Ipocrizie fără limite

Acum 6 ani, pe 24 februarie 2004, un mic parlamentar ţinea o cuvântare plină de patos în şedinta Camerei Deputaţilor.  Citiţi-o vă rog, cu mare atenţie:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică pe care o prezint se referă la situaţia pensionarilor şi din perspectiva experienţei pe care am avut-o săptămâna trecută.

Promisiunile făcute pensionarilor de către P.S.D. în campania electorală, în mai bine de 3 ani de guvernare, s-au dovedit vorbe la fel de goale ca şi sacoşele cu care cetăţenii de vârsta a treia ai României se duc şi se întorc zilnic de la piaţă sau de la magazine.

În afara politicii de recorelare simbolică a pensiilor, în unele cazuri cu echivalentul unei jumătăţi de covrig, pensionarilor li s-au aruncat doar fumigene în ochi, ochii împăienjeniţi de foame şi lipsa medicamentelor compensate, datorită crizei fără precedent din sistemul de îngrijire a sănătăţii. În rest, doar promisiuni.

Dacă nu a fost să fie în 2002, sigur va fi în 2004, apoi au apărut alte termene: 2005 sau chiar 2007, semne ale paranoiei care îi face pe guvernanţi să se vadă la putere până la sfârşitul lumii. Singurul demers concret în favoarea pensionarilor a fost umilitoarea cutie a milei, orchestrată de Guvernul Năstase, care s-a gândit că sutele de baroni ai P.S.D. se pot lipsi fiecare de câteva milioane de lei, care să fie aruncate pensionarilor cerşetori la porţile stăpânilor.

Rezultatele? Pensionarii au ajuns să fie umiliţi până la punctul de a se simţi o povară pentru stat, în ciuda faptului că acest stat administrează fonduri la care şi vârstnicii de astăzi şi-au adus contribuţia, iar o bună parte din contribuţiile acestora se regăsesc în buzunarele potentaţilor partidului de guvernământ.

Mii de pensionari din toată ţara au ajuns să ia credite de la Casa de Ajutor Reciproc pentru a-şi plăti întreţinerea sau pentru a-şi cumpăra medicamentele necesare pentru a supravieţui.

Securitatea alimentară a pensionarilor este grav pusă în pericol. Cea mai mare parte a lor nu-şi pot asigura minimul de calorii necesare. În condiţiile în care consumul alimentar din ziua de astăzi, a cetăţeanului, este comparabil cu cel pe care statul i l-ar asigura pe bază de raţii sau cartele în cazul declanşării unui război, în unele cazuri chiar mai mic şi oricum extrem de mic în raport cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind alimentaţia raţională, cel mai mult de suferit au pensionarii.

Iată câteva exemple privind consumul mediu pe cap de locuitor, cunoscut fiind faptul că în cele mai multe cazuri pensiile sunt cu mult mai mici decât veniturile medii.

Consumul mediu zilnic de carne al unei persoane este de 100 grame, în timp ce raţia de război, stabilită printr-un ordin din 200, al Oficiului central de stat pentru probleme speciale, ar fi cu foarte puţin mai mică, de 76 grame.

În privinţa consumului de lapte, Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă o cantitate de 316 ml pe zi, consumul mediu este de 197 ml persoană, iar raţia de război ar fi de 185 ml.

Raţia de cartofi în caz de război, de 157 grame pe zi ar fi mai mare decât consumul mediu actual, de 145 grame, dar cu mult mai mică decât cantitatea recomandată de Organizaţia mondială a sănătăţii.

La fel, în caz de război, cetăţenii ar beneficia de mai multă pâine decât consumă în prezent, 380 grame de persoană, faţă de 325 grame de persoană şi raţia de zahăr ar fi mai mare, potrivit statisticilor.

Concluzia: mâncăm ca la război!

Având în vedere aceste cifre, imaginaţi-vă din ce s-ar putea compune meniul unui pensionar care trăieşte dintr-un milion, un milion şi jumătate lei pe lună, bani din care cea mai mare parte este nevoit să o dea pe medicamente.

Am experimentat săptămâna trecută traiul unui astfel de om, fiind nevoit să mă încadrez cu toate cheltuielile pentru alimente în suma de 57.000 lei pe zi.

Mulţi cetăţeni nu au la dispoziţie nici măcar atât! Pot să spun acum că nu cred că există o umilinţă mai mare decât să-ţi petreci toată ziua scotocind mărunţişul din buzunar şi căutând cele mai ieftine soluţii de supravieţuire.

Grija zilei de mâine îţi acaparează cu desăvârşire viaţa şi te transformi dintr-o fiinţă umană într-o fiinţă biologică.

Din fericire pentru mine experimentul la care am participat a durat doar o săptămână. Pentru milioane de oameni, în marea lor majoritate pensionari, această viaţă de cerşetori este viaţa lor obişnuită şi sunt puşi în situaţia de a nu mai vedea nici o ieşire din sărăcia cruntă la care au fost aruncaţi, din nepăsare, din lăcomia guvernanţilor, preocupaţi doar de averile lor.

Solicit Guvernului să-şi facă o prioritate absolută, de prim rang, prin adoptarea urgentă a măsurilor necesare pentru aducerea pensiilor la un nivel decent de cel puţin 100 de euro, din respect faţă de aceşti oameni.

Majorarea tuturor pensiilor, în aşa fel încât cea mai mică pensie să nu fie sub 4 milioane, ar trebui să constituie un prim pas, înainte de a avea în vedere alte măsuri, indiferent dacă acestea poartă numele de recorelare, reaşezare, recalculare sau alte nume, inventate în birourile confortabile din ministere, pe care mulţi cetăţeni nici măcar nu le înţeleg.

O pensie din care nu-ţi poţi cumpăra nici măcar alimentele pe care statul le consideră potrivite pentru o raţie de război, nu poate fi numită pensie, ci în cel mai bun caz ajutor de supravieţuire.

Iar dacă raţia de tranziţie a milioane de români este mai mică decât raţia de război, acesta este semnul că România se află în plin război: cel al Guvernului cu proprii cetăţeni.

Vă mulţumesc.

Cine  credeţi că era personajul inimos, care plângea pe umărul pensionarilor? Nimeni altul decât actualul prim-ministru EMIL BOC. Cel care, la Adunarea Parlamentară pentru votarea Moţiunii de Cenzură, a repetat de zeci de ori sintagma „pensii nesimţite” şi care spunea că tăierea pensiilor cu 15% şi a salariilor bugetarilor cu 25% este cea mai bună soluţie pe care o poate lua Guvernul.

Ipocrizia unora nu cunoaşte limite!

Stenograma aici. Via