Cred toată lumea este de acord cu faptul că, în politica românească, taberele se ghidează după principiul „Dacă nu ei pe noi, noi pe ei”, iar strigătul de luptă preferat este „Pe ei, pe mama lor!”
Primul care a comis-o în acest sens şi s-a dat de gol, a fost Victor Ponta, când a vorbit despre „sistemul nostru de fraudare” versus „sistemul lor de fraudare”. Dar iată că şi Elena Udrea „s-a scăpat”, de data asta pe blogul ei, cel violet, ca flacăra lui Băsescu. Doamna ministru scrie:
Anul trecut, pentru că se apropia campania electorală, eram înfierată pentru diversele campanii derulate, pentru că, nu-i aşa, ce-s alea şi la ce ne folosesc? Domnul Vanghelie era chiar decis, în cazul unei victorii a protejatului său şi al domnului Voicu, să mă arunce în puşcărie.
Acum stau şi eu şi mă întreb ca prostu’: Poate cineva să te bage la puşcărie, doar pentru că aşa vrea el, chiar dacă tu eşti curat ca lacrima?!!!
Până una alta au fost arestaţi Cătălin Voicu, Costel Căşuneanu, Marius Locic, judecătorul Florin Costiniu, iar Corneliu Vadim Tudor este cercetat de ANI, pentru nişte venituri nedeclarate. Dar „peştele cel mare” pentru Băsescu este Marean Vanghelie, pe care l-a ratat în 2006, fiind scăpat de pârnaie de Cătălin Voicu.
Absolut din întâmplare şi fără nicio legătură, jumătate din jurnaliştii de la „Caţavencu” au plecat şi au înfiinţat „o revistă fără moguli”, „Kamikadze” (încă nu am aflat cu ai cui bani). Şi tot din întâmplare câţiva ziarişti din conducerea ziarului „Adevărul” şi-au dat demisia în urma unui scandal cu patronul Dinu Patriciu.
Pingback: Tweets that mention Elena Udrea crede că Vanghelie ar fi băgat-o la pârnaie: Cred toată lumea este de acord cu faptul că, în politica ... -- Topsy.com