Zilele acestea am tot văzut o ştire despre un miliardar din Qatar, pe nume Abdel Wassim El Whani, care ar fi oferit unei cerşetoare românce din Paris, o geantă în care erau nici mai mult, nici mai puţin de 1 milion de euro!
Tipul se laudă într-un clip de pe Youtube că produce această sumă într-o singură zi şi că practic nu reprezintă nimic pentru el. În alt clip acelaşi miliardar cumpără 5 smartphone-uri iPhone 5 şi le aruncă la gunoi, iar în altă înregistrare oferă un Lamborghini unor tineri francezi.
Unii spun că ar fi vorba de nişte simple farse şi că respectivul miliardar qatarez nu ar exista în realitate. Oricum, văzând aceste clipuri am început să mă gândesc, ce aş face dacă într-o bună zi aş avea norocul nesperat, ca, mergând pe stradă, să vină la mine un arăbete din ăsta şi să-mi pună în mână o geantă burduşită cu 1 milion de euro.
Cred că cea mai mare parte din ei aş economisi-o, pentru a duce o viaţă fără griji până la moarte. Cu o mică parte mi-aş lua o serie de lucruri pe care mi le doresc şi în prezent nu mi le permit (o bicicletă de exemplu, sau o maşină) şi mi-aş mai ajuta rudele şi cunoscuţii în caz că au nevoie. Cu încă o parte din bani mi-aş deschide o afacere personală, ca să nu mă plictisesc în timpul liber. 😆 Iar din profitul afacerii aş strânge bani ca să-mi fac o casă la ţară, cu curte mare, grădină şi teren de sport.
Tu ce ai face dacă ai avea 1 milion de euro?
Uneori ma gandesc ca daca as avea o suma mare de bani mi as asigura un pic viitorul. O casa o mica afacere ….mica pentru ca stomacul meu mananca tot asa bogat sau sarac. iar cu o parte mare de bani as incerca sa vad cate vieti pot efectiv salva…sau usura suferinta altora…Cred…
Cât timp crezi că poţi alina suferinţa altora cu 1 milion de euro, înainte de a deveni din nou sărac? 🙂
Daca nu esti mafiot o asemenea suma iti atrage probleme si chiar moartea.