Războiul politic care tocmai se desfăşoară între putere şi opoziţie, a cărui miză este rămânerea la putere a lui Traian Băsescu, a scos la iveală dimensiunile monstruoase ale imensului aparat de propagandă creat şi perfecţionat în anii de când actualul preşedinte este la putere.
În acest aparat de dezinformare şi manipulare a opiniei publice sunt angrenate şi o serie de publicaţii româneşti şi de peste hotare, precum şi televiziuni obediente PDL şi lui Traian Băsescu.
Prin tot acest hăţiş de minciuni, aranjamente şi informaţii false, multe dintre ele făcând mari deservicii României, ziarul „Cotidianul” încearcă să facă lumină, efectuând o muncă migăloasă şi binevenită de demontare a acestor dezinformări.
Tema zilei de azi este, bineînţeles, convorbirea telefonică dintre Traian Băsescu şi Angela Merkel. Trompetele băsisto-pedeliste au sunat toată ziua pe acelaşi ton, susţinând că şefa Cancelariei germane este foarte pornită împotriva României, datorită încălcărilor grave ale democraţiei. Dar să vedem ce spune şi comunicatul oficial publicat pe site-ul Cancelariei, tradus din limba germană de jurnaliştii de la “Cotidianul”:
Cancelarul federal A.M a purtat azi o convorbire telefonică cuprinzătoare cu preşedintele român Traian Băsescu. În centrul convorbirii s-a situat actuala evoluţie de politică internă din România. Expunerile preşedintelui Traian Băsescu confirmă preocupările guvernului federal. Cancelarul federal consideră inacceptabil dacă într-o ţară a Uniunii Europene se încalcă principiile de bază ale statului de drept. Uniunea Europeană are la bază valori comune: toate guvernele sunt obligate să le respecte; acest lucru este valabil şi pentru guvernul român.
Cancelarul federal subliniază că susţine Uniunea Europeană cu privire la eventuale consecinţe necesare. Acestea s-ar putea materializa după convorbirile programate să le aibă prim-ministrul Victor Ponta săptămâna aceasta la Bruxelles.
Acum să vedem şi cum sunt interpretate aceste declaraţii de către presa portocalie din România:
Evenimentul Zilei: ”Angela Merkel: Încălcarea statului de drept în România, inacceptabilă”
Gândul: ”Angela Merkel, după ce a vorbit la telefon cu Băsescu: Statul de drept a fost încălcat «ÎN MOD INACCEPTABIL» în România. Merkel a discutat, azi, la telefon, cu preşedintele român, iar acesta i-a confirmat motivele îngrijorării, a anunţat biroul de presă al Guvernului german”
România Liberă: ”Angela Merkel după o convorbire cu Băsescu: Este «inacceptabilă» încălcarea statului de drept în România”
Ziare.com: ”Merkel, despre situaţia din România: Este «inacceptabilă» încălcarea statului de drept”
HotNews: ”Angela Merkel consideră «inacceptabilă» procedura de destituire a lui Traian Băsescu, care violează principiile statului de drept”
B1 TV: ”Angela Merkel, după o convorbire cu Traian Băsescu: Este inacceptabilă încălcarea statului de drept în România, o ţară membră a UE”
Realitatea TV: ”Angela Merkel: Statul de drept a fost ÎNCĂLCAT INACCEPTABIL în România”
Sursa: Cotidianul
După cum se poate observa, dezinformare şi răstălmăcire la greu.
Dezimformare ai si pe site-ul Cancelariei, poate mai putin partinitoare in ce ne priveste, dar oricum exista. Stirile dezinformeaza constant.
De ce insa internautii si toti cei care citesc presa pe net nu cauta sursa, in original? Ca doar engleza stiu majoritatea (cei cu rusa in cap is pe la o varsta si nu prea le au cu calculatoarele)? Cine-i pune sa citeasca interpretarile noastre?
Doar e de stiut ca jurnalistii in mare parte (ca de altfel si alte categorii profesionale) sunt curve, cum am mai spus, si pentru un banut prezinta catastrofal si alarmist orice. Si-apoi, cine sa citeasca un titlu lung, ba sa mai dea si Open in new window, eventual?
Nici eu nu credeam ca sunt atatea lipitori.Am crezut ca sunt cativa sugatori de madular gen Colonelu Turcescu,limbutza Cristoiu,vreo cativa pe la realitatea,Finu, dar m-am inselat amarnic.Acum au iesit la suprafata frate,au bombardat netul,ziarele,televiziunile.Intr-o saptamana Bashescu o sa aibe aura Fecioarei Maria.
Individ „informat”=individ periculos: poate alege cat de cat inteligent, ceea ce nu vrea nimeni; toti vor sa manipuleze. Asa ca cine oare baga bani in (dez)informarea noastra? Informarea de dragul informarii plebei, ca gest altruist, nu exista nicaieri.