Spiritul de haită la români

Pe lângă spiritul de turmă, care ne îndeamnă să cumpărăm orice tâmpenie, pentru că şi vecinul, colegul, prietenul a făcut asta, sau să facem un lucru inutil numai pentru că „aşa face toată lumea”, românii mai ai un lucru adânc înrădăcinat în conştiinţa colectivă: spiritul de haită. Dar, în cazul nostru, este vorba de o haită de animale laşe, cum sunt, de exemplu, hienele.

Hiena este un animal parşiv şi lipsit de fair-play. De obicei, aşteaptă ca un animal mai puternic şi mai curajos să vâneze şi apoi, după ce acesta s-a retras, vine să devoreze ce a mai rămas. La nivel social, în România, acest spirit de haită se manifestă prin trecerea de partea celui mai puternic. În istorie românii s-au dat ba de partea turcilor, ba de partea nemţilor, ba de partea ruşilor, în funcţie de cum „a bătut vântul” pe moment. Am încheiat alianţe şi le-am rupt apoi imediat, pentru a trece de partea duşmanilor aliaţilor noştri.

Astăzi, în viaţa politică de la noi, lucrurile stau cam la fel. Traseismul politic este sport naţional, politicienii noştri „de paie” neavând niciun crez, o ideologie după care se ghidează, în afară de propriile interese personale. Aşa că, vor fi de partea puterii tot timpul, trecând în cealaltă tabără, de câte ori partidul de la guvernare se schimbă în urma alegerilor.

Un alt exemplu foarte bun este cel al susţinătorilor lui Traian Băsescu. Pe aceştia nu-i interesează dacă preşedintele este cinstit, intergru, competent şi vrea binele poporului. Nu, important este că Băse este un preşedinte-jucător, este masculul alfa care „le-o trage la toţi” şi iese mereu învingător! Astfel „băsiştii” se asigură că şi ei vor primi o ciosvârtă consistentă din prada celui mai puternic.

La locul de muncă nu cred că mai e cazul să detaliez. Cei mai „pupaţi în cur” şefi cred că sunt cei din România, iar angajaţii sunt gata să se sfâşie între ei numai ca să-i facă pe plac şefului şi să-i câştige simpatia.

Am observat acest fenomen şi în blogosferă, atunci când vine vorba de relaţia între bloggerii micii şi bloggerii consacraţi. Pentru a promova în „cluburi mai selecte”, trebuie să fii băgat în seamă de un „blogger mare”. Acest lucru se concretizeză fie printr-un link, sau includerea în blogroll, fie prin menţionări pe Twitter, Facebook sau chiar prin menţiuni în postări pe blog. Mai există şi varianta de a scrie un guest post pe blogul „veteranului”, lucru care îţi adaugă puncte serioase la CV-ul de blogger.

Pentru toate acestea trebuie să prestezi linguşeală „la greu”, prin comentarii laudative, de apreciere a articolelor „maestrului”, sau chiar să-i faci acestuia mici servicii în particular, dacă lucrezi într-un domeniu de care respectivul are nevoie (imobiliare, auto, IT etc.). De asemenea trebuie să îi iei apărarea de câte ori cineva îl atacă în comentarii şi să-l faci „de doi lei” pe neobrăzat, pentru a arăta că tu eşti din „haită” şi îţi slujeşti stăpânul cu devotament. Nu contează cine are dreptate. Întotdeuna trebuie să fii de partea celui mai puternic (a se citi, cu trafic mai mare).

Acest primitivism în stabilirea ierarhiilor şi competenţelor, care guvernează strucrurile şi interacţiunile sociale din ţara noastră, ne face să fim atât de dezbinaţi, dezorganizaţi, lipsiţi de etică, demnitate şi onestitate şi o pradă uşoară pentru manipulările de tot felul.