Am văzut ieri, sau poate revăzut, celebrul film “Cool Hand Luke” din 1967, în regia lui Stuart Rosenberg. Nu mă apuc acum să povestesc filmul, pe care mulţi îl cunosc, nici să comentez interpretarea magistrală a rolului marelui actor Paul Newman. Mă voi referi la unele diferenţe majore pe care le-am sesizat, între acest film şi alte filme de dată mai recentă, care au ca subiect viaţa în penitenciarele americane.
Am remarcat o serie de deosebiri esenţiale în ceea ce priveşte modul în care este înfăţişată viaţa în condiţii de detenţie în acest film din anii ’60 şi producţiile holywoodiene din ultimii ani, avându-i ca eroi pe actorii Jean-Claude Van Damme sau Sylvester Stallone, de exemplu. Nu ştiu dacă lucrurile sunt înfăţişate altfel în trecut datorită cenzurii din acea vreme, sau pur şi simplu aşa stăteau lucrurile în societate atunci.
Iată principalele aspecte pe care le-am constatat în cazul filmului “Cool Hand Luke”:
- Absenţa criminalităţii, a violenţei şi a găştilor în rândul deţinuţilor. Atmosfera este mai degrabă una de camaraderie, cum este în cazul unităţilor militare şi a soldaţilor aflaţi în misiune.
- Nu apar deloc deţinuţi negri, hispanici sau alte minorităţi, semn că aberaţia numită „political correctness”, încă nu fusese inventată.
- Nu apar homosexuali şi nu sunt afişate comportamente şi manifestări cu caracter homosexual.
- Nu se consumă deloc droguri, nici alcool, în mod deosebit, deţinuţii fiind trataţi în special cu băuturi răcoritoare.
- În singura bătaie din film între eroul principal, Luke şi rivalul său, nu se folosesc tehnici de arte marţiale gen kung fu, karate etc. Cei doi se înfruntă într-o manieră sportivă clasică, cu mănuşi de box şi îşi cară reciproc pumni, până unul dintre ei cade la pământ.
- Toţi cei aflaţi în închisoare au corpuri normale, fără bicepşi supradimensionaţi, „pătrăţele” pe abdomen şi nu „trag de fiare” la sală, sau tăbăcesc sacii de box, ci cântă la chitară sau banjo cântece despre Iisus şi Fecioara Maria.
În aceste condiţii deţinuţii din film par mai degrabă eroi romantici, care luptă pentru principii şi idealuri, nu nişte criminali şi infractorui violenţi, care inspiră groaza şi seamănă moarte în rândul rivalilor lor.
Între timp s-au mai schimbat şi vremurile. Dacă te uiţi pe National Geographic vei vedea imagini reale din penitenciarele americane. Ei bine, acum majoritatea deţinuţilor are muşchi bine traşi la sală, majoriteatea se droghează, toţi beau alcool, sunt şi negri şi albi la un loc şi 80 de procente sunt/devin homosexuali.
Aşa că filmul de-acum nu greşeşte cu mult, dar e posibil ca filmul postbelic să fi fost mai delicat cu publicul.
Bazaconii´s last blog post ..Idee studenţească
„Nu apar deloc deţinuţi negri, hispanici sau alte minorităţi, semn că aberaţia numită „political correctness”, încă nu fusese inventată.”. E puţin invers. În prezent, majoritate deţinuţilor din închisorile din SUA sunt negri sau hispanici; însă nu asta nu se arată în filmele americane actuale cu deţinuţi. De obicei, băieţii răi sunt „rasiştii albi”.