După căderea regimului comunist în decembrie 1989, toate guvernările care au urmat au aplicat exclusiv politici neoliberale pentru „dezvoltarea“ economiei naţionale şi tranziţia spre capitalism.
La indicaţiile primite de la „partenerii“ noştri străini şi instituţii internaţionale precum FMI şi Banca Mondială, Statul a trecut masiv la privatizări, liberalizări şi implementarea mecanismelor „pieţei libere“, acestea fiind, conform propagandei oficiale de stat, singurele căi de dezvoltare a economiei româneşti.
În realitate, aplicarea politicilor neoliberale şi introducerea economiei de piaţă complet liberalizată într-o ţară în curs de dezvoltare, nu numai că nu îmbunătăţeşte situaţia, dar înseamnă practic sinucidere economică pentru ţara respectivă.
În cazul României, nu numai că s-a trecut brusc de la o economie centralizată la o economie a pieţei libere, dar s-au şi distrus în mod deliberat industria, agricultura şi comerţul din perioada comunismului, aducând astfel ţara de la nivelul uneia în curs de dezvoltare la cel al ţărilor subdezvoltate.
De ce s-a întâmplat astfel, ne explică Ha-Joon Chang în cartea „Samaritenii cei răi. Mitul liberului schimb şi istoria secretă a capitalismului”:
În ceea ce priveşte ţările în curs de dezvoltare, agenda neoliberală a fost promovată de o alianţă de guverne ale unor ţări bogate conduse de Statele Unite şi mediate de „Treimea Păgână” a organizaţiilor economice pe care le controlează în mare parte – Fondul Monetar Internaţional (FMI), Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). Guvernele bogate îşi folosesc bugetele de ajutor şi accesul pe pieţele lor interne drept momeală pentru a convinge ţările în curs de dezvoltare să adopte politicile neoliberale.
Acest lucru este uneori în avantajul unor companii care fac lobby şi creează, în respectiva ţară în curs de dezvoltare, un mediu propice bunurilor străine şi investiţiilor în general. FMI şi Banca Mondială îşi joacă şi ele rolul, ataşând împrumuturilor lor condiţia ca ţara primitoare să adopte politicile neoliberale.
OMC prin crearea unor reguli de comerţ care favorizează liberul schimb în domeniile în care ţările bogate sunt mai puternice, dar nu şi acolo unde sunt slabe (de exemplu agricultură sau textile). Aceste guverne şi organizaţii internaţionale sunt sprijinite de o armată de ideologi. Unii dintre aceştia sunt persoane cu o înaltă pregătire academică şi care cunosc limitele economiei lor libere, dar tind să le ignore atunci când trebuie să dea sfaturi cu privire la politici (aşa cum s-a întâmplat în special atunci când au sfătuit fostele economii comuniste în anii 1990). Împreună, aceste organisme şi persoane diverse formează o maşină de propagandă puternică, un complex financiar-intelectual susţinut de bani şi putere.
Tot în această carte Ha-Joon Chang ne explică de ce investitorii străini nu pot asigura o dezvoltare pe termen lung a economiei naţionale din ţara gazdă:
Problema este aceasta – producătorii din ţările în curs de dezvoltare care abordează industrii noi au nevoie de o perioadă de asigurare (parţială) împotriva concurenţei internaţionale (prin protecţii, subvenţii şi alte măsuri) înainte de a-şi construi propriile capacităţi pentru a concura cu producătorii străini superiori. Bineînţeles, când producătorii emergenţi „cresc” şi pot concura cu producătorii mai avansaţi, protecţia ar trebui să dispară. Dar acest lucru ar trebui să se producă treptat. Dacă sunt expuşi prea devreme la prea multă concurenţă internaţională, vor dispărea de pe piaţă.
Cu toate acestea chiar şi în anul de graţie 2016, guvernele numite la conducerea României continuă să propovăduiască investiţiile străine, politicile neoliberale şi împrumuturile la FMI, ca soluţii unice şi universale, pentru scoaterea României din rahatul în care a fost băgată timp de 26 de ani tot prin aceste metode. 🙁
Domnul Dan („dar ce cucui are”) daca postati atat de rar am sa va scot din bookmark 🙂
Înţelegeam să te deranjeze că postez prea des, dar că postez prea rar nu am mai auzit până acum! 😀
Asta vor face in continuare ca nu au de ales… de aceea clasa politica românească ar trebui desființată ca sa nu mai avem nici o legătura cu sistemul global sau cu așa zisa globalizare ( de unde simpli si popoarele mici sunt mâncați de vii). Dar nici așa nu ne garantează cu nimic ca scăpam de caracatița sau de tentaculele ei daca nu se schimba nimica la nivelul mondial. Daca mulți nu vor mai accepta noua ordine sau globalizarea ca pe ceva normal ca si cum altfel nu se poate.
Evident, ca corporațiile au nevoie de politicieni fideli lor si nu propriului neam… au nevoie de sclavi pregătiți / instruiți pentru munca manuala cat si pentru manevrarea roboților / masineriilor ca apoi sa fie buni consumatori si buni cetățeni care nu vor strâmba din nas cand vor da de rele ( de legi si norme asupritoare , daunătoare mediului moral). Nu in cele de urma… daca așteptam ca schimbarea sa aiba loc de la sine ne înșelam amarnic căci , nimeni nu vrea o lume liberă ci doar controlată !