Cum afectează inegalitatea economică societatea

Am văzut o prezentare foarte interesantă susţinută pe TED.com de Richard Wilkinson, profesor emerit de epidemiologie socială la Universitatea din Nottingham, Marea Britanie.

Profesorul britanic demonstrează că dezvoltarea economică nu are nicio influenţă asupra fericirii oamenilor, ceea ce afectează în mod negativ cetăţenii şi are un rezultat nefast asupra speranţei de viaţă, sănătăţii şi fericirii lor, fiind inegalitatea economico-socială, adică diferenţa între cei mai bogaţi şi cei mai săraci membri ai societăţii.

În ţările dezvoltate unde inegalitatea socială este mare, cum ar fi de exemplu SUA sau Singapore, speranţa de viaţă este mult mai redusă chiar şi faţă de ţări mai puţin dezvoltate, dar unde diferenţele economice în cadrul societăţii sunt mai mici.

Interesant de remarcat este faptul că această inegalitate socială nu îi afectează numai pe cei mai săraci oameni dintr-o ţară, ci în mare măsură şi pe reprezentanţii claselor bogate!

Iată şi transcriptul prezentării în limba română:

Toţi ştiţi adevărul pe care vi-l voi spune. Intuiţia că inegalitatea este dezbinatoare şi social corozivă a existat dinainte de Revoluţia Franceză. Ceea ce s-a schimbat e faptul că acum ne putem uita la probe, putem compara societăţi, mai mult sau mai puţin egale, şi putem vedea efectele inegalităţii. Vă voi prezenta datele şi apoi voi explica de ce există legăturile respective.

Dar înainte, uitaţi-vă ce mulţime nefericită suntem. (Râsete) Vreau să încep totuşi cu un paradox. Graficul arată speranţa de viaţă faţă de venitul naţional brut – cât de bogate sunt ţările în medie. Vedeţi că ţările din dreapta, precum Norvegia şi SUA, sunt de două ori mai bogate decât Israel, Grecia, Portugalia din stânga. Şi nu există nici o diferenţă la speranţa lor de viaţă. Nu există nici o sugestie de corelaţie. Dar dacă ne uităm în cadrul societăţilor noastre, există trepte sociale extraordinare în starea sănătăţii de la un capăt la celălalt.Asta, din nou, e speranţa de viaţă.

Astea sunt mici zone din Anglia şi Ţara Galilor – cea mai săracă în dreapta, cea mai bogată în stânga. O mare diferenţă între săraci şi noi ceilalţi. Chiar şi cei imediat sub plafonul maxim au o sănătate mai puţin bună decât cei din vârf. Deci, venitul e foarte important în cadrul societăţii, dar nu în afară. Explicaţia acestui paradox este că în interiorul societăţilor, ne uităm la venitul relativ, la poziţia socială, statutul social – unde ne poziţionăm relativ la ceilalţi, la mărimea decalajelor dintre noi. De îndată ce prinzi ideea asta, ar trebui imediat să te întrebi: ce se întâmplă dacă extindem diferenţele, sau le comprimăm, mărind sau micşorând diferenţele de venit?

Şi asta-i ce vă voi arăta. Nu voi folosi nicio informaţie ipotetică. Folosesc date ONU -aceleaşi pe care le are Banca Mondială – pe scara diferenţelor de venit în aceste democraţii de piaţă dezvoltate. Măsura folosită, e uşor de înţeles şi o puteţi descărca online, e diferenţa între vârful de 20 % şi cei mai săraci 20% din fiecare ţară. Vedeţi în cele mai egalitare ţări din stânga – Japonia, Finlanda, Norvegia, Suedia – cei mai bogaţi 20% sunt de aprox. 3½ – 4 ori mai înstăriţi decât cei mai săraci 20%. Dar în extrema inegală – Anglia, Portugalia, SUA, Singapore – diferenţele sunt de două ori mai mari. După acea măsură, suntem de două ori mai inegali decât unele democraţii de piaţă de succes.

