Ce este un egregor?

Atunci când un număr de persoane se adună în jurul unei idei sau credințe, gândurile și dorințele lor creează o entitate vie; este o lege a lumii spirituale. Chiar dacă această entitate nu este formată din niște particule suficient de materiale pentru a fi văzută și atinsă, ea există. Această entitate colectivă este numită EGREGOR. Așadar, un egregor este o entitate vie, activă, și fiecare țară, fiecare religie, fiecare curent de gândire posedă un egregor. Aici voi face o mică paranteză, și vom sublinia asemănarea cu cuvântul GREGAR pe care îl găsim și în Dex.

GREGAR, ~Ă [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~i, ~e / E: fr grégaire, lat. gregarius] 1 a (D. animale) Care trăiește în grupuri compacte, în turme, cete, cârduri. 2 a (Îs) Instinct ~ Instinct care determină unele animale să trăiască, să migreze în turme, cete, cârduri. 3 a (Îs) Spirit (sau instinct) ~ Spirit sau instinct care îndeamnă pe unii oameni să se supună orbește, să-și piardă, cu totul individualitatea în mijlocul mulțimii din care fac parte. 4 smf (Rar) Membru al unei organizații (politice) lipsit de orice inițiativă. 5 smf Cel care se sacrifică în folosul retierului vedetă în cursele cicliste profesioniste pe șosea.

Deşi un EGREGOR nu este o manifestare religioasă, nu trebuie să ne surprindă faptul că el este deseori asociat cu aşezăminte de acest fel. Robert Ambelain, în cartea sa Kabbala practică, spune: „Numim EGREGOR o Forţă generată de un puternic curent spiritual, hrănită mai târziu la intervale regulate…”. L. S Bernstein ne-a oferit termenul mult mai prozaic de „formă a unui grup”. Un EGREGOR, este, aşadar, creat de oameni, nu de zei, deşi unii cred că şi alte entităţi ne pot ajuta să îl generăm. Să nu ne lăsăm înşelaţi de termenul „spiritual” din definiţia lui Ambelain: el îl foloseşte în opoziţie cu cel de ‘fizic’. Nu este o creatură fizică, nici un organism viu, independent; ci mai degrabă o entitate artificială, care nu numai că este creată printr-o idee comună, ci trebuie să fie hrănită în mod regulat pentru a nu dispărea.

Ambelain ne dă un exemplu extrem de clar atunci când vorbeşte despre Corpul lui Christos, Ierusalimul ceresc, Biserica mistică – toate fiind folosite pentru a descrie inima marelui curent spiritual al Catolicismului. Protestantismul, Islamul, Budismul şi Francmasoneria au şi ele egregori. La fel, principalele ideologii politice. Din aceasta putem trage concluzia că un egregor, find o creaţie pasivă, poate fi atât bun cât şi rău!

Marele psiholog Jung a propus ideea de inconştient colectiv, iar egregorul este, într-o oarecare măsură, un concept similar, întrucât sugerează o legătură inconştientă a minţilor într-un întreg mai mare. Pe de altă parte, cel dintâi este rezultatul unui proces pasiv, în timp ce crearea unui egregor cere o acţiune pozitivă, după cum vom vedea. Acesta ar putea fi mai apropiat de ideea lui Jung despre arhetipuri, deşi şi acest cuvânt şi-a extins înţelesul de-a lungul timpului, ajungând să ia aproape toate sensurile pe care vrem să i le atribuim. Astfel, marile religii, marile mişcări politice sau filosofice, au fost iniţiate de conducători iscusiţi – cărora le-au urmat, adesea, alţii, mai puţin competenţi. Din fericire, acest lucru este mai puţin important, căci odată ce egregorul s-a format şi imaginea sa a fost creată, el necesită mult mai puţin efort pentru a se menţine, decât cel depus pentru a lua fiinţă. Atunci când vedem imagini ale Pieţii Sf. Petru din Vatican plină ochi cu credincioşi, mulţimea din Piaţa Roşie moscovită defilând de ziua muncii, ori petrecăreţii din Times Square în Noaptea de Revelion, putem observa cât de mare este puterea unui gând ce îmbracă o formă comună atâtor oameni. Hitler a fost unul dintre puținii oameni care au reușit să creeze un EGREGOR atât de puternic dar din păcate a folosit cunoașterea principiilor hermetice într-un scop malefic, negativ.

Totuşi, un egregor nu are nevoie nici de mulţimi numeroase, nici de eforturi emoţionale ieşite din comun pentru a fi creat. Focalizarea este mai importantă decât o atmosferă generală încărcată de emoţie, iar câţiva oameni care se focalizează în mod corespunzător sunt la fel de eficienţi ca manifestările agitate ale unei mulţimi isterice. Egregorul societăţilor iniţiatice este atât de puternic, pentru că nici un strop de energie nu se pierde.

