Am mai spus şi cu alte ocazii, în diverse comentarii pe Internet, că în opinia mea Ungaria are o relaţie specială cu Rusia, atât economică, cât şi politică şi de aceea îşi permite să sfideze normele impuse de UE şi să refuze tot mai mult colaborarea şi condiţiile economice impuse de organisme financiare internaţionale, precum FMI şi Banca Mondială.
Iată că acest lucru pare să se confirme, ba mai mult, chiar şi acţiunile extremiste şi revizioniste ale Ungariei asupra României şi a altor ţări vecine ar putea să fie sprijinite şi finanţate de Rusia, făcând parte dintr-un plan strategic, care va fi folosit în noul război geopolitic de reconfigurare teritorială a hărţii Europei între marile puteri planetare.
O postare recentă pe blogul lui Anton Șehovțov, intitulată ”Vulturii fasciști ai Jobbik și conexiune rusă” include un discurs al parlamentarului naționalist ungur Tamas Gaudi Nagy în care acesta susține anexarea Crimeii de către Rusia, pentru a legitima astfel o anexare a regiunii ucrainene Transcarpatia (ce include Maramureșul de nord) de către Ungaria. Pe tricoul purtat la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de naționalistul ungur stă scris ”Crimeea aparține legal Rusiei! Transcarpatia aparține legal Ungariei!”
Același Anton Șehovțov susține că liderul Jobbik, Gabor Vona, a fost invitat în Rusia de politologul Alexandr Dughin, profesor la Universitatea din Moscova, promotorul doctrinei euroasianismului, puternic asezonată cu o viziune teosofică pravoslavnică. Catolicul Vona nu a fost deloc deranjat și a susținut o prelegere intitulată ”Rusia și Europa”, în care a numit UE drept ”organizație perfidă” și a arătat că pentru Ungaria ar fi mai bine să se alăture Uniunii Eurasiatice, la prima ocazie.
Sursa: Cotidianul
Dacă acest scenariu este real, România, prin politica ei externă dezastruoasă din ultimul timp, de obedienţă faţă de Occident şi de ostilitate faţă de Rusia şi China, se va afla într-o situaţie nu tocmai plăcută, fiind prinsă la mijloc, între Rusia la Est şi Ungaria la Vest, care abia aşteaptă să-şi anexeze Ardealul, ca să nu mai spun că şi celelalte state vecine cu România, cum ar fi Serbia şi Bulgaria au relaţii strânse de prietenie şi colaborare cu Rusia şi mai mult ca sigur vor prefera Uniunea Eurasiatică în locul eşuatului proiect al UE.
Uite aici o explicație pentru sfidarea normelor UE de către guvernul maghiar…:
http://ceicunoi.wordpress.com/2013/10/28/comentariu-relevant-despre-protestele-de-strada-din-romania-comparativ-cu-protestele-si-atitudinea-ungurilor-la-nivel-european-si-in-tara-noastra-nom/
E un punct de vedere logic şi interesant, dar pe mine mă îngrijorează nu atât Ungaria cât teoria eurasianismului lui Dughin, care ar putea căpăta caracter imperialist şi extremist, deşi la bază are nişte idei bune.
arhitectii lumii nu sint rusi! ca noi iesim rau din toate se explica prin slugarnicia excesiva de origine taraneasca. pt asta nu ne respecta nimeni si tot nimeni nu va tine cont de noi niciodata asa cum s-a mai intimplat. si totul merge cu divide et impera pt ca asta este tactica lor si toti cad pina la urma. ai mai vazut si asta. romanii sint mai multi decit ungurii dar dupa cum se stie lasi si dezbinati. citeste istoria sa vezi ce-au facut moldovenii cind in 1812 o parte din tara a ajuns la in imperiul rus. nimic! celelalte popoare s-au rascutlat si au luptat fara incetare: finlandezi, polonezi etc.
Auziti bei, ce spera Anglo-Saxonii (adica anglo-americanii impreuna cu cateaua lor germana):
1) sa-i puna la MUNCA pe rusi in extractia si exportul de gaze
– in loc de vodca –
2) asa cum i-au pus si pe chinezi, pe coreeni, si pe romani: ca sa asigure-garanteze TRANZITUL de la producator la consumator.
Spuneti-le anglo-saxonilor sa inceapa ca sa se incalzeasca cu vodca !
Pentru ca doar pe-asta le-ar da-o – exporta-o – rusii de pomana, pentru ca doar pentru asta considera rusii ca merita sa munceasca zi-lumina !
………… si sa lase dreaq` investitia nerentabila in BIOGAZE
– adica in alte produse DISTILATE decat VODCA –
precum si in orice alte resurse de energie alternativa, greu pana la imposibil regenerabila in ERA NOASTRA.
Dane,
extremismul – mai bine zis reviSioniZmul transfrontalier – maghiar sustinut de Rusia este o:
Teza Basista !
A unui Presedinte Jucator …………………………….. de Barbut si de Cacialmale !
Revizionismul maghiar in Romania este sustinut chiar de catre UE (vezi sprijinul acordat de mostenitorii din UE ai fostilor grofi pentru autonomizarea regiunii „HarCov” si regionalizarea, adica: noua impartire administrativ-teritoriala a Romaniei ).
Revizionismul rus fata de Romania e bashca.
Rusia nu are cum sa sustina planurile unei admiratoare si candidate premiante a UE (la fel ca Polonia) asa cum este Ungaria.
AustroUngaria si Rusia sunt inamici istorici, din cauza apropierii lor de Germania.
Asa ca faceti analize si scenarii, dar nu bateti campii.
Dane,
Ungaria face gat la FMI si UE, doar pentru ca i s-a dat ani la rand nas chiar de catre UE ………… tocmai pentru a-i crapa obrazul Romaniei ………… tocmai pentru a-i bate Romaniei obrazul, pentru o mai mare apropiere de Rusia, decat cea a Ungariei.
serviti k.k.0….cu polonicul!