Acum o să vă arăt consecinţele asupra societăţilor noastre. Am colectat date despre probleme ale variaţiilor sociale, genul de probleme mai comune la baza scării sociale. Date comparabile internaţional despre speranţa de viaţă, performanţa copiilor la matematică şi alfabetizare, rata mortalităţii infantile, rata omuciderilor, procentul prizonierilor în închisoare, rata naşterilor la adolescente, nivelul de încredere, obezitate, boli psihice – care în clasificarea diagnosticului standard include drogurile, dependenţa de alcool şi mobilitatea socială. Le punem pe toate într-un singur index. Toate cântăresc egal. O ţară e repreprezentată de media acestor indicatori. Şi iată diagrama în raport cu măsura de inegalitate pe care v-am arătat-o, pe care o voi folosi pe tot parcursul reprezentărilor. Cu cât ţările sunt mai inegale cu atât o duc mai rău la toate aceste tipuri de probleme sociale. E o corelaţie extraordinar de strânsă. Dar dacă priviţi la acelaşi index al sănătăţii şi al problemelor sociale în raport cu PNB pe cap de locuitor, cu venitul naţional brut, nu mai apare nicio legătură, nicio corelaţie.

Am fost puţin îngrijoraţi că lumea ar putea crede că am selectat problemele pentru a se potrivi argumentului nostru şi am plăsmuit aceste dovezi, aşa că am făcut o lucrare în British Medical Journal despre indexul UNICEF al bunăstării copilului. Conţine 40 de componente diferite adunate de alţi oameni. Include dacă copiii pot vorbi cu părinţii, dacă au cărţi acasă, ratele de imunizare, dacă există hărţuire în şcoli. Totul intră în acest index. Iată-l aici în raport cu aceeaşi măsură a inegalităţii. Copiii o duc mai rău în societăţile mai inegale. O relaţie extrem de semnificativă. Dar, din nou, dacă vă uitaţi la măsura bunăstării copilului, în raport cu venitul naţional pe cap de locuitor, nu apare nicio legătură, nicio sugestie a unei legături.

Toate informaţiile pe care vi le-am arătat până acum, confirmă acelaşi lucru. Media bunăstării societăţilor noastre nu mai e dependentă de venitul naţional şi creşterea economică. Asta e foarte important în ţările mai sărace, dar nu şi în cele bogate. Dar diferenţele între noi, unde ne situăm în raport cu cei din jur, acum contează foarte mult. Vă voi arăta câteva aspecte separate ale indexului nostru. Aici, de exemplu, este încrederea. E pur şi simplu proporţia populaţiei care consideră că majoritatea oamenilor sunt de încredere.Datele vin de la Ancheta Mondială a Valorilor. Vedeţi, la capătul mai inegal, cam 15% din populaţie simte că poate avea încredere în alţii. Dar în societăţile mai egale, creşte la 60-65 %. Dacă vă uitaţi la măsura de implicare în viaţa comunitară sau capitalul social, relaţiile sunt similare, strâns dependente de inegalitate.

Pot spune că am făcut studiul acesta de două ori. L-am făcut prima dată pe aceste ţări dezvoltate, bogate şi apoi ca testare de referinţă, l-am repetat pe toate cele 50 de state americane, punând aceeaşi întrebare. Statele mai inegale funcţionează mai slab la aceste tipuri de indicatori? Iată încrederea într-un studiu social general al guvernului federal în raport cu inegalitatea. Distribuţie similară pe interval similar al nivelului de încredere. Acelaşi lucru se petrece. De fapt am observat că aproape orice e legat de încredere la nivel internaţional e dependent de încredere şi în cele 50 de state în acel lot de referinţă. Nu vorbim de o întâmplare.

Iată bolile psihice. WHO a cules date utilizând aceleaşi interviuri de diagnosticare pe eşantioane aleatorii ale populaţiei pentru a ne permite să comparăm ratele bolilor psihice din fiecare societate. Acesta este procentul din populaţie cu orice tip de boală mentală din anul precedent. Urcă de la circa 8% până la de trei ori pe atât – societăţi întregi cu nivelul bolilor psihice de trei ori mai mare decât altele. Din nou, strâns legat de inegalitate.

