Tocmai am terminat de vizionat clipurile video postate pe blogul lui Mircea Geoană, în care fostul candidat la funcţia de preşedinte al României, face dezvăluiri legate de eşecul său de anul trecut şi totodată îşi face publice proiectele sale de acţiune viitoare, pe scena politică.
Foarte pe scurt şi în linii generale am desprins următoarele idei:
- Alegerile din 2009 au fost fraudate masiv şi s-au bazat pe o imensă maşinărie de propagandă finanţată masiv de susţinătorii lui Băsescu şi în care au fost implicate importante instituţii ale puterii. S-a ajuns până acolo încât au fost introduşi bani în cutiile poştale ale votanţilor, împreună cu poza lui Băsescu.
- Unul din motivele pentru care Mircea Geoană a pierdut alegerile a fost şi trădarea unor colegi de partid şi a unor falşi susţinători ai acestuia în campania electorală.
- Motivul real al vizitei nocturne a lui Mircea Geoană, dinaintea confruntării finale cu Traian Băsescu, la reşedinţa lui Sorin Ovidiu Vântu, a fost acela de a afla întrebările care urmau să fie puse participanţilor la dezbatere de către Robert Turcescu, întrebări pe care Băsescu le aflase deja.
- Victor Ponta l-ar fi sfătuit pe Mircea Geoană, înainte de intrarea în emisie, în seara dezbaterii, să mintă în legătură cu vizita la SOV şi să declare că a fost acasă cu soţia. Dar Geoană fiind o persoană onestă, care nu ştie să mintă, a refuzat să facă acest lucru.
- În final, Mircea Geoană a asigurat cetăţenii României că nu se consideră „mort din punct de vedere politic” şi va continua lupta, acţionând pentru realizarea ţelurilor pe care şi le-a propus şi a idealurilor sale politice.
Puteţi descărca partea 1 şi partea a 2-a a declaraţiilor video de pe blogul personal a lui Mircea Geoană.