Este cert faptul că cei mai mulţi care au auzit, sau au văzut pe cineva practicând Tai Chi Chuan, şi-au format impresia că este vorba de un fel de dans chinezesc, probabil, care ajută la îmbunătăţirea stării de sănătate şi atenuează efectele îmbătrânirii. Ce e mai trist e că mulţi dintre cei care m-au văzut practicând m-au întrebat „La ce-ţi foloseşte ?”. Chiar şi unii dintre practicanţii de arte marţiale privesc cu neîncredere acest stil, considerându-l prea „gingaş” pentru a fi considerat o artă marţială.
Acest lucru se datorează faptului că, atât în România, cât şi în alte ţări, Tai Chi Chuan-ul se practică pentru efectele sale secundare (sănătate, longevitate, calm psihic, etc.) şi aproape deloc ca artă marţială. Acest stil de luptă este însă unul dintre cele mai periculoase create vreodată de om. Vechii maestri Tai Chi erau foarte temuţi şi respectaţi de comunitate, fiind consideraţi adevăraţi magicieni.
Una dintre abilităţile care se pot dobândi în urma practicării Tai Chi Chuan este Fa-Jing. Aceasta s-ar putea traduce prin „putere explozivă” sau „forţă explozivă” şi este deosebit de periculoasă pentru un adversar, putând duce chiar la moartea acestuia.
Pentru a putea înţelege mai bine ce este Fa-Jing să facem o comparaţie cu ceea ce vedem în filmele de acţiune. În aceste filme în care obligatoriu trebuie să fie prezenţi Arnold Schwarzenegger, Jean Claude Van Damme sau Sylvester Stallone, putem vedea frecvent oameni care sunt loviţi şi proiectaţi câţiva metri buni în aer. În acest caz o mare parte din imensa energie a super-eroului se transformă în energie cinetică (poate aşa se explică şi faptul că, după ce sunt loviţi minute în şir, ei tot se mai ridică şi continuă lupta, he ,he ,he!). În cazul Fa-Jing, energia loviturii este absorbită apoape în totalitate de adversar, acesta rămânând practic nemişcat, sau mişcându-se foarte puţin, în schimb organele sale interne sunt, de cele mai multe ori, grav afectate.
O metodă simplă de a testa această abilitate, constă în a lovi un sac de box (nu contează cu ce, sau prin ce tehnică), de preferat unul umplut cu nisip, şi a observa comportamentul acestuia. În cazul unei lovituri „clasice” sacul se va balansa puternic (menţionez că sacul nu trebuie ţinut de un partener, ca în cazul antrenamentelor boxerilor). În cazul aplicării Fa-Jing sacul se va mişca foarte puţin, dar va fi puternic deformat în zona de impact.
Una dintre cele mai mari personalităţi din istoria artelor marţiale, Bruce Lee, care stăpânea foarte bine Fa-Jing, spunea într-un interviu de televiziune că „în karate când loveşti pe cineva e ca şi cum l-ai lovi cu o rangă, iar în artele marţiale chinezeşti (wushu) ca şi cum ai lovi cu un lanţ de care este legată o bilă”. Aceste cuvinte explică foarte bine o parte din secretele Fa-Jing, ca dealtfel şi principiul de bază în artele marţiale chinezeşti. Aţi observat, probabil stilul de execuţie mai lejer al practicanţilor de Wushu, aproape ca o joacă de copil. Acest mod de execuţie are ca scop dezvoltarea agilităţii şi a forţei, păstrându-se în acelaşi timp corpul cât mai relaxat. În general se pierde mult din forţă şi viteză, din cauza grupelor de muşchi antagonişti, care îşi frâneaza reciproc acţiunea.
În cazul mişcărilor relaxate, acest inconvenient este în mare parte rezolvat. În acelaşi timp, mişcările trebuie să fie cât mai naturale, pentru că, aşa cum spun maeştrii, orice mişcare care nu este naturală necesită timp de gândire, iar în cazul unei lupte reale mişcările trebuie să izvorască direct din subconştient pentru a avea maximum de viteză şi energie.
În antrenamentele tradiţionale de Tai Chi Chuan nu se cunosc procedee de întărire a membrelor, lovituri la makiwara de exemplu., sau exerciţii de forţă. Antrenamentul constă în principal din exerciţiile tradiţionale chinezeşti pentru mobilitate, execuţia în maniera caracteristică, lentă şi cursivă a formelor create de maeştri, exerciţiile cu partener de genul Tui Shou (Împingerea mâinilor). Atunci cum se poate ajunge la asemenea teribile perfomanţe de genul Fa-Jing-ului? Conform filosofiei Tao-iste, orice principiu ajuns la extrem, se transformă în opusul său (mai exact complementarul său). Astfel Yin-ul maxim se transformă în Yang şi invers, iar în cazul nostru supleţea extremă se transformă în duritate, şi încetineala extremă se transformă în viteză fulgeratoare. Prin exersarea îndelungată a formelor Tai Chi se ajunge la un asemenea nivel de relaxare şi încărcare energetică încât întreaga noastră fiinţă devine asemeni unei „bombe” capabile de o explozie devastatoare.