Ăsta e gradul de violenţă. Aceste puncte roşii sunt statele americane, iar triunghiurile albastre sunt provinciile canadiene. Dar uitaţi-vă la scara diferenţelor. De la 15 omucideri pe milion ajunge la 150. Iată proporţia populaţiei în închisori. Există o diferenţă de zece ori mai mare, pe scara logaritmică. Urcă de la circa 40 până la 400 persoane în închisoare. Acel raport nu e cauzat în principal de mai multă crimă. În unele locuri, contribuie la total. Dar majoritatea provine din condamnări mai punitive, condamnări mai aspre. În societăţile mai inegale e mai probabil să se menţină pedeapsa cu moartea. Aici avem copiii care se retrag de la liceu. Din nou, diferenţe destul de mari. Extrem de dăunătoare, dacă ne gândim la utilizarea capacităţii populaţiei.

Aceasta e mobilitatea socială. E de fapt o măsură a şanselor bazate pe venit. De fapt, întreabă: taţii mai bogaţi au copii mai bogaţi şi taţii mai săraci au copii mai săraci, sau nu există interdependenţă? La capătul mai inegal, venitul tatălui e mult mai important – ex. Anglia, SUA. În ţările scandinave, venitul tatălui e mai puţin important. Există mai multă mobilitate socială. Şi, cum ne place să spunem – ştiu că sunt mulţi americani în public -dacă americanii vor să trăiască visul american, ar trebui să plece în Danemarca.

(Râsete)

(Aplauze)

Am punctat doar câteva aspecte aici. V-aş fi putut arăta mai multe probleme. Sunt probleme care tind să fie mai comune în josul pantei sociale. Dar există probleme nesfârşite cu variaţii sociale mai accentuate în ţările mai inegale – nu doar puţin mai rău, ci de la 2 până la 10 ori mai frecvente. Gândiţi-vă la cost, la costul uman.

Vreau să mă întorc la graficul arătat mai devreme unde am sintetizat totul pentru a trage două concluzii. Prima e că grafic după grafic, arată că ţările care o duc mai rău, indiferent de rezultat, par să fie cele mai inegale, iar cele care o duc mai bine par să fie ţările nordice şi Japonia. Deci ce vedem e o funcţionare socială defectuoasă şi generalizată legată de inegalitate. Nu doar un lucru sau două merg rău, ci majoritatea.

A doua concluzie pe care vreau s-o subliniez în acest grafic este că, dacă vă uitaţi la bază, Suedia şi Japonia, acestea sunt ţări foarte diferite în multe privinţe. Poziţia femeilor, cât de aproape stau de nucleul familiei, sunt diametral opuse în contextul ţărilor bogate. Dar o altă diferenţă cu adevărat importantă este modul în care îşi obţin egalitatea sporită. Suedia înregistrează diferenţe uriaşe în câştiguri, dar îngustează decalajul prin taxare, prin programe de ajutor social, beneficii generoase, ş.a.m.d. Japonia e diferită. Porneşte cu diferenţe mult mai mici în câştiguri înainte de impozitare. Are taxe mai mici. Are sisteme de ajutorare mai reduse. În analiza statelor americane, găsim cam acelaşi contrast. Unele state o duc bine prin redistribuire, alte state care o duc bine pentru ca au diferenţe de venit mai mici înainte de impozitare. În concluzie nu contează prea mult cum obţii egalitatea mai mare, atâta timp cât o obţii într-un fel.

Nu vorbesc despre egalitate perfectă, Vorbesc despre ceea ce există în democraţiile de piaţă de succes. O altă parte surprinzătoare a acestor imagini e faptul că nu doar cei săraci sunt afectaţi de inegalitate. Pare să existe adevăr în zicala lui John Donne ”Nici un om nu-i o insulă.” În numeroase studii se poate compara cum o duc oamenii în ţările mai mult sau mai puţin egale la fiecare nivel în ierarhia socială. Următorul e doar un exemplu, mortalitatea infantilă. Unii suedezi au clasificat foarte îngăduitor multe din morţile copiilor lor potrivit registrului britanic general de clasificare socio-economică. Este anacronică o clasificare în funcţie de profesia taţilor, când părinţii îşi cresc copiii singuri. Iar unde spune ”clasă socială inferioară,” se referă la profesii manuale necalificate. Continuă cu ocupaţiile manuale calificate în mijloc, apoi tineretul non-manual, mergând în sus spre ocupaţiile profesionale – doctori, avocaţi, directori ai marilor companii.

Vedeţi că Suedia funcţionează mai bine decât Marea Britanie pe toate treptele ierarhiei sociale. Cele mai mari diferenţe sunt la baza societăţii. Dar chiar şi în vârf, pare să existe un mic beneficiu în a fi într-o societate mai egală. Arătăm asta în cinci seturi diferite de date incluzând educaţia şi sănătatea în Statele Unite şi internaţional. Şi asta pare a fi imaginea generală – egalitatea mai mare ajută cel mai mult pe cei săraci, dar are ceva beneficii şi la vârf.

Ar trebui să spun câteva cuvinte despre ce se întâmplă. Cred că eu caut şi vorbesc despre efectele psiho-sociale ale inegalităţii, legate de sentimente de superioritate şi inferioritate, de a fi apreciat sau respins, respectat sau nerespectat. Şi, bineînţeles, aceste sentimente de statut competiţional care rezultă din asta menţin societatea noastră de consum. Duce de asemenea la nesiguranţa statutului social. Ne îngrijorăm mai mult de cum suntem judecaţi şi priviţi de alţii, dacă suntem consideraţi atractivi, inteligenţi, tot genul de astfel de lucruri. Judecata social-evaluativă creşte, la fel şi teama de acea judecată social-evaluativă.

Interesant, un studiu similar se face în psihologia socială: nişte sociologi au revizuit 208 de studii diferite, în care voluntarii au fost invitaţi într-un laborator psihologic unde li s-a măsurat nivelul hormonilor de stres şi reacţiile la sarcini stresate. În această revizuire, erau interesaţi să vadă ce categorie de stres ridică cel mai rapid nivelul cortizonului, hormonul de bază al stresului. Concluzia a fost: sarcinile care includeau ameninţarea social-evaluativă – ameninţarea stimei de sine sau statutului social în care alţii îţi pot judeca negativ performanţa. Acele tipuri de stres au un efect aparte asupra fiziologiei stresului.

Desigur, am fost criticaţi. Sunt persoane cărora le displace acest lucru iar alţii care îl găsesc foarte surprinzător. Ar trebui să vă spun totuşi că deşi unii ne critică pentru alegerea datelor, noi niciodată nu am ales datele. Avem o regulă absolută: dacă sursa de date are informaţii pentru vreo ţară, în studiu intră automat în analiză. Sursa noastră de informaţii decide dacă e fiabilă informaţia, nu noi. În caz contrar ar duce la părtinire.

Care-i situaţia în alte ţări? Sunt 200 de studii despre sănătate în raport cu venitul şi egalitatea în jurnalele academice revizuite de experţi. Aspectele astea nu se limitează la ţările prezentate aici, ascunzând o demonstraţie foarte simplă. Aceleaşi ţări, aceeaşi măsură de inegalitate, o problemă după alta. De ce nu verificăm alţi factori? Ei bine, v-am arătat că PIB pe cap de locuitor nu are nici o influenţă. Desigur, alţii folosind metode mai sofisticate au verificat sărăcia şi educaţia şi aşa mai departe.

Ce putem spune de cauzalitate? Corelarea în sine nu dovedeşte cauzalitate. Ne ia destul timp. Într-adevăr, oamenii ştiu cauzele destul de bine în unele din aceste rezultate. Marea schimbare în înţelegerea noastră de conducători ai sănătăţii cronice în lumea bogat dezvoltată este în ce măsură stresul cronic de natură socială afectează sistemul imunitar, sistemul cardiovascular. Sau, de exemplu, de ce violenţa devine mai comună în societăţile mai inegale – pentru că oamenii sunt afectaţi când sunt priviţi de sus în jos.

Ar trebui să menţionez că pentru a soluţiona asta, trebuie să ne adresăm aspectelor de după impozitare şi celor de dinainte de impozitare. Trebuie să limităm venitul, veniturile bonus ale păturii de sus. Trebuie să facem şefii responsabili în faţa angajaţilor în orice fel putem. Mesajul final este că putem îmbunătăţi calitatea reală a vieţii umane prin reducerea diferenţelor de venit dintre noi. Deodată avem o pârghie pentru bunăstarea psihosocială a întregii societăţi, şi asta este captivant.

Vă mulţumesc.

(Aplauze)