Străinii vorbesc despre jaful din agricultura românească

În timp ce cea mai mare a populaţiei şi presa “liberă” de la noi se complac într-o dulce ignoranţă şi/sau nepăsare, iar politicienii ticăloşi pregătesc ultimele tunuri date economiei româneşti, în afara ţării situaţia agriculturii noastre şi apropiatele vânzări masive de terenuri agricole către “investitori străini” sunt destul de bine cunoscute.

E suficient să cauţi puţin pe Internet şi vei găsi o grămadă de articole care dezbat acest subiect în contextul unei acţiuni globale de acaparare a terenurilor agricole din întreaga lume de către marile corporaţii şi speculanţii cu terenuri numită generic land grabbing. Am găsit chiar şi un documentar realizat de nemţi despre starea agriculturii din România şi vânzările de terenuri agricole către străini.

Iată doar două exemple de acest gen:

Autorităţile române au o istorie în ceea ce priveşte renunţarea la terenurile agricole fertile în favoarea companiilor străine sau „pisicilor grase” româneşti, toate în detrimentul agriculturii diverse la scară mică, durabilă din punct de vedere economic şi ecologic. Suveranitatea terenurilor nu este încă pe ordinea de zi a guvernului român, ferme de mari dimensiuni beneficiind de cea mai mare parte a subvenţiilor acordate. În prezent, 51% din cele 6 miliarde de euro subvenţii anuale, care vin în România, merg la doar 0,9% din ferme, în timp ce un total de 70% din fermele româneşti sunt considerate neeligibile pentru subvenţii de orice fel. Asistăm la dispariţia „legală” a agriculturii la scară mică şi astfel, deposedarea celor mai îndreptăţiţi proprietari de terenuri, toate cu ajutorul subvenţiilor UE.

Sursa

În România, terenurile sunt achiziţionate în mai multe scopuri, incluzând domenii precum agricultură industrială, minerit, energie, turism, resurse de apă şi speculaţii. Se estimează că aproximativ 800.000 ha, sau 6% din terenul agricol românesc, ar putea fi deja în mâinile corporaţiilor transnaţionale. Acapararea subvenţiilor UE profitabile în cadrul politicii agricole comune (PAC), pare a fi un factor major pentru multe dintre aceste achiziţii. Acest lucru duce la concentrarea în creştere a proprietăţii asupra terenurilor, deoarece jumătate din subvenţiile primite în 2012 au ajuns la doar 1% din fermieri, toţi aceştia având participaţii de peste 500 de hectare.

Aceste afaceri cu terenuri pe scară largă nu sunt o formă de investiţie care satisface nevoile populaţiei rurale de astăzi din România. Dimpotrivă, se accelerează concentrarea terenurilor în mâinile câtorva actori privaţi, privează majoritatea familiilor de fermieri ai României de accesul la terenuri, subminează suveranitatea alimentară şi slăbeşte interesul pentru zonele rurale, lărgind decalajul dintre rural şi urban.

Sursa

Citind aceste rânduri, cred că realizaţi acum cinismul grosolan şi imensa ipocrizie a politrucilor care ne guvernează şi care susţin neîncetat că ţăranii români sunt puturoşi şi lasă pământul nelucrat.

Dacă lucrurile vor continua în acest mod, ne vom trezi la un moment dat că nu ne mai aparţine nici pământul de sub picioare şi la fel cum s-a întâmplat şi cu industria, comerţul şi finanţele ţării, ne vom întreba cum de s-a ajuns aici şi de ce nu a făcut nimeni nimic pentru a împiedica acest dezastru.