Legea care dă liber la ascultatul telefoanelor trimisă în Parlament

By | 4 noiembrie, 2011

Legea „Big Brother” care obligă operatorii de telefonie mobilă să stocheze timp de şase luni toate apelurile şi mailurile utilizatorilor a fost adoptată pentru prima dată de Parlament în 2008. Judecătorii Curţii Constituţionale au declarat-o neconstituţională în 2009, deoarece afecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Acum, la începutul lui noiembrie, a fost depus în Parlament un nou proiect al acestei legi, din care s-a încercat eliminarea prevederilor neconstituţionale. Iniţiativa aparţine ministrului Comunicaţiilor, Valerian Vreme şi deputatului PDL, Adrian Bădulescu – fost ofiţer SRI.

Nu este o noutate faptul că în România se ascultă telefoanele şi se încalcă dreptul cetăţenilor la viaţă privată, dar îngrijorător este faptul că această lege este adoptată în urma presiunilor făcute de la nivelul Uniunii (Sovietice) Europene. În cazul neadoptării acestei legi, România va fi penalizată de către Uniunea Europeană, fiind deja declanşată procedura de infringement.

Mai precis, conformarea României la cerinţele UE echivalează cu instaurarea statului poliţienesc de tip “Big Brother”, adică întoarcerea la totalitarismul regimului comunist din trecut.

Ceea ce este şi mai sinistru, amintind de tehnica de manipulare numită problemă – reacţie – soluţie, folosită cu succes şi în Statele Unite prin atentatele de la WTC din 11 septembrie 2001, care au dus la declararea aşa-numitului Patriot Act, motivul invocat pentru necesitatea adoptării acestei legi este atentatul terorist din Norvegia din vara acestui an.

„Dorim să subliniem faptul că necesitatea acestei legi derivă şi în contextul recentelor atacuri teroriste care au avut loc în Norvegia în luna iulie a acestui an, impunându-se astfel măsuri pentru combaterea recrudescenţei acestui fenomen”, explică în expunerea de motive deputaţii PDL Valerian Vreme şi Adrian Bădulescu.

Sursa: Gândul

Şi uite aşa, încet, încet, sub pretextul securităţii noastre şi a luptei împotriva terorismului şi în contextul crizei actuale, care impune o Europă unită şi o zonă euro stabilă, Uniunea Europeană se transformă treptat într-o Uniune Sovietică de tip nou, care combină totalitarismul de tip stalinist cu nesiguranţa vieţii şi “sclavagismul de piaţă”, specifice capitalismului.

Uniunea Sovietica Europeana

Notă: Lucrurile devin şi mai clare dacă facem legătura şi cu cerinţele UE în legătură cu recensământul care tocmai s-a încheiat.

7 păreri la “Legea care dă liber la ascultatul telefoanelor trimisă în Parlament

  1. Alex

    http://stoarcecreierul.ro/forum/viewtopic.php?f=18&t=114 Am citit si vizionat materialele de pe http://manolescubd.tk/ sectiunea http://manolescubd.wordpress.com/download/ si cred ca informati sau nu, tot aia se va intampla.
    Meta-problema cu datungatoria e ca am ajuns sa ne influentam unii pe altii in directia asta: discutam la telefon cam orice. Altfel spus suntem spioni in devenire doar ca nu stim. Ne provocam la subiecte deranjante la telefon, ca doar nu degeaba au aparut ofertele cu turma de minute incluse! Sa ne ia pulsul mai bine.
    Am stat 3 zile fara net (minunile nu tin mai mult de 3 zile, nu?), si am vazut efectele: mesaj pe mail de la nea feisbuc, precum ca ma asteapta prieteni pe care avea de unde sa-i stie de pe alte id-uri, prin urmare „spionajul” a triangulat IP (dinamic, fiind pe RDS), MAC-ul placii wireless, mac-ul placii LAN de la magaoaie, accesari samd. Si asta pe fata! Nu conteaza cate calculatoare ai, de unde te loghezi si cate browsere folosesti>:)
    Pas cu pas oricine poate deveni tiran, mai ales daca are convingerea ca e „indreptatit”. Vezi patronii unor magazine alimentare de cartier care baga nu stiu cate camere de supraveghere pe metru patrat.
    Asa cum spuneam cuiva, ni s-a dat net si telefonie mobila ca sa ne autoturnam si ca sa ne dam in gat singuri. „Tel. mobil e <>-ul in viata privata pt care mai si platim ca sa fim observati. Platim ca sa fim acuzati ca nu raspundem! Ca chiar am fost cautati de mai multe ori si ce se intampla?”
    Basescu n-are nici o vina, toti presedintii din ultimele…decenii? sunt marionetele unui sistem bine pus la punct. Stie cineva vreun presedinte netiran din ultimul deceniu?

  2. Alex

    Cum sa iesim din UE? Suntem…penis captivus sau cum se zice? 2 bosorogi in tramvai glumeau cu ani in urma: Romania e ca o c**** in privinta integrarii UE: participa dar nu intra.
    Au nevoie de sclavi, atata tot. Si cum clasa politica romaneasca e plina de masoni, isi vor juca rolul.
    Cat despre ungaria, cred ca e un banc, nimeni nu poate iesi fara acord. Un acord dat e doar o diversiune. Vom fi fierti constant, alimentati periodic cu sanse marunte samd. Merge! Asa am acceptat a doua criza cand nu s-a incheiat bine prima (la noi)!
    Din ’90 incoace am observat sporadic diverse stiri. Am urmarit guverne, ca un spectator idiot care are nevoie de coloana sonora, acea coloana in care auzi corul razand, ca sa te prinzi ca e o poanta. Am vazut formari de guverne, schimbari de ministri (in special la justitie, interne) si de 2 ori pe saptamana. Daca nu ma tineam la curent pierdeam ceva??

