Coşmarul numit Poşta Română

În urmă cu vreo zece ani am avut o mică tentativă de afacere personală, care consta în vânzarea unor CD-uri multimedia realizate de mine. Am muncit câteva luni la realizarea conţinutului şi a interfeţei grafice. Preţul produselor era mai mult simbolic, scopul meu fiind de fapt testarea acestui „model de business”. Am postat oferta pe un site personal şi spre surprinderea mea, cu toate că la acea dată nu prea existau site-uri dinamice, social media, mijloace pentru SEO prea evoluate, am început să primesc comenzi.

Făceam mici colete pe care le expediam prin Poşta Română. Aşa a început şi coşmarul. Pe lângă faptul că pentru fiecare comandă trebuia să stau cam o oră la rând, să completez formulare şi confirmări de primire şi să achit taxe de exepediţie, la fiecare trei colete trimise, aveam două la care banii pe care trebuia să-i primesc prin ramburs, se pierdeau pe drum, din cauza funcţionarelor de la ghişeu, care uitau să trimită avizele, apoi returnau banii la expeditor. Am reuşit să recuperez banii doar prin plângere adresată către dirigintele oficiului poştal. Drept urmare mi-am pierdut entuziasmul şi am renunţat la „afacere“.

Astăzi, după un deceniu, situaţia la Poşta Română nu s-a prea schimbat. Sediul oficiului de care aparţin a fost renovat, funcţionarele au uniforme noi, dar modul de lucru a rămas acelaşi. Deşi a fost introdusă informatizarea, calculatoarele nu fac decât să dubleze munca angajaţilor, pentru că acum se lucrează atât cu pixul şi hârtia, cât şi cu tastatura şi imprimanta.

Am fost astăzi la poştă să ridic un colet de la editura Polirom. Deşi sediul a fost reorganizat, modul de lucru este cam acelaşi. Din şase ghişee, două sunt aglomerate, iar restul stau degeaba. Ridicarea coletelor se face acum din sediul oficiului, nu de la mesagerie, aşa cum se proceda înainte. Drept urmare, funcţionarul de la ghişeu trebuie să facă des pauze, pentru a duce sau a lua colete la depozit, timp în care cei de la rând trebuie să aştepte răbdători. Angajaţii îşi dau silinţa să se mişte cât mai repede, dar pe parcursul unei zile de lucru, cred că, până la urmă, sunt învinşi de sistem.

Când mi-a venit rândul, după ce am reuşit să desluşesc în ce ordine avansează grămada dezorganizată din faţa ghişeului, numită generic “coadă”, am prezentat funcţionarului avizul şi buletinul şi am aşteptat să se întoarcă de la depozit. Când a venit momentul să plătesc, am întins o bancotă de valoare mai mare, la care funcţionarul pe un ton indignat şi plângăreţ mi-a reproşat: “N-aaaveeeţi, 25 de leeeei?!” Normal, eu trebuia să am banii exacţi, pentru ca el să nu-şi obosească mintea ca să calculeze restul! Pentru că nu pot crede că o instituţie ca poşta nu are bani să dea rest.