Premiera documentarului „Adio, tovarăşi!”

By | 15 noiembrie, 2011
Distribuie prietenilor!

Ieri seară am participat la un eveniment deosebit, fiind invitat la lansarea în premieră mondială a seriei de documentare „Adio, tovarăşi!” (Farewell, Comrades!), o coproducţie internaţională de mare anvergură, în regia lui Andrei Nekrasov.

TV_Karl Marx Stadt

Proiecţia primului episod din seria celor şase, care alcătuiesc întregul documentar a avut loc la Cinemateca Bucureşti, sala Eforie (Jean Georgescu). Au fost prezenţi la eveniment o parte din cei care apar chiar în acest documentar, cum ar fi de exemplu Sergiu Celac, fostul translator al lui Nicolae Ceauşescu, câţiva dintre cei care au participat la realizarea acestei producţii, atât din partea străină (Gebrueder Beetz Filmproduktion), cât şi partea română (Hi Film şi TVR), de asemenea şi o echipă TVR care a luat o serie de imagini, aşa că s-ar putea să mă vedeţi şi pe mine pe acolo, dacă materialul va fi difuzat pe post. 🙂

Documentarul, a cărei realizare a fost începută acum trei ani, este rezultatul unei munci titanice, având la bază peste 700 de ore de materiale filmate provenind din surse atât din Europa de Vest cât şi din ţările fostului bloc comunist. Pentru a putea selecta materialul care urma să fie inclus la montaj, a fost nevoie de o bază de date indexată pe bază de cuvinte-cheie.

Din partea României, cu materiale de arhivă au contribuit TVR şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, reprezentat la eveniment de Ioan Stanomir.

Povestea documentarului este realizată cu imagini filmate în 12 ţări, care îl poartă pe spectator înapoi spre evenimentele ce au au determinat încheierea Războiului Rece şi care continuă să marcheze ordinea mondială.

Primul episod, pe care l-am vizionat aseară, intitulat „Victoria” prezintă perioada de apogeu a comunismului, când se credea că nimic nu va mai întoarce omenirea de pe acest drum. Este vorba de anii 1975 – 1979, care îl are în centru pe Leonid Ilici Breşnev, fostul lider comunist din perioada cea mai înfloritoare a Uniunii Sovietice.

În urma Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Helsinki din 1975, este recunoscută în mod oficial dominaţia sovietică în Europa de Est şi inviolabilitatea graniţelor blocului comunist, cunoscută anterior sub denumirea de „finlandizare”. Totuşi, Vestul impune anumite condiţii, una dintre acestea fiind respectarea drepturilor omului, condiţie care a fost mai apoi ignorată cu uşurinţă de către statele comuniste.

TV_graphic socialist empire

Ceea ce îmi place în mod deosebit la acest documentar, pe lângă faptul că este amuzant, interesant şi inedit, este modul în care este tratat subiectul. Principalele sale calităţi sunt echilibrul şi obiectivitatea. Asta deoarece nu oferă satisfacţie nici nostalgicilor, care cred că era mai bine pe vremea comunismului, dar nici nu dă apă la moară fanaticilor anti-comunişti, care văd în acest sistem răul absolut.

În cele 52 de minute cât a durat primul episod, am savurat cu plăcere o împletire de poveşti, ilustrate cu interviuri, comentarii şi imagini de epocă, în care este prezentată atât latura romantică, într-un fel pozitivă a comunismului, în care oamenii, deşi nu erau liberi trăiau o viaţă boemă şi lipsită de grijile şi zbuciumul specifice materialismului capitalist, cât şi latura întunecată, reprezentată de opresiunea autorităţilor faţă de dizidenţi, „psihiatria politică” folosită ca metodă de reeducare sau eliminare a celor nealiniaţi la normele regimului, cenzura şi neajunsurile economiei socialiste, practicată în sistem închis.

Sunt prezentate portretele unor dizidenţi ai URSS cum ar fi Alexandr Soljeniţîn, scriitor sau Vladimir Vîsoţki, actor, poet şi cantautor, un adevărat Bob Dylan sovietic, a cărui moarte prematură a declanşat o adunare spontană de admiratori de peste un milion de oameni.

Alteori dizidenţa în fostul bloc comunist îmbracă aspecte comice, aşa cum este cazul Cehoslovaciei, unde membrii unei formaţii de hipioţi intitulată „The Plastic People of The Universe” sunt arestaţi şi condamnaţi la închisoare deoarece prin muzica lor făceau propagandă capitalistă decadentă. Aceştia au încercat să se apere aducând ca argument citate din Marx şi Lenin, care în opinia lor ar fi reprezentat idei promovate în muzica lor.

Un alt dizident, tot din fosta Cehosolovacie, a făcut nouă ani de puşcărie deoarece a aruncat în aer, cu dinamită, statuia liderului comunist Klement Gottwald, un fel de Lenin autohton.

Mai sunt prezentate o serie de aspecte inedite ale vieţii din ţările comuniste ale acelei perioade, cum ar fi trocul cu mobilier şi electrocasnice din Polonia, sau cozile imense la alimente din România şi modul ingenios prin care autorităţile fereau aceste cozi de privirile lui Nicolae Ceauşescu.

Aş putea să vă mai dau acum o mulţime de informaţii despre întreaga serie de documentare, care se găsesc în kitul de presă pe care l-am primit de la organizatorii evenimentului, dar cred că cel mai bine e să vedeţi cu ochii voştrii episoadele care vor fi difuzate pe TVR 1 în fiecare joi de la ora 22:10, începând cu această săptămână.

Trebuie să vă mai spun că lansarea acestui documentar este un eveniment cross-media, deoarece, pe lângă faptul că este difuzat la o serie de televiziuni din mai multe ţări, mai beneficiază şi de o platformă web, disponibilă în curând pe HotNews şi mai apare şi sub forma unei cărţi.

Am să vă dau totuşi câteva detalii despre producţia ţi realizarea acestui documentar deosebit, care mi s-au părut interesante.

Regizor: Andrei Nekrasov

Producatori executivi: Christian Beetz, Olivier Mille

Scris de Jean-François Colosimo, György Dalos şi Andrei Nekrasov

Este o coproducţie Gebrueder Beetz Filmproduktion şi Artline Films

Site oficial: http://farewellcomrades.tv/

Detalii inedite despre producţie :

  • Au avut loc 70 de zile de filmare în 12 ţări.
  • Au fost realizate peste 70 de interviuri pentru serialul TV şi peste 30 de interviuri speciale pentru platforma web.
  • Interviurile s-au desfaşurat în 13 limbi.
  • Au fost accesate peste 33 de arhive publice din Est şi Vest, 35 de arhive private şi au fost selecţionate peste 310 de ore de material de arhivă.
  • Sunt implicaţi 5 co-producători est-europeni: Eureka Media (PL), Havas Films (HU), Hi Film Productions (RO), Trigon Production (SK), Hyper Market Film (CZ).
  • Serialul va fi difuzat pe 7 canale de televiziune est-europene: TVP, MTV, TVR, Czech TV, Slovak TV, LRT, ERR.
  • ”Adio, Tovaraşi!” este programat de 16 canale de televiziune din 14 ţări: Germania, Franţa, Irlanda, Polonia, Cehia, Slovacia, Lituania, Grecia, Finlanda, Norvegia, Elveţia, Estonia, România, Ungaria.

La final aş vrea să mulţumesc Hi Film Productions şi lui Cătălin Anchidin, pentru invitaţia la acest eveniment excepţional. Aspectele de culise, prezentarea dinaintea proiecţiei, conferinţa de după şi fotografiile le-am lăsat pentru un articol  dedicat special pe care îl găsiţi aici.

2 păreri la “Premiera documentarului „Adio, tovarăşi!”

  1. Pingback: Impresii şi imagini de la premiera documentarului “Adio, tovarăşi!” | Dan Tănăsescu

  2. Pingback: Farewell, Comrades! « Debug Your Mind

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge