Prima din cele două presupuse atentatoare sinucigaşe de la metroul din Moscova ar fi Djennet Abdurahmanova, de 17 ani, văduva comandantului rebel Umalat Magomedov (30 de ani), ucis într-o operaţiune specială la 31 decembrie 2009. După moartea lui Magomedov, Djennet ar fi nimerit sub influenţa unor ideologi wahhabiţi, care ar fi convins-o să se sacrifice pentru a-şi răzbuna soţul.
Djennet l-a cunoscut pe Umalat când avea doar 16 ani şi a fugit de acasă, apoi s-a întors după un timp şi şi-a anunţat familia că s-a căsătorit şi că este fericită. Ea se presupune că a detonat bomba de la staţia Lubyanka, provocând astfel moartea a peste 20 de persoane, inclusiv şi a sa, pe data de 29 martie.
Cea de-a doua teroristă este – conform investigatorilor ruşi – Mariam Sharipova din Daghestan satul Balakhani. Era profesoară de informatică şi avea 28 de ani. Potrivit declaraţiilor localnicilor, fata a disparut cu o zi înainte de comiterea atacului terorist, atunci când întreaga familie făcea cumpărături în piaţă la Mahacikala. Mariam a spus că pleacă pentru câteva minute pentru a cumpara ceva, dar nu s-a mai întors.
Anterior, fratele său, Anwar Sharipov a fost condamnat pentru implicarea în „formaţiuni banditeşti ilegale”, dar 9 luni mai târziu a fost achitat. Mariam Sharipova a fost identificată de tatăl său Rasul Magomedov, care a recunoscut-o după fotografiile din presă. Apoi lui şi soţiei sale le-au fost luate probe de sânge pentru o identificare mai precisă.
Acum vine şi bomba lansată de mai mulţi bloggeri ruşi. Acum 7 ani, în 2003, o oarecare Mariam Sharipova, tot de 28 de ani, se arunca în aer pe aeroportul „Tushino„, în apropriere de un festival rock, care se desfăşura în acea zonă. Cam mare coincidenţa, nu?
Acest lucru mă duce cu gândul că aceste persoane, identificate ca autoare ale atentatului de la 29 martie de la metroul moscovit, ar putea fi o invenţie a serviciilor secrete ruse, sau cel puţin asocierea lor cu recentul atentat să fie falsă. Iar toată operaţiunea este de fapt un „inside job”, ca în cazul atentatelor de la World Trade Center din New York, din 11 septembrie 2001.
Versiunea CNN Moscova
Pingback: Tweets that mention Teroristele de la metroul din Moscova ar putea fi o inventie a autoritatilor ruse | Dan Tănăsescu -- Topsy.com