Odată creat, un egregor trebuie să fie hrănit pentru a supravieţui. După cum am spus, energia necesară acestui lucru este mult mai mică decât cea cheltuită pentru înfiinţarea sa, dar oricum, el trebuie hrănit din timp în timp pentru a se menţine. De aceea întâlnirile celor care l-au generat sunt atât de importante, fie ele slujbe religioase, parăzi militare sau adunări populare. Acestea sunt de obicei conduse de o mână de oameni, pentru că întreţinerea unui egregor necesită întotdeauna un ‘cerc interior’ care să direcţioneze şi să focalizeze energia pentru a atinge scopul propus. Un asemenea lucru nu înseamnă că respectivul ‘cerc interior’ înţelege neapărat adevărata natură a ceea ce face – deşi asta se întâmplă de regulă în grupurile de iniţiaţi – ci mai degrabă că el asigură în mod instinctiv producerea energiei necesare. Cel mai puternic mijloc de a produce energie este prin desfăşurarea unui ritual. Egregorul tuturor religiilor şi chiar şi cel al naţiunilor este menţinut printr-un ritual repetat în mod regulat. Să nu uităm că, atunci când Rusia Comunistă a renunţat la monarhie şi a întors spatele bisericii ortodoxe, a fost nevoită să organizeze parăzi militare şi mari adunări populare, la fel de pline de pompă şi ritualuri, pentru a hrăni nou-creatul egregor. Cât timp oamenii cred, egregorul va exista.

Un egregor matur poate duce o existenţă relativ independentă. Când aşa ceva se întâmplă, rezultatul poate fi tragic. Atunci când liderul vizionar al unei mişcări moare sau este ucis, iar mişcarea este preluată de alţii, ideile originale ale acesteia sunt de multe ori compromise sau, uneori, total schimbate. Atunci, spunem că cei ce au preluat conducerea organizaţiei au dus-o către îndeplinirea propriilor scopuri meschine, fiind împinşi de lăcomie ori răutate. Dar nu s-ar putea oare ca egregorul însuşi să-i conducă pe căi greşite? Iată o întrebare la care trebuie să medităm.

Cel mai eficient mod de a anihila repede un egregor este prin folosirea focului. Dacă cineva poate distruge definitiv un egregor, acesta va dispărea imediat. În Egiptul antic, eliminarea unui cult se făcea prin ştergerea oricărei urme a acestuia, aşa cum s-a petrecut cu Al-Amarna sau în cazul dărâmării monumentelor faraonului Ahkenaton. Pe de altă parte, romanii nu ştiau că numai aruncarea în foc distruge un egregor, în timp ce sacrificiul sângelui îl întăreşte: o lecţie cunoscută de cele mai multe religii! Astfel, vărsarea sângelui martirilor Creştini a avut ca efect întărirea egregorului acestora, fapt care le-a asigurat victoria. Să nu uităm nici de faptul cum Creștinismul a distrus Templele zeilor din Antichitate ori le-a transformat în Biserici. În acelaşi timp, se pare că Inchiziţia cunoştea bine aceste lucruri, întrucât i-a ars pe rug pe eretici şi cărţile acestora, pentru a fi sigură de dispariţia completă a ereziei. Găsim ecouri ale unui asemenea mod de gândire în arderea Bibliotecii din Alexandria, şi în Kristallnacht, Noaptea Oglinzilor sparte, din 9 Noiembrie 1938, când sinagogile din toată Germania şi Austria au fost distruse, iar operele ‘subversive’ au fost puse pe foc în mijlocul străzilor.

Egregorul este o baterie, iar noi suntem celulele ei. Când ne alăturăm unui Ordin iniţiatic, unei religii, sau atunci când participăm în mod obișnuit la slujbe într-o Biserică, ne legăm de egregorul acestuia şi devenim una din celulele care îl formează. Dăm din puterea noastră egregorului, care este de fapt un depozit de energie, şi, în schimb, egregorul ne dă un sentiment al apartenenţei, izolând membrul de lumea exterioară, şi, fiind suma puterilor colective primite anterior, dă la rândul său putere şi tărie persoanei atunci când ea are nevoie, dacă aceasta ştie cum să benefícieze de ea. De aceea simţim o armonie perfectă alături de ceilalţi membri ai societăţilor cărora le aparţinem.

Simbolurile au o încărcătură, devenind astfel modalitatea de a ne conecta la sursa de energie a Egregorului respectiv care la rândul lui ne poate alimenta propria stare spirituală. Iată de ce sunt atât de importante simbolurile unei religii, ale unui Ordin inițiatic sau cele ale unui partid politic. Egregorul este punctul central al proiecţiei şi o sursă de energie, iar noi formăm cercul care îl înconjoară. Egregorul este Templul Spiritual pe care toți îl construiesc și din care la rândul lor se hrănesc cu energie.

Bibliografie: Piers Vaughan, Robert Ambelain, Mariana Răducu, L.S. Bernstein

Sursa: Facebook