  3. Dan Tănăsescu Post author

    Cu un preşedinte ca Băsescu, care proclamă înfiinţarea Statelor Unite ale Europei, ar fi chiar ridicol să ieşim din UE! 😆

  4. Alex

    Dupa desenele animate cu Popeye si trilogia Piratii din Caraibe, avem serialul zilnic Basescu&Co. Cu precizarea ca Basescu nu foloseste spanac drept energizant:))

  5. Alex

    Fără net, n-am viruşi. Nu-mi trebuie antivirus. Nici update la antivirus. Nici RAM păpat de antivirus.
    Fără net, n-am nevoie de firewall, antyspyware. Nici de variante “demo” sau “trial” ale lor, nici de bani daţi pentru înregistrarea vreunui program. Fie el antivirus, antyspyware ş.a.m.d.
    Fără net, nu-mi trebuie setări sau programe pentru a scăpa de reclame. N-am plugin-uri de Mozille, nici add-ons la Internet Explorer. N-am nici un browser.
    N-am spam-ul de pe mail, nici reclamele idioate. N-am nici reclamele de pe facebook.
    Nu mă interesează reclamele unor companii care, pe fond de criză şi sub semnul disperării în faţa posibilui faliment, promovează agresiv iPhones, iPads, MacBook-uri sau alte “gadget”-uri.
    N-am net şi nu mă interesează ce au alţii iar eu nu.
    Nu mă atrage legea imitaţiei, care în Internet se rezumă des la : un idiot “inventează” ceva, şi o mie îl imită.
    Fără net, nu regret că am dat click pe un link idiot, sau pe o reclamă mincinoasă, sau pe un fake mizerabil. (Găseşti de exemplu 1 subtitrare pentru filmul X, şi cand dai click vezi reclame la pantofi, geci, biciclete, telefoane, şi un nou laptop, şi mai performant). Cred că nu-i om cu internet care să nu fi regretat măcar un singur click pe un link. Care să nu fi pierdut măcar 5 minute cu prostiile de pe internet. 5 minute pe lună? Sau pe săptămână? Sau pe zi?
    Fără net, consum mai puţin curent: am calculatorul aproape mereu închis, fără router wireless alimentat. Am şi radioactivitate mai scăzută.
    Fără net, nu invoc scuza aia nenorocită: “mă informez”. Din toţi utilizatorii de internet “informaţi” câţi valorizează volumul imens de informaţii? Şi cum, în ce fel? Şi câtor useri le ies bani buni din asta?
    Fără internet, începi o viaţă mai privată: fără poze accesibile, fără detalii prosteşti, fără lucruri personale spuse pe forumuri, bloguri, site-uri, yahoo mess, facebook, twitter etc.
    Fără net, mă bucur mai mult de viaţa REALĂ, şi nu mai am timp să dau acel imbecil “Like” pe facebook. Şi un câine dă din coadă când îi place ceva, asta nu înseamnă că poate gândi, iar facebook ne va face imbecili. Ok, ai dat like, dar esti retardat? Ce-ţi place?? E ca şi cum ţii un discurs complex unui cretin, ca ăla în final să zică sec “aha”.
    Fără net, computerele-mi merg ultrarapid, nu se mai blochează deloc, nu-mi trebuie nici un progrămel de mentenanţă. Merg strună.
    Fără net, nu văd filmele obsedaţilor după sunete, filme în care orice detaliu acustic îmi zgârie creierul. Mestecă unul un măr, trebuie musai să auzi cum se crapă mărul în dinţii lui. Butonează altul la laptop, trebuie să auzi “stereo” clicăitul psihotic, agitat. Minţile regizorilor au destule doage lipsă. De fapt, vă educă să trăiţi suspansuri ieftine cu un conţinut mizer.
    Fără net, îi las pe alţii să-şi clătească privirile pe youtube. N-au decât să posteze pe unde apucă link-uri youtube, semnul maximei lor “edudiţii”.
    Fără net, n-am de ce să dau clear Temporary Internet Files, delete Offline Content ş.a.m.d. Veşnicul update la Flash Player? Noile versiuni?
    Dar orice furnizor de internet ştie că e absolut imposibil ca mai mult de 1/50 milioane de indivizi va renunţa de bună voie la net. Li se poate face orice oamenilor, nu vor renunţa la ultima lor speranţă, vis, defulare. Lumea preferă a rămâne prizonieră întru defulare.
    Fără net, fără mediile de informare, lumea ieşea de multă vreme în stradă fără prezenţa arhicunoscuţilor agitatori, răspândaci care mereu au compromis orice mişcare sinceră ca origine, forme de manifestare, scop. [“Scop” ar trebui trecut la arhaisme pentru populaţiile care se ghiftuiesc zilnic consumând şi colportând tot soiul de informaţii-aici nu mai contează dacă-s întemeiate sau nu.]
    Se poate spune că un individ neconectat la net nu e în pas cu lumea, e “rupt de realitate”, “autist”, “sociofob”, când de fapt aceste atribute îi caracterizează pe aproape toţi consumatorii de net.
    Fără net, pot râde cu reală superioritate de toţi butonatorii care parcă s-au înascut întru yahoo beta bla bla, întru twitter, întru linkedin ş.a.md.-adică acele reţele de alienare socială. Cum populatiile au devenit psihopate, fără net nu am ocazia să le aud apărându-şi nevolnicia.
    Internetul va fi oprit doar ca diversiune, pentru dereglarea reflexelor bine condiţionate şi astfel lumea va avea un mic “respiro” spre o (şi mai mare) agonie. Benevol, nu renunţă nimeni la magnetizarea platanelor. Write/read/erase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge