Este acum foarte la modă, printre creierele netede, în special cele băsiste, să se vorbească despre orientarea politică de dreapta sau de stânga. La modul general şi foarte simplist, prin a fi „de dreapta” se înţelege că eşti capitalist, susţinător al patronilor, afacerilor, al americanilor şi dispreţuieşti săracii, iar prin a fi „de stânga” înseamnă că eşti comunist, socialist, că susţii asistenţa socială şi ţii cu Moscova.
Numai că, la origine, noţiunile de „stânga” şi dreapta au cu totul alte semnificaţii, nefiind legate de o doctrină politică anume. Această împărţire a grupărilor politice vine din modul în care erau dispuşi membrii parlamentului, în sala de şedinţe, în vechile democraţii, cum este cea a Marii Britanii. În mod tradiţional, în partea dreaptă se adunau cei care doreau să păstreze ordinea actuală, adică conservatorii şi tradiţionaliştii, iar în partea stângă stăteau cei cu viziuni progresiste, revoluţionarii, în general reprezentanţii noilor clase sociale apărute, care voiau să răstoarne vechea orânduire.
Astfel, la început, monarhiştii şi susţinătorii păstrării vechii organizări sociale şi politice de tip feudal erau de dreapta, iar liberalii, care reprezentau noua clasă reprezentând comercianţii şi meşteşugarii înstăriţi de la oraşe puteau fi consideraţi de stânga.
Mai târziu, când burghezia a devenit clasă dominantă, iar capitalismul a început să se dezvolte, apariţia noii clase a proletariatului şi a ideologiilor socialiste şi comuniste au făcut ca liberalismul să devină conservator, deci de dreapta, iar noii veniţi şi-au revendicat poziţia stângii.
Deci termenii de stânga şi dreapta nu reprezintă atât un anumit tip de doctrină politcă, cât mai degrabă o clasificare pe criteriul conservator/progresist. Stânga este ideologia revoluţionară, progresistă, a momentului, iar dreapta este cea conservatoare, care vrea să păstreze vechiul status quo.
În România, datorită unei crase inculturi politice şi a amatorismului total al aşa-zişilor politicieni, majoritatea doar nişte oportunişti, avem tot felul de situaţii ridicole, cum ar fi cea în care, un preşedinte ce se declară sus şi tare, ca fiind de dreapta, apoi, împreună cu partidul său, fost de stânga, se proclamă campionul absolut al reformelor. Iar Ion Iliescu, un fost comunist din perioada bolşevică, împreună cu partidul său, este considerat un reprezentant al stângii, deşi vrea să păstreze vechea organizare socială şi de stat, deci este de fapt un conservator!
A, şi mai avem un partid conservator care spune că e de centru, sau de centru şi încă ceva. 😆