul apropiat al Europei care a fost şi este supus de 20 de ani dezinformării de către politicienii mincinoşi şi traficanţii de istorie care acţionează asupra societăţii ca un cancer.

Altfel, necunoaşterea se va transforma într-o primejdie de moarte pentru promovarea progresului în această zonă geopolitică a lumii.

Bibliografie:

1. Col.(r) Florian Gârz, «Istoria Interzisă» Ed. Obiectiv Craiova p.98
2. Col.(r) dr. Gheorghe Raţiu, “Raze de lumină pe cărări întunecate”. Ed. Paco, Bucureşti, 1996, p.60
3. Col.(r) Florian Gârz, op.cit. , p. 54
4. Marian Oprea, Director Revista “Lumea”, Emisiunea Miezul Problemei, Naţional TV, 26 oct. 2004.
5. Col.(r) Florian Gârz, op.cit. p.68
6. Col.(r) Florian Gârz, op. cit. p.116
7. Philippe Vasse, «Crise de l’Euro: La marche a la dislocation de la zone Euro», Agoravox, le mardi 8 juin 2010
8. Philippe Vasse, ibidem
9. Malika Sorel, «Outrage au drapeau», Agoravox, le 16 juin 2010.
10. Ziarul “Ziua” – Internet, 16 iulie 2009, «MAE rus: Stalin nu reprezintă stalinistul nr.1 ci un antifascist la fel ca Roosevelt şi Churchill.
11. Mihai Ungheanu, «Un război civil regizat?», Editura Romcartexim, Bucureşti, 1997 .
11.* Nina Georgescu, “Împotriva Manipulării” vol.1, Editura Total Publishing, Bucureşti, 2004, p.14
12. Henri Regnault, apud, Simone Wapler, “2010 Reprise de la crise“, 15 iunie 2010, Internet

Articol de Nina Georgescu
Cercetător politic independent

Sursa: Piatza.net