Capac de WC mai scump decât salariul mediu din România

By | 27 decembrie, 2012
Distribuie prietenilor!

Ca orice cetăţean care stă la bloc, sau într-o casă cât de cât civilizată, din când în când vine vremea să schimb capacul şi colacul de la WC. Ultima oară când îmi amintesc că am făcut asta, era pe la sfârşitul anilor ’90 şi nu cred că a costat mai mult de câţiva lei noi de azi. În fond, vorbim despre o bucată de plastic preclucrat cu o presă!

Ei bine, zilele acestea am ajuns la concluzia că trebuie din nou să schimb capacul de la WC, deoarece şi-a cam trăit traiul pe lumea asta. Aşa că am plecat prin Obor să mă uit pe unde se găseşte aşa ceva. Dar, pentru că 45 de RON mi s-a părut un preţ cam exagerat, am zis să mă documentez puţin pe Internet.

Cel mai ieftin capac de WC este pe undeva pe la 20 de RON, dar în afară de acesta în ofertele producătorilor se găseşte o gamă foarte variată de astfel de produse cu preţuri care m-au surprins. Am văzut capace care depăşeau 200 – 300 RON şi care erau prevăzute cu amortizor şi alte chestii hi-tech, pentru WC suspendat etc. Dar mi-a stat mintea în loc când am văzut unul care costa peste 2000 de RON!!! Vă daţi seama, mai mult cu aproximativ 500 de RON decât salariul mediu pe economie! E posibil ca un capac de WC să coste cât o tabletă comparabilă cu iPad sau cât un laptop performant?!

De aceea mă tot întreb, ce accesorii poate avea un astfel de capac de WC? Are GPS sau acces la Internet prin Wi-Fi? Are ştregător la cur automat?! Îţi face masaj şi presopunctură?  Are televizor LCD inclus? Că altfel nu pot să îmi explic!

capac-wc-hitech

PS: Nu dau link, ca să nu fac publicitate gratuită! 😆

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge