De ce nu trebuie să dai CNP-ul, pe înţelesul idioţilor

Pe toată durata recensământului încheiat acum două zile au fost ample dezbateri pe tema dilemei, dacă e bine sau nu să oferi recenzorilor codul numeric personal. Au fost şi implicaţii politice, au fost şi ezitări şi bâlbâieli jenante din partea Institutului Naţional de Statistică, dar ceea ce vreau acum este să lămuresc problema dintr-o perspectivă mai generală, pe care cei mai mulţi nu au înţeles-o sau nici măcar nu au bănuit-o.

În ciuda numeroaselor discuţii şi dezbateri aprinse, am constatat că nu numai persoanele obişnuite nu au înţeles cum stă treaba cu CNP-ul, dar nici măcar jurnalişti, analişti de pe la televiziuni, sau chiar vedete TV, cum ar fi Mircea Badea de exemplu.

Argumentul unanim în favoarea divulgării CNP-ului la recensământ a fost acela că el oricum este oferit de toată lumea, în cele mai diverse situaţii, de la contractul de credit la bancă până la reţeta de la farmacie, sau bonurile de masă.

Aici se merge pe principiul spiritului de turmă, adică, dacă toată lumea mănâncă un căcat, înseamnă că asta este un lucru normal, pe care trebuie să-l fac şi eu, pentru că altfel voi fi considerat anormal. Nimeni nu a pus însă problema, dacă şi în aceste situaţii este un lucru corect să îţi dai CNP-ul, sau să permiţi oricui să facă copii xerox după cartea ta de identitate.

În ceea ce priveşte recensământul, problema este cu totul alta şi are două aspecte diferite în care poate fi privită, unul la nivel individual şi altul la nivel de societate.

În primul rînd, la nivel individual, nu divulgarea CNP-ului în sine ar fi problema, din motivele enunţate mai sus, ci faptul că acesta este ascociat, pe această cale, cu informaţiile confidenţiale declarate în chestionarele de recensământ.

Cei care cunosc puţină sociologie şi care au făcut sondaje şi anchete sociale ştiu că acestea, ca şi recensământul, operează exclusiv cu date statistice şi deci nu se nominalizează cei care participă în calitate de subiecţi intervievaţi. Prin urmare, nu se justifică obligaţia de a furnitza numele întreg, adresa de domiciliu, codul numeric personal, ba mai mult să te şi semnezi la sfârşitul chestionarului, toate acestea constituind un abuz din partea autorităţilor.

În momentul în care ai declarat CNP-ul şi datele de identificare personale, toate celelalte informaţii confidenţiale pe care le solicită întrebările cât se poate de indecente din chestionar, devin publice şi accesibile pentru oricine are acces la baza de date ce le conţine, informaţii care pot fi folosite împotriva ta. Acest lucru constituie o încălcare a dreptului la intimitate şi viaţă privată.

Ca să fie mai clar, prin comparaţie, când îţi cumperi ceva în rate şi agentul economic îţi cere CNP-ul, nu te întreabă şi dacă ai WC în curte, dacă eşti capul familiei, dacă ai rude în străinătate, dacă ai probleme cu vederea, sau dacă ferestrele de la casă sunt pe lemn sau termopan! Chiar dacă îţi cunoaşte codul numeric personal, nu va putea afla niciodată aceste informaţii despre tine.

Privind problema la nivel naţional şi nu la nivel limitat şi egoist, al intereselor strict individuale, divulgarea CNP-ului este o problemă de securitate naţională. Având ân vedere că aceste date vor fi trimise mai departe la Uniunea Europeană şi pot încăpea astfel pe mâna unor instituţii sau servicii secrete străine, prin furnizarea de informaţii mai detaliate, pe baza procesării lor complexe, se va putea stabili cu exactitate număul de oameni care sunt în ţară şi al celor aflaţi în străinătate, informaţii legate de veniturile populaţiei şi distribuţia acestora, se vor putea face profile individuale şi la nivel de societate şi grupuri sociale, care pot fi folosite pentru studierea mai amănunţită a modului în care ar reacţiona populaţia în cazul unor evenimente deosebite, cum ar fi revolte, războaie, introducerea de noi legi şi taxe etc.

Oricare ar fi situaţia, divulgarea identităţii în cazul recensământului sau oricăror altor anchete sociale, pe lângă faptul că nu este necesară şi încalcă grav dreptul uman la intimitate şi viaţă privată, este un factor de vulnerabilizare a individului în faţa statului, mai ales în cazul în care acesta se dovedeşte a fi mai mult un duşman decât un partener al cetăţeanului, precum şi în faţa oricăror instituţii private, economice sau de altă natură, grupări infracţionale, politice, atât de la noi din ţară, cât şi din străinătate.