Premierul Boc a declarat sâmbătă că nu deţine momentan informaţii despre condiţiile în care România a adoptat Acordul comercial împotriva bunurilor contrafăcute (ACTA).
La finalul comandamentului de iarnă de la MAI, Boc a fost întrebat de o jurnalistă, care i-a spus despre „discuţiile aprinse” legate de modul în care ACTA a fost asumat de România. „Sunt acuzaţii că Guvernul a negociat, a aprobat acest tratat fără dezbatere publică”, i-a spus jurnalista lui Boc.
„Nu am datele să mă pot pronunţa în acest moment cu privire la întrebarea dumneavoastră, nu am o asemenea informaţie”, a replicat premierul.
Sursa: Cotidianul
ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) este un acord multilateral care propune o serie de standarde internaţionale pentru aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală. Acordul, negociat de către un număr redus de ţări, în coordonare cu anumite segmente ale industriei, este controversat atât din punct de vedere al procesului de elaborare, cât şi în ceea ce priveşte conţinutul său.
Modalitatea în care s-a realizat negocierea Acordului îl privează de credibilitate democratică şi de claritate juridică. Dacă va fi ratificat, Acordul va avea implicaţii majore pentru libertatea de exprimare, accesul la cultură şi viaţa privată, va afecta comerţul internaţional şi va reprezenta un obstacol în calea inovării.
Citeşte mai multe aici.
Mă întreb, în ce fel este condusă această ţară, dacă şeful Guvernului habar nu are despre un acord internaţional de o asemenea importanţă??? Şi în acest caz, cine a semnat în numele României acest acord?
Era putin ocupat,deszapezea cu lopata centura capitalei. In ce tara traim bai fratilor!!!!!!?