După mai bine de 3 săptămâni, în care am învăţat ca un disperat, zi şi noapte, pentru a acoperi bibliografia de vreo 50 de cărţi din programa de licenţă, ieri a venit şi ziua cea mare, a examenului. S-a nimerit să fie o zi ploioasă, infectă, care numai chef de examene nu îţi făcea. Ora de începere programată fusese 14:30. Am ajuns acolo la 13:40, iar subiectele au fost scoase din plic la ora 15:00. Partea bună a fost că am avut timp să îmi usuc umbrela, iar partea proastă că am stat puţin mai mult în tensiune.
Am dat multe examene la viaţa mea, dar ăsta mi s-a părut, de departe, cel mai stresant cu putinţă. Dacă stau bine să mă gândesc a fost unul dintre cele mai puternice stres-uri la care am fost supus până acum.
Am avut două probe, una teoretică şi una practică. La fiecare probă au fost câte două subiecte din care a trebuit să alegem câte unul. Partea de teorie a fost de mass-media şi cultură mediatică. Ştiam ambele subiecte, dar l-am ales pe al doilea pentru că primul era mai stufos şi riscam să nu mă încadrez în timp. La proba practică am avut două evenimente, din care trebuia să aleg unul şi să-l tratez prin intermediul unui gen publicistic la alegere (comentariu, interviu sau reportaj). Am ales un eveniment cultural pe care l-am dezvoltat într-un reportaj de televiziune (normal, nu?). Din păcate metodologia impusă presupunea multă teorie şi o parte introductivă destul de lungă, aşa încât, când am ajuns în sfârşit la partea practică, adică decupajul regizoral, mai era o jumătate de oră până la expirarea timpului total de examen. Aşa că am dat un mare rasol, ca să mă încadrez.
În total a scris 8 pagini de lucrare, până la ultimul rând, la care s-au adăugat vreo 7 ciorne. Am scris încontinuu aproape 4 ore şi am terminat cu vreo 10 minute mai devreme de limita maximă de timp. Am ieşit din sală super obosit, aproape în stare de şoc (glumesc!). Am ajuns acasă cu dureri în toate articulaţiile şi am fost atât de extenuat încât nu am avut putere să fac nimic până să mă culc.
Bine că s-a terminat. Mai rămâne să aflu ce notă am luat, ca să văd ce mare brânză am făcut acolo. 😆
Update: Tocmai m-am întors de la facultate, unde s-au afişat rezultatele. Am luat 8,50. Nu sunt pe deplin mulţumit, dar oricum, e foarte bine, având în vedere că, spre deosebire de alţii care au copiat, am umplut cele 8 pagini de lucrare numai cu ce am avut eu în cap.
Am uitat să spun că printre colegii mei de promoţie se numără şi câteva vedete: Carmen Şerban, care a luat şi ea 8,25, sau 8,50, cred, Florina Fernandez (nota 9,00) şi mai era Iulia Verdeş, dar a renunţat între timp la facultate, rămânând doar la teatru.
Felicitari!
Problema: „…mai bine de 3 săptămâni, în care am învăţat ca un disperat, zi şi noapte, pentru a acoperi bibliografia de vreo 50 de cărţi …”
Doua carti pe zi? Hm!
Obiceiul de a face calcule în orice situaţie este bun numai dacă eşti sigur că ai toate datele iniţiale şi le-ai interpretat corect. În cazul de faţă, programa pentru licenţă sintetiza materia studiată pe toată perioada facultăţii, deci nu erau lucruri absolut necunoscute. Când am vorbit de cele 3 săptămâni, în care am învăţat zi şi noapte, m-am referit la „ultima sută de metri” pe care am intensificat învăţatul. În realitate pregătirea propriu-zisă a început mai demult, cu o lună în urmă, când au fost şi orele speciale de pregătire pentru licenţă, unde s-a făcut o sinteză a materiei. Cele 50 de cărţi constituiau BIBLIOGRAFIA, nu programa în sine. Deci nu trebuiau citite din scoarţă în scoarţă şi memorate, ci extrase şi sintetizate acele capitole/paragrafe, care se încadrau în subiectele programei. De exemplu la tema „Etica şi deontologia presei”, nu trebuia învăţată pe de rost Constituţia, ci doar acele articole care se refereau la subiect, adică articolele 29, 30 şi 31. Prin urmare calculele trebuiesc refăcute… 🙂
1. Scuze daca am deranjat prin comentariu, NU ASTA imi fusese intentia!
2. Nu ne cunoastem personal, nici nu am urmat eu studii in acelasi domeniu (nici macar informale). Nu aveam de unde sa cunosc situatia reala, eu analizasem doar textul articolului.
Si NICI nu ma gandisem ca pt licenta trebuie studiata materie noua, necunoscuta, STIAM ca este doar o sintetizare si eventual o datailare mai accentuare a unor cunostinte posedate deja. (CANDVA dadusem si eu un examen oarecum echivalent, chiar daca atunci lucrarea se numea „de diploma”, nu „de licenta”, si probabil ca era ceva mai usoara, mai formala decat inteleg ca este acum).
Poate ca interventia mea ar fi oportun de luat in considerare ca un semn de atragere a atentiei asupra diferentei intre mesajul intentionat a fi transmis in text si cel receptionat de un cititor neutru, nu lipsit de bunavointa.
Cred ca nu este cazul de reactionat atat de ofensiv in aparare, n-am catusi de putin intentia sa te minimalizez, nici sa te critic DECAT in mod constructiv. Daca SI ASTA deranjeaza, este suficient sa imi raspunzi ca doresti sa incetez cu aprecierile critice si ma voi conforma – in fond suntem pe blogul dumitale personal.
3. Eu ma referisem DOAR la efortul (sustinut) de PARCURGERE a „…vreo 50 de cărţi din programa de licenţă…” in „…mai bine de 3 săptămâni, în care am învăţat ca un disperat, zi şi noapte…”, dupa cum scrisesesi (fara sa faci alte precizari).
Calculele nu cred ca trebuiesc refacute, cred ca sunt in continuare corecte: eu nu ma referisem in „calcule” la cantitatea de materie de studiat, ci doar la numarul (mediu) de carti de parcurs intr-o zi, nu facusem nici o referire la nr de capitole, sau de subiecte, sau de pagini, date care nu-mi erau cunoscute si asupra carora nu facusem (EU) nici o supozitie.
Se pare ca avem o problema de comunicare reciproca, ne intelegem gresit intentiile. Doresti sa incetez sa mai comentez pe blog?
Scriu pe acest blog pentru că vreau să transmit ceva. Ceea ce mă interesează este ca mesajul meu să fie interpretat corect. În rest nu vreau nimic. 🙂