Privind sub aspectul fizicii şi al biomecanicii, putem observa că atunci când un nepracticant de arte marţiale loveşte, concentrarea se face aproape exclusiv pe membrul care loveşte şi pe muşchii acestuia. Se folosesc frecvent expresii ca „i-am dat un pumn, sau i-am dat un picior”. Un practicant de arte marţiale duce lucrurile mai departe şi foloseşte braţele pentru a forma un cuplu de forţe şi împingerea bazinului (hara) pentru a spori forţa loviturii. Un maestru care aplică Fa-Jing, putem spune exagerând puţin, că foloseşte fiecare celulă a corpului său pentru a realiza lovitura. Dupa cum se ştie, în Tai Chi Chuan acţiunile se realizează de la distanţe mici şi pe distanţe scurte. Se foloseşte, aşa cum spun maeştrii, „intenţia şi nu forţa”. Distanţa mică şi viteza fulgeratoare fac ca durata impactului cu adversarul să fie foarte mică, şi astfel o mare cantitate de energie, explodează practic în interiorul acestuia producându-i grave leziuni.
Datorită gravelor pericole ce apar, demostraţiile de Fa-Jing sunt foarte rare şi în cel mai bun caz nu se fac pe oameni. De aceea veţi avea puţine ocazii să vedeţi „live” pe cineva demonstrând Fa-Jing. Ca să aveţi totuşi o idee despre cum „arată”, puteţi viziona filmele lui Bruce Lee, Bolo Yeung sau, mai nou, Jet Li, care prin modul de execuţie al scenelor de arte marţiale pot crea o imagine despre Fa-Jing.
Deşi pare destul de simplu ce v-am spus până acum, totuşi, Fa-Jing este accesibil doar maeştrilor, după ani şi ani de execuţie corectă şi perseverentă a formelor Taiji, sau a executării unor tehnici de Qi Gong ce pot dezvolta această abilitate. Dar drumul este deschis tuturor celor cu intenţii bune…
Mi-a placut articolul. Intr-adevar, e bine ca oamenii sa stie despre puterea martiala a Tai Chi-ului. Dar tocmai pentru ca aceste efecte se obtin abia dupa multa practica, cred ca motivatia cea mai mare pentru ca cineva sa invete Tai Chi este pentru cultivarea sanatatii si a puterii interne (care are si alte utilitati in afara de aplicatia in lupta), mai ales ca majoritatea oamenilor nu au fost si probabil nu vor fi implicati niciodata in vreo bataie (cel putin, odata terminat liceul…).
Cum spunea un maestru, „m-am antrenat o viata intreaga ca sa nu folosesc niciodata aceste tehnici”. Avantajul este ca daca practici corect, aceleasi principii sunt eficiente si cand exersezi pentru sanatate, si cand te pregatesti pentru lupta, asa ca nu pierzi timpul, indiferent in ce scop practici.
Agresivitatea, violenţa, distrugerea sunt caracteristice fiinţelor primitive, neevoluate, pentru care existenţa propriei persoane înseamnă eliminarea celorlalţi. Am scris acest articol pentru cei care iau în derâdere Tai Chi Chuan-ul, fără intenţia de a face o apologie a violenţei. Stilul Tai Chi ca şi Aikido sunt în esenţă stiluri non-violente, care urmăresc în principal neutralizarea adversarului, nu uciderea sa. Abilitatea Fa-Jing este doar un „efect secundar” al practicii.
Eu am început să studiez cu un profesor care predă stilul tradiţional, foarte diferit de cel de competiţie, şi am senzaţia că am luat-o de la început (după 2 ani de Tai Chi). La prima lecţie mi-a făcut şi o mică demonstraţie ca să văd ce înseamnă emisia de energie, şi am fost impresionat. Este ca şi cum energia ar trece dincolo de blocajul tău şi simţi lovitura dincolo de locul în care te loveşte, ca şi cum o undă ar trece prin blocajul tău şi te-ar lovi în interior. Într-adevăr, este vorba de o abilitate care derivă natural din practica corectă a Taijiquan-ului. Iar atunci când poţi să emiţi energie, automat poţi şi să acumulezi energie, însă trebuie să fii foarte relaxat.