Deja au apărut noi teorii ale conspiraţiei în care se avansează ideea că recentele manifestaţii populare de pe Wall Street, cunoscute sub denumirea de “Occupy Wall Street”, ar fi fost de fapt înscenate chiar de autorităţi, cu sprijinul poliţiei. Scopul ar fi, evident, acela de a controla fenomenul şi a putea ţine piept demonstraţiilor viitoare ale adevăraţilor protestatari.
Într-un clip postat pe Youtube se precizează că din istoricul mesajelor transmise prin staţie de către agenţii de poliţie din New York ar fi fost şterse o serie întreagă de înregistrări, lucru care ar indica acoperirea acestor înscenări. De asemenea sunt prezentate o serie de imagini, care ar fi dovada că acele confruntări ale protestatarilor cu poliţiştii ar fi de fapt, scene regizate realizate cu actori.
Şi eu mă gândesc de ceva vreme la această posibilitate, ca această mişcare care tinde să cuprindă întreaga lume şi se anunţă să capete o mare amploare pe 15 octombrie, să fie de fapt un alt “inside job”, la fel ca în cazul evenimentelor de la 11 septembrie 2001.
Asta deoarece în ultimele secole toate revoluţiile şi mişcările sociale, care au dus la transformări majore ale omenirii, au fost iniţiate, organizate şi controlate din umbră de Elitele Oculte care conduc lumea, chiar dacă, de multe ori aceste revolte erau îndreptate chiar împotriva lor, sau situaţiei create de ele.
Sunt convins că printre manifestanţii de pe Wall Street sunt şi mulţi oameni sinceri, care protestează în mod autentic, pentru că s-au săturat să fie exploataţi sărăciţi şi subjugaţi, dar fenomenul în ansamblu cred că este controlat de autorităţi, în sensul dorit de Elitele Oculte.
Pingback: Protestele de pe Wall Street ar putea fi finanţate de miliardarul George Soros | Dan Tănăsescu