În Italia, fostul comisar european Mario Monti va forma un nou cabinet pentru a face faţă datoriilor ţării. Având în vedere că guvernele tehnocrate preiau puterea în Grecia şi Italia, sunt liderii pe care nimeni nu i-a votat susceptibili de a face o treabă mai bună decât vechea echipă?
Economistul şi fostul preşedinte al Comisiei UE pentru Concurenţă, Mario Monti a fost de acord să înceapă formarea unui nou guvern italian. El a spus că va ajunge la muncă imediat şi „cu un mare simţ de răspundere şi devotament faţă de naţiunea [italiană]”, citează Associated Press.
Fostul prim-ministru al Italiei, Silvio Berlusconi, a demisionat sâmbătă, după ce parlamentul italian a aprobat noi măsuri de austeritate cerute de Uniunea Europeană.
Şi Mario Monti, care a primit un mandat oficial din partea preşedintelui Giorgio Napolitano, se confruntă acum cu adevărata provocare, aceea de a preveni un faliment italian, care riscă dezmembrarea întregii Uniuni Europene.
Proiectul care a încercat să unească Europa, 17 ţări care împărtăşesc acum o monedă unică, a atras critici acerbe de la bun început.
În 2004, Nigel Farage, membru al Parlamentului European a avertizat: „Am asistat la începutul unei preşedinţii germane necinstite şi de-a dreptul periculoase [care caută] să reînvie constituţia UE, dar să o facă în aşa fel încât să doriţi să evitaţi referendumurile în statele membre-cheie.”
Unii îşi doresc acum să fi luat în seamă avertismentele, acum că, unul după altul, statele membre încep să se agite, Italia fiind cea mai recentă ţară căreia i-a venit rândul să fie supusă controlului.
„Am fost martorii, cel puţin în ultima lună, la o presiune tot mai mare din Europa”, spune jurnalistul politic Fabrizio Maronta. „Şi vorbesc aici în special despre Franţa şi Germania, în parte Marea Britanie, cu siguranţă Parlamentul European şi Comisia Europeană, pentru demisia lui Berlusconi.”
Criza ne-a făcut să vedem până acum liderii Greciei şi Italiei înlocuiţi cu oameni care nu au fost aleşi în cabinet, dar care îşi cunosc bine poziţia pe la Bruxelles.
În Italia însă, cu Berlusconi plecat, reforme dureroase trebuie acum să fie puse în aplicare pentru a satisface cerinţele dure ale UE. Şi pentru prima dată de la începutul crizei, discuţiile s-ar putea îndrepta către posibilitatea ieşirii membrilor din zona euro, sau crearea unei Europe de bază, cu ţări ca Germania aflate în frunte.
Cu toate acestea, unii observatori avertizează împotriva unei astfel de strategii.
„Cred că nu este în interesul suprem al germanilor să meargă mai departe cu această atitudine de ‘oh v-aţi purtat urât, avem de gând să vă pedepsim'”, spune Gustavo Piga, profesor de economie la Universitatea din Roma.”Aceasta nu este o uniune. În Statele Unite ale Americii, în cazul în care un stat se comportă urât – imaginaţi-vă că Texasul se comportă urât – ce credeţi că are de gând să facă Obama? Va spune, „avem de gând să vă dăm cu un şut afară din Statele Unite ale Americii?” Nu, nimeni nu ar avea de gând să facă asta.”
Sentimentul crescând al unui grup euro rău şi al unui grup euro bun, nu a trecut neobservat de către ţările care se confruntă cu probleme.
Şi în timp ce este clar că cei care au cheltuit peste măsură trebuie să facă faţă acum unor măsuri de austeritate dureroase, sentimentul de a fi tratat ca un elev obraznic s-a adăugat la tensiunea în creştere din comunitatea euro.
„Dacă Italia începe acum să se „comporte bine”, ca să zic aşa, ea va expune tot mai mult Franţa, şi în special Germania, la sarcina pe care acum trebuie să şi-o asume – care este, să-şi manifeste o conducere politică nu doar pentru propriile ţări, dar şi pentru Europa ca întreg”, spune Fabrizio Maronta.
Tensiunile din zona euro nu au trecut neobservate de către pieţele financiare, care au pedepsit liderii politici pentru derapajele lor în soluţionarea situaţiei de criză. Economiile aflate în dificultate, ca Italia, sunt prinse acum într-o situaţie care nu lasă loc pentru greşeli.
Cu noile guverne care se formează acum în Grecia şi Italia, răspândirea influenţei Bruxelles-ului în interiorul Europei provoacă îngrijorare. Şi recâştigarea încrederii publice va fi o provocare vitală.
În timp ce deciziile dramatice şi schimbările au devenit importante şi rapide în ultimele săptămâni, cetăţenii au fost lăsaţi pe margine, să privească şi să se întrebe când, sau dacă vor fi consultaţi.
Italia este considerată de mulţi ca fiind un caz de test pentru întreaga zonă euro. Dacă eşuează, ar putea aduce prăbuşirea întregului sistem odată cu ea.
Întrebarea care se pune acum este dacă sau nu aceste măsuri pot avea succes sau dacă vom vedea că funcţionează la fel ca şi celelalte impuse de elita europeană şi care până acum nu au reuşit să vină cu o soluţie credibilă de salvare a monedei euro.
Sursa: RT
Comentariul meu:
Noul premier al Greciei, Lucas Papademos, a fost guvernator al Băncii Greciei şi vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene, profesor la Universitatea Harvard şi la alte importante instituţii de învăţământ superior europene.
Mario Monti, succesorul lui Berlusconi, este fost rector al Universităţii Bocconi, fost senator şi fost preşedinte al Comisiei pentru Concurenţă şi al celei pentru Piaţa Internă din Comisia Europeană. A studiat la Universitatea Yale, cu un laureat al Premiului Nobel, James Tobin. Este creatorul Modelului Monti, care studiază comportamentul băncilor ce operează în circumstanţe de monopol. Este, de asemenea, preşedintele Comisiei Trilaterale, fondată în 1973 de David Rockeffeler şi membru al Grupului Bilderberg. E consultant pentru vestita bancă americană Goldman Sachs.
După cum se vede cei doi sunt oameni bine şcoliţi şi bine pregătiţi ai Ocultei Financiare Mondiale, reprezentând pentru ţările lor un echivalent al lui Mugur Isărescu de la noi. Prin urmare, cred că ei au fost numiţi în funcţiile lor la cererea Ocultei şi obiectivul lor principal este acela de a se asigura că aceste ţări nu vor fi salvate, ci, dimpotrivă, că se vor prăbuşi, fiind obligate să renunţe la suveranitate. Şi aceeaşi soartă le aşteaptă şi pe celelalte state europene şi de pe glob, dacă se vor lăsa conduse de politicieni corupţi şi trădători.
Daca ai un tarc plin cu condamndati la moarte, e costisitor sa arunci cu cate o grenada dupa fiecare. Ii aduni la un loc si arunci grenada in mojloc. Asta e integrarea UE si globalizarea.
Cum nu gena e pe primul loc in privinta unei natiuni ci educatia, eliminarea suveranitatii permite de fapt omogenizarea educatiei, adica un control mai bun. In final e vorba de liniile educative.
Cu cat o societate e mai controlata cu atat e mai usor de distrus. Ce le-a reusit politica pasilor marunti. Italia nu mai e demult suverana. Nici o tara din ue nu mai e suverana.
Vrei să spui, cu cât o societate e mai controlată din exterior, pentru că o societate fără control, nu mai este o societate! 🙂