Un proiect de lege iniţiat de deputaţii Tudor Ciuhodaru (UNPR) şi Mircia Giurgiu (independent), care prevede ca cei care nu îşi exercită dreptul de vot să fie amendaţi cu 1.000 de lei a fost aprobat tacit de Senat, printre alte zeci de legi, din lipsă de cvorum şi urmează să fie dezbătut şi în Camera Deputaţilor.
Această iniţiativă legislativă, care în principiu ar trebui să aibă un efect pozitiv, contribuind la desfăşurarea unor alegeri mai corecte, ridică un mare semn de întrebare: într-o ţară democratică, votul este un drept sau o obligaţie? Asta pentru că un drept trebuie să fie bazat pe liberul consimţământ, beneficiarul său fiind acela care hotărăşte dacă şi-l exercită sau nu. Dacă sancţionezi prin lege ne exercitarea unui drept, atunci el devine o obligaţie specifică regimurilor totalitare.
Mai apar şi o serie de alte probleme legate de aplicarea acestei legi puţin cam stupide. În primul rând, cum vor fi identificaţi cei care o încalcă? Se vor face controale din casă în casă?! Se vor crea filtre şi puncte de control, pentru a verifica stampilele de pe cărţile de identitate? Legea se va aplica şi pentru românii aflaţi în străinătate? Cum? Dar pentru persoanele care nu se pot deplasa de la locuinţă din motive de sănătate?
Exact! Aducem „scutiri medicale” ca in gimnaziu? Adeverinte ca la servici? Dar daca astia se tot scobesc intr-una, ce sa le debiteze mintea gaunoasa? Hm, si printre altele, ideea asta tot a politie suna; oricum o dam, tot la mesajul „oamenii sa plateasca” ajungem.
Te verifica dupa registrul de la vot, acolo unde lipsesc semnaturile. Dar asta e o alta fumigena pentru distragerea atentiei. In idee de drept nu mai cred. Daca un bugetar isi face rata la banca, scazandu-si astfel nivelul de trai, vine un analist sa-i spuna ca e intretinut de fapt de stat. Si pensionarii „stau pe spinarea bugetarilor”-cum sustin unii, deci viata, confortul, nivelul de trai sunt mila si pomana, nu drepturi. Am un singur drept: sa tac 🙂
Mda, la asta cu registrul de vot nu m-am gândit! Şi pe urmă vine la tine sectoristu’ cu amenda. 😆
Prin urmare, pot astepta si cere pomana electorala 1000lei…ca sa platesc